Mircea
Trifu
Nu
am destule mâini să te cuprind,
Şi
nici privire să te-ocrotească,
Când
rău-n poartă-ţi stă cerşind,
Cu
masca sa nepământească.
Ţi-e
fruntea-acoperită de păduri,
Şi
buzele cu munţi închise-n ape,
Cenuşă-s
paşii mei, plini de arsuri,
Ce
ard mocnit de dorul de aproape.
În
traistă-mi pun un colţ de pâine,
Ce-ai
plămădit-o tu in visul nostru,
Şi-o
lacrimă-am luat din al tău mâine,
Supusă
în ulcior de-alint albastru.
Acum
sunt pregătit să urc la El,
Căci
mi-e dator, să-i cer o păsuire,
Să-mi
plăsmuiască-n grabă un inel,
In
el să-se-odihnească-a mea iubire.
Să
vin, tiptil, in somnul ce te plânge,
Şi
să ţi-l pun pe mâna obosită,
Tu
dragă, îndrăgostita mea de sânge,
Trezeşte-te
din noaptea ta cernită.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu