ÎN SOMN ALUNG RĂNILE

Teodora Popescu

Oboseala îmi devine tulbure

În gândurile adânci şi-n idei

Îmi ucid în gând insomnia

Adormind n-o să mai simt dorul.

În somn alung rănile şi trădarea

Îmi închid cu milă gândurile

Respir încet cu pauze...

Nu oxigenez nici un gând.

În pupilele umbrite de somn

Se linişteşte siguratatea

Şi-n bolţile ploapelor surâd

Prin crăpăturile sângelui adorm.

Cu un suflet în extaz de lumină

Speranţelor le dau un pic de căldură

Un vânt de migrenă în mintea mea

Se vrea invitat în ideile mele.

Recursul lor la disperare

Indiferent de un alt mâine

Cu lacrimi prefăcute-n sunet

În neliniştea dintre ecouri.

O flacăra mică se aprinde

În inima, trup şi suflet

Şi scap de-atâtea ipoteze

În vis şi-n lumea reală sunt.. EU.