Lusiana Drăguşin
Eu
port Iubirea ca pe-un dar de preţ,
Şi
ziua-aceea de april’ n-o voi uita,
Chiar
dacă ploaia, ca un aprig călăreţ,
În
calea noastră ar fi vrut să stea...
A
fost puţin sau mult, nici nu mai ştim,
Atâtea
am fi vrut să facem împreună,
Şi-n
tot demersul nostru, grabnic, legitim,
Am
fi plecat cumva nebuni... pe lună.
Făceam
din noapte ziuă deopotrivă,
Şi-am
fi vorbit de toate şi de toţi,
Stând
în povestea ta mereu captivă,
Crezând
că cei din jurul meu sunt hoţi.
Dar
Doamne, vai, niciunul n-a putut
Să-mi
fure liniştea sau pacea nevăzută,
Dormea
nevrednic gândul meu şi-abătut,
Ştiind
că viaţa mea în tine e pierdută.
Aş
fi voit să-ţi spun că nu-mi mai pasă,
Că
te-am iubit demult, dar te-am uitat,
Azi,
tu ştii bine, conştiinţa nu mă lasă,
Că
Dumnezeu, Prea-Bunul, mi te-a dat!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu