sâmbătă, 24 octombrie 2015

Dormea nevrednic gândul meu


Lusiana Drăguşin







Eu port Iubirea ca pe-un dar de preţ,

Şi ziua-aceea de april’ n-o voi uita,

Chiar dacă ploaia, ca un aprig călăreţ,

În calea noastră ar fi vrut să stea...




A fost puţin sau mult, nici nu mai ştim,

Atâtea am fi vrut să facem împreună,

Şi-n tot demersul nostru, grabnic, legitim,

Am fi plecat cumva nebuni... pe lună.




Făceam din noapte ziuă deopotrivă,

Şi-am fi vorbit de toate şi de toţi,

Stând în povestea ta mereu captivă,

Crezând că cei din jurul meu sunt hoţi.




Dar Doamne, vai, niciunul n-a putut

Să-mi fure liniştea sau pacea nevăzută,

Dormea nevrednic gândul meu şi-abătut,

Ştiind că viaţa mea în tine e pierdută.




Aş fi voit să-ţi spun că nu-mi mai pasă,

Că te-am iubit demult, dar te-am uitat,

Azi, tu ştii bine, conştiinţa nu mă lasă,


Că Dumnezeu, Prea-Bunul, mi te-a dat!















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu