miercuri, 1 iunie 2016

FLORILE CUCUTEI


Ovidiu Vasile








Când florile cucutei înfloresc,
În clipa efemeră de mărire,
Se risipeşte ceaţa din privire
Ca ura dintre cei ce se iubesc.



O vreme cu mândrie am purtat
Un văl pe ochi din colbul inocenţei
Pe care primul vânt l-a spulberat,
Într-un prezent la limita absenţei.



Acum noi ne cunoaştem şi plutim,
O pată de ulei pe aceeaşi apă,
Ţărmuri şi larg oceanului infim,
În primul val din ultima etapă.



Mă plec în faţa gestului obscen
Din spatele imaginii cu zâmbet,
Din florile cucutei beau polen,
Cu acelaşi gust amar şi acelaşi scâncet.



Adoratori al multului puţin
Au răsărit ca florile de rând,
Copii din flori ai tatălui divin,
C-au trebuit şi ei din când în când.



Şi are fiecare în calea lui
Un gând în care ştie ce-şi doreşte,
Asta-i realitatea şi alta nu-i

Pe scurt, iar a greşi e omeneşte.




























Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu