Din aventurile lui Luke Skywalker (1)

George Lucas

PROLOG

O altă galaxie, un alt timp.

Vechea republică era republica legendară, mai vastă decît spatiul si timpul. Nu este nevoie să mentionăm unde se afla si cum luase fiintă, ci numai să stim că... aceea era Republica.

Cîndva, sub guvernarea înteleaptă a Senatului si pro­tecţia Cavalerilor Jedi, Republica se extinsese si prosperase. Dar, asa cum se întîmplă deseori, cînd bogătia si puterea încep să inspire o teamă respectuoasă, după ce initial au stîrnit doar simpla admiratie, apar acei indivizi malefici a căror lăcomie este pe măsura valorilor rîvnite.
Astfel se întîmplă şi cu Republica cînd ajunse la apo­geu. Aidoma celor mai măreţi copaci, aceasta, deşi capa­bilă să facă faţă unui atac din afară, se prăbuşi, măci­nată pe dinăuntru.

Ajutat şi încurajat de indivizi din guvern, lipsiţi de scrupule şi însetaţi de putere, precum şi de influentele organisme comerciale, ambiţiosul senator Palpatine reuşi să se facă ales preşedinte al Republicii. Promise să resta­bilească încrederea între oameni şi să reînvie gloria vre­murilor trecute.

Odată sigur de poziţia sa, se declară Împărat şi, închizîndu-se într-un adevărat turn de fildeş, îşi întoarse faţa de la popor. Curînd, căzu sub influenţa acelor consilieri linguşitori pe care chiar el îi propulsase în posturi înalte şi strigătele mulţimii care cerea dreptate nu mai ajunseră la el.

După ce exterminară, prin trădare şi înşelăciune, pe Cavalerii Jedi, păzitori ai dreptăţii în galaxie, guvernato­rii imperiali şi birocraţii instituiră un regim de teroare în rîndul lumilor galactice descurajate. Mulţi folosiră pu­terea imperială, şi numele tot mai însinguratului Îm­părat pentru a-şi satisface propriile ambiţii.

Cîteva sisteme solare se răsculară însă împotriva acestor ultime fărădelegi. Declarîndu-se împotriva noii ordini, ele porniră marea bătălie pentru refacerea vechii Republici.

La început, au fost mult mai puţine decît sistemele înrobite de Împărat. În acele prime zile de întuneric, părea sigur că strălucitoarea flacără a rezistenţei va fi stinsă înainte de a apuca să răspîndească lumina adevăru­lui de-a lungul unei galaxii cu lumi opresate şi înfrînte...

Din Întîia Sagă - Cronica neamului Whill

"Nu au trăit nici în spaţiul potrivit, nici la timpul potrivit. De aceea au devenit eroi."
Leia Organa de Alderaan, Senator

I

Era un glob imens, strălucitor, care răspîndea în spaţiu o lumină licăritoare de topaz - dar nu era un soare, deşi multă vreme oamenii se înşelaseră crezînd astfel. De-abia după ce intraseră pe o orbită apro­piată, exploratorii ei îşi dăduseră seama că era o pla­netă aparţinînd unui sistem binar şi nu un al treilea soare.
La început păru sigur că nimic nu putea vieţui pe o astfel de planetă, cu atît mai puţin, fiinţe omeneşti. Totuşi, imensele stele din clasele Gl şi G2 se roteau în jurul unui centru comun cu o regularitate neobişnuită, iar Tatooine le înconjura pe o orbită eliptică, destul de de­parte pentru a permite apariţia unei clime relativ sta­bile, deşi excesiv de fierbinţi. În cea mai mare parte, planeta era un deşert uscat, iar lumina ei neobişnuită, de stea galbenă, era rezultatul dublei reflexii a radiaţiei solare pe suprafaţa nisipurilor şi cîmpiilor de sare bogate în sodiu.
Aceeaşi lumină solară străluci brusc pe suprafaţa subţire a unei forme metalice ce se prăbuşea nebuneşte, prin atmosferă.

Cursul pe care nava galactică îl urma era intenţionat aiurit, nefiind deloc rezultatul unei avarii, ci al dorinţei disperate de a o evita. Prelungi descărcări de energie fulgerau pe lîngă carena navei, într-o furtună multicoloră şi distrugătoare, asemeni un banc de peşti remora-curcubeu care se luptă să se ataşeze de o gazdă imensă şi neprimitoare.

Una dintre acele raze de sondaj şi cercetare reuşi să atingă nava aflată în zbor, lovind-o în generatorul solar principal. Fragmente strălucitoare de metal şi plastic erupseră în spaţiu, în timp ce capătul generatorului se dezintegra. Nava păru că se cutremură.
Sursa nenumăratelor raze de energie se ivi dintr-o dată: un crucişător imperial greoi, al cărui contur masiv era înţepoşat ca un cactus cu zeci de amplasamente pentru tunuri grele. Lumina încetă să mai ţîşnească din acei ţepi acum cînd crucişătorul se apropiase. În locurile unde fusese lovită nava mai mică se puteau observa ful­gere de lumină şi explozii intermitente. Prin frigul ab­solut al spaţiului, crucişătorul ajunse deasupra prăzii sale rănite, îmbrăţişînd-o parcă.

O altă explozie, îndepărtată, zdruncină nava - cu siguranţă însă, ea nu-i păru îndepărtata lui R2-D2 sau lui C-3PO. Unda de şoc îi aruncase prin coridorul în­gust ca pe nişte curele de transmisie ale unui motor învechit.

Privindu-i pe aceştia doi, cineva ar fi bănuit că cel înalt, cu aspect uman C-3PO, era şeful, iar celălalt robot, tripodal, mic şi îndesat, numit R2-D2, subordonatul. Dar, cu toate că C-3PO ar fi putut strîmba din nas cu dispreţ, ei erau, de fapt, egali în toate, mai puţin în vorbire. Aici, C-3PO era, în mod evident şi necesar, superiorul.
Încă o explozie cutremură coridorul, făcîndu-l pe C-3PO să-şi piardă echilibrul. Tovarăşul lui, mai bondoc, se descurca mult mai bine în asemenea momente, din pricina centrului de greutate aflat în partea de jos a trupului său cilindric, foarte stabil pe picioarele groase, dotate cu cleşti.

R2-D2 îi aruncă o privire lui C-3PO, care încerca să-şi recapete echilibrul, sprijinindu-se de un perete al co­ridorului. Luminiţe clipeau enigmatic din singurul lui ochi electronic în timp ce studia carcasa avariată a prie­tenului său. Învelişul exterior al acestuia, de obicei de un bronz strălucitor, era acoperit de un strat subţire de pulbere metalică şi pe alocuri se zăreau zgîrieturi, ca urmare a şocurilor suferite de nava rebelă la capturare.

Ultimul atac fusese însoţit de un vuiet grav şi persistent pe care nici cea mai puternică explozie nu reuşise să-l acopere complet. Apoi, aparent fără nici un motiv, această vibraţie joasă încetă brusc, şi în coridorul de altfel pustiu, nu se mai auziră decît trosnetele stranii ale releelor de avarie sau păcăniturile circuitelor aflate pe moarte. Noi explozii începură să vuiască prin navă, dar de data aceasta, ele erau mult mai îndepărtate.

Cu un gest omenesc, C-3PO îşi întoarse încet capul într-o parte. Urechile-i metalice ascultară cu atenţie. Imitarea posturii umane nu era tocmai necesară - senzorii săi auditivi erau omnidirecţionali - dar zveltul robot fusese programat să se integreze perfect în societatea umană. Acest program cuprindea pînă şi imitarea celor mai fireşti gesturi omeneşti.

- Ai auzit? îl întrebă retoric pe răbdătorul lui companion, referindu-se la acea vibraţie. Au oprit reactorul principal şi comenzile.

Vocea lui era la fel de plină de neîncredere şi de grijă ca cea a oricărui om. Cu palma metalică îşi frecă o pată de un gri şters, pe locul unde o armătură desprinsă din carena vasului căzuse şi îi scrijelise pelicula de bronz strălucitor. C-3PO era un robot cusurgiu, pe care astfel de lucruri îl nelinişteau.

- Asta-i nebunie curată.

Clătină uşor din cap.

- Sînt absolut sigur că, de data asta, vom fi distruşi.

R2 nu comentă imediat. Îşi aplecă pe spate torsul lui cilindric, apucîndu-se strîns cu picioarele puternice de podea şi se adînci în studiul tavanului. Deşi nu avea un cap pe care să-l poată întoarce omeneşte într-o parte sau alta, R2 reuşi cumva să lase impresia că ascultă. Din difuzorul lui se auzi o serie scurtă de piuituri şi fluierături. 

Pentru o ureche umană oricît de sensibilă, acestea erau doar nişte paraziţi electrostatici, dar pentru C-3PO ele formau cuvinte cu un înţeles tot atît de limpede ca şi noţiunea de curent continuu.

- Da, cred că într-adevăr au fost obligaţi să oprească comenzile, admise C-3PO, dar ce facem în continuare? Nu putem intra în atmosferă cu generatorul principal distrus. Nu pot să cred că o să ne dăm bătuţi pur şi simplu.

Deodată, îşi făcu apariţia un grup de oameni înarmaţi, pregătiţi de luptă. Expresiile feţelor lor erau marcate de îngrijorare şi aveau aerul unor fiinţe trimise la moarte.
3PO îi privi tăcut pe cînd dispăreau la o cotitură a coridorului, apoi se întoarse spre R2. Roboţelul nu se clintise din poziţia de ascultare. 3PO îşi ridică şi el privirea, deşi ştia că auzul lui R2 era mai fin decît al lui.

- Ce se-ntîmplă, R2?

Ca răspuns, acesta emise un piuit scurt. Încă un moment, şi nu mai fu nevoie de senzorii lui foarte fini. Preţ de un minut, două, pe coridor se lăsă o tăcere de moarte. 

Apoi, de undeva de deasupra, se putu auzi un zgomot slab, ca de pisică hîrşîind la uşă. De fapt, erau paşii grei ai unor fiinţe ce deplasau echipamente voluminoase undeva, în interiorul navei.
La auzul cîtorva explozii înăbuşite, 3PO murmură:

- Au răzbit printr-o spărtură, undeva, deasupra noas­tră. De data asta, Căpitanul nu mai are nici o scăpare. Cred că ar fi mai bine..., zise, întorcîndu-se din nou spre R2.

Nu apucă să termine, căci un scrîşnet de metal supratensionat umplu aerul, şi în capătul îndepărtat al culoarului, izbucni un fulger orbitor de lumină actinică. Undeva  în partea aceea, grupul înarmat al membrilor echipajului care trecuse pe lîngă ei cu cîteva clipe mai devreme dăduse peste atacatorii navei.

3PO îşi întoarse faţa şi delicaţii fotoreceptori - tocmai la timp pentru a evita fragmentele de metal care zburau în lungul coridorului. În capătul îndepărtat, se căscase o gaură în tavan prin care începură să cadă pe podeaua coridorului forme strălucitoare, asemănătoare unor boabe mari de metal. Ambii roboţi ştiau că nici o maşină n-ar fi putut avea coerenţa mişcărilor acestor forme care luau instantaneu poziţii de luptă. Noii sosiţi nu erau mecanisme, ci oameni în armură.

Unul dintre ei se uită drept la 3PO - nu, nu la el, gîndi robotul înnebunit de frică, ci în spatele lui. Cu arma în mînă, silueta se răsuci - prea tîrziu. O rază laser îi lovi capul, împroşcînd bucăţi de armură, oase şi carne în toate direcţiile.

Jumătate din trupele imperiale invadatoare se întoarseră şi răspunseră cu foc de-a lungul coridorului - ochind undeva, dincolo de cei doi roboţi.

- Repede, pe-aici! ordonă 3PO, încercînd să se re­tragă din faţa imperialilor.

R2 îl urmă. Nu apucară să facă decît cîţiva paşi, şi-i văzură pe rebelii din echipaj în faţa lor, trăgînd în lungul coridorului. În cîteva secunde, culoarul se umplu de fum şi de razele laser ale schimbului de focuri.

Fulgere roşii, verzi şi albastre ricoşau din porţiunile lucioase ale pereţilor şi podelei sau crestau şanţuri lungi pe suprafeţele metalice. Gemetele răniţilor şi muribun­zilor - un sunet cît se poate de nerobotic, gîndi C-3PO - reverberau răzbind pe deasupra vaietului materiei anor­ganice distruse.

Un fulger lovi podeaua, lîngă picioarele robotului şi, în acelaşi timp, un al doilea izbi peretele, chiar în spatele său, dezvelind nişte circuite parazitate şi cîteva mănun­chiuri de cabluri. Forţa suflului celor două explozii îl răsturnă pe C-3PO peste cablurile zdrenţuite, unde o mulţime de curenţi diferiţi îl scuturară în fel şi chip.
Nervii lui metalici fură străbătuţi de senzaţii ciu­date. Nu-i provocau durere, ci doar confuzie. De cîte ori încerca să se mişte ca să se elibereze, curenţii din cablu­rile ce se rupeau îl ţintuiau locului cu o nouă pîrîială. În tot acest timp, vacarmul şi străfulgerările laserelor nu conteniseră, căci lupta continua cu şi mai mare înverşu­nare.

O ceaţă groasă de fum inundă încetul cu încetul cori­dorul. R2-D2 se grăbi să vină în ajutorul prietenului său. Micul robot demonstra o indiferenţă flegmatică faţă de energiile care străbăteau furibunde culoarul. Era atît de scund prin construcţie, încît marea majoritate a fulgerelor laser treceau pe deasupra capului său.

- Ajutor! strigă C-3PO, dintr-o dată îngrozit de un nou mesaj primit de la un senzor intern. Cred că ceva se topeşte. Eliberează-mi piciorul stîng. Am probleme lîngă servomotorul pelvian.

Cum era şi de aşteptat, din rugător, deveni brusc jignitor:

- Este numai vina ta! ţipă el mînios. Ar fi trebuit să fiu mai deştept şi să nu mă încred în logica unui asis­tent demenajor subdimensionat şi termocapsulat. Nu ştiu de ce ai insistat să ne părăsim poziţiile şi să venim în acest stupid coridor de acces. Nu că asta ar mai conta acum. Cred că întreaga navă este...

R2-D2 îl întrerupse în mijlocul discursului cu un fel de piuituri enervate şi înjurături personale, deşi continua să taie şi să tragă cu precizie de încurcătura de cabluri de înaltă tensiune.

- Ei, chiar aşa? îi replică dispreţuitor C-3PO. La fel şi ţie atunci...

O explozie nemaiîntîlnit de violentă zgudui coridorul, făcîndu-l pe robot să-şi înghită cuvintele. O miasmă înăbuşitoare de elemente carbonizate inundă aerul, înnegurînd totul.



va urma