joi, 22 octombrie 2015

CER DE LA EL O PĂSUIRE


Mircea Trifu






Nu am destule mâini să te cuprind,
Şi nici privire să te-ocrotească,
Când rău-n poartă-ţi stă cerşind,
Cu masca sa nepământească.



Ţi-e fruntea-acoperită de păduri,
Şi buzele cu munţi închise-n ape,
Cenuşă-s paşii mei, plini de arsuri,
Ce ard mocnit de dorul de aproape.



În traistă-mi pun un colţ de pâine,
Ce-ai plămădit-o tu in visul nostru,
Şi-o lacrimă-am luat din al tău mâine,
Supusă în ulcior de-alint albastru.



Acum sunt pregătit să urc la El,
Căci mi-e dator, să-i cer o păsuire,
Să-mi plăsmuiască-n grabă un inel,
In el să-se-odihnească-a mea iubire.



Să vin, tiptil, in somnul ce te plânge,
Şi să ţi-l pun pe mâna obosită,
Tu dragă, îndrăgostita mea de sânge,

Trezeşte-te din noaptea ta cernită.














Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu