duminică, 17 mai 2015

Băgău (10)


IOANA BRADEA




ok, mă fac că plouă şi mă trezesc leoarcă toată, devastatoare
senzaţii în chiloţii ăia uzi pizda mă-sii de vis mă ridic şi bîjbîi drumul
pe întuneric spre baie, mă bag repede în cadă sub duş sub
apa fierbinte sub plapumă reuşesc să adorm la loc abia după vreo
oră, Marius era tot acolo - de data asta conducea nu ştiu ce grup
de gherilă, se răstea la soldaţii din subordinea lui, era bestial şi
animalic şi trăsăturile chipului lui apăreau atît de clar în mintea
mea sau în vis, dracu’ ştie, da’ începuseră să mă doară ochii de
la privirea mea flămîndă, fix aşa cum te dor cînd ieşi de la întuneric
în lumină, m-a văzut Marius rezemată de gardul garnizoanei,
m-a văzut cum îl priveam, m-a înconjurat cu încă vreo
şapte soldaţi - băieţi de cînd n-am mai prins noi pizdă în războiu’
ăsta? rîdeau toţi, se pregăteau să mă facă poştă, nu s-a întîmplat
nimic propriu-zis - m-am trezit chiar înainte de a mă împinge
unul din soldaţi înspre picioarele lui, mă apucase Marius de păr,
îşi descheia pantalonii „vino! tre’ să ajungem acasă să fac şi eu
un duş, vino!“ şi nu înţelegeam exact dacă voia să mă duc şi eu
cu el acasă sau dacă voia să spună vino şi suge-mi odată puia că
mă grăbesc să fac duş - o oră m-am tot învîrtit după aia prin
apartament, am tot străbătut holul şi bucătăria în lung şi-n lat,
ere’ c-am făcut aşa vreo patru kilometri pe puţin, îmi tremura ţigara
între degeteranfşi scăpat-o la un moment dat pe covor -
dumnezeule, Marius, cum să faci tu aşa ceva? Marius... cum
să-mi faci aşa ceva Marius?! i-am tot şoptit numele uluită pînă s-a
întors Alex de la firmă, atunci m-am calmat şi i-am încălzit mîncarea
- salut

încă de la începutul acestei scrisori poţi afla despre mine că
o duc foarte bine cu serviciu sănătatea. Pe 7 mai am fost chemat
pentru încorporare dar nu au vrut să mă încorporeze în luna
Iunie. Să nu fii supărată pe mine că nu te-am mai sunat după ce
aceia dar nu am mai putut să te sun din cauză că sîntem cîte doi
de aproape o săptămînă. Andreia îmi spuneai că dacă am să-ţi
scriu tu cînd primeşti scrisoarea vii la Botoşani, dar dacă vrei să
ne cunoaştem cînd primeşti scrisoarea mea scrie-mi şi dă-mi
adresa ta că cu căsuţa Poştală nu sînt aşa sigur. Eu dacă am să
primesc răspun am să-ţi scriu cînd ne putem întîlni şi locul
(Botoşani sau la Bucureşti).

Cînd am spus că-ţi scriu am spus că îţi trimit şi o fotografie,
Fotografia nu ţi-o trimit acum din cauză că această scrisoare am
scriso acasă şi am uitat să iau fotografia. Să nu te superi dar cînd
am să-ţi mai scriu asta cu condiţia dacă primesc răspuns am să-ţi
trimit şi fotografia. Dacă scrisoarea mea va ajunge la tine trimite-
mi răspuns şi te rog să nu conţină cuvinte obscene că s-ar
putea ca poştaşul să o dea la altcineva din familie şi să o citească
ei şi pe urmă să ajungă la mine. Cu aceasta închei mica mea
scrisoare urîndu-ţi sănătate, fericire, serviri uşor şi bani cît mai
mulţi. La revedere! Ionuţ

Ce doamne iartă-mă o mai fi şi asta? îi dă Alex un bobîrnac
şi alunecă foaia cu pătrăţele scrisă şcolăreşte şi stîngaci, alunecă
de pe marginea mesei pe covorul verde, aproape de aragaz

O scrisoare, ce să fie? mi-a trimis-o unu’, Ionuţ, după cum
singur ai şi citit...

Băi, ce vrăjeală aveţi în voi, ce-i mai ameţiţi pe săracii oameni
- îşi trage Alex farfuria cu tocăniţă de cartofi mai aproape - şi
cînd dai o fugă pînă la Botoşani?

Mănîncă naibii odată şi nu mă fute la cap cu comentarii din
astea! îmi aprind o ţigară, nu înţelege de ce mă răstesc în halul
ăsta, aşa că aşteaptă cu lingura-n aer şi mă măsoară cu ochi întrebători
- am visat aiureli

Păi spune aşa de la început! şi abia atunci se apucă de înghiţit
tocăniţa şi abia atunci au venit primele zăpezi ale absenţei pe
marile urzeli de real şi de vis şi toată suferinţa aia, ca o răcoare
de rufe la tîmplele noastre

crede poetul

eu cred că dimpotrivă de atunci a înmulţit cineva nopţile alea
lungi fără somn şi zilele alea cu soarele ascuţit fără somn cînd
te simţi atîta de trează încît ameţeşti, prea trează, învîrtită şi
înşurubată aşa între gînduri reci şi prea multă presiune strînsă
în mine şi o grămadă de vise cu pitici, cu nişte gnomi - copii nemaicrescuţi,
cu ochi de oameni bătrîni care mă urmăresc peste
tot, îi omoară pe oamenii din preajma mea, prieteni, colegi,
cunoştinţe mai vechi, la un moment dat au început să se
omoare între ei, o baie de sînge, fir-ar, în viaţa mea n-am văzut
atîta sînge şi cadavre, curgea fiecare crimă prin faţa ochilor mei
încet de tot, paişpe mii de detalii, membre amputate, maţe
scoase la iveală, sînge gîlgîind ca apa de la robinet, aveau şi un
şef care reuşea din cînd în cînd să-i stăpînească, da’ într-un final
spre dimineaţă i-a scăpat de sub control şi l-au omorît şi pe el,
au ales în schimbul lui o tipă, eu îmi continuam viaţa obişnuită,
alergam între şcoală, firmă şi înregistrări cu toată şleahta aia de
criminali pitici după mine, la început îi vedeam undeva departe,
apoi tot mai aproape, nu ştiu cum dracu’ strîngeau cercul în jurul
meu, cu săbiile scoase, îmi atingeau braţele, picioarele - ia
spune, încerci şi tu? hai că nu e greu, hai că mîine îţi cumpărăm
şi ţie o sabie, la şcoală începuseră să mă întrebe colegele unde
m-am rănit, la firmă făceau fetele mişto - mă Andreea, cu cine
dracu’ te fuţi în halul ăsta, ai trecut poate la sado-maso şi noi nu
ştim?! 

Pe nesimţite aproape începusem şi eu să folosesc armele
alea ciudate, nişte florete mobile, şfichiuitoare şi subţiri, mă descurcam tare greu, îmi tot scăpau din mînă, jubilau piticii, că după
vreo trei-patru crime eram cică de-a lor, da’ se apropiau în continuare vertiginos de mine, nu mă protejau cu nimic nici acuma
după ce omorîsem nu ştiu cîţi oameni, într-o bună zi m-am trezit
în faţa conducătorului lor, tipa aia cu părul scurt, cam cît mine
de înaltă, tăia un individ în bucăţi, chiar lîngă mine, îmi zîmbea
de parcă am fi fost parteneri vechi de luptă - nu-i aşa că acum
nu mai ai nevoie nici de maică-ta? nu-i aşa c-o s-o omori dacă te
rog eu frumos? am înţepenit cînd am auzit-o - mi-am amintit că
vorbisem cu mama pe la opt, mă sunase ea de la serviciu, mă
repezeam asupra tipei şi începeam o luptă pe viaţă şi pe moarte
pe holuri şi coridoare întortocheate, îi tăiam o mînă da’ ea zîmbea
relaxată, i-o tăiam din umăr şi pe cealaltă, era grotesc, floreta
ei nu dispărea din faţa mea, da’ nu mai ştiu cu ce dracu’ o
ţinea, că mîini nu mai avea şi taman în mijlocul luptei sună şi telefonu’ ăsta, fir-ar, parcă acuma-mi arde de futaiuri alo-da-iubitule sigur că te vreau, ne futem imediat, stai să termin întîi cu tîmpita asta fără mîini

ei, şi tu acuma, o oră nu poţi să mă suporţi? atunci transferă-
mă la altcineva, dă-mi-o pe Silvia sau pe Nicole - apropo,
Andreea, Gabi sînt

ah! nu te-am recunoscut, nu te transfer nimănui, nu vreau
să vorbeşti cu altcineva, şi aşa te prind rar, numai că mi-e foarte
somn, tre’ să adorm la loc să termin odată cu şefa clanului, tre’
să fiu întotdeauna pe fază cu tine, tre’ să fiu interesantă şi să scot
la interval replici inteligente, un minut dacă aş tăcea nu m-ai
înţelege, numa’ Alex îmi înţelege tăcerile

luptă, fă proasto, iară vorbeşti cu labagiii ăia!? răcneşte şi tipa
fără mîini la mine

şi mă scoate din minţi cu vorbele astea, mă enervez rău de
tot - ia mai du-te-n pizda mă-tii, că dacă eşti şefa clanului nu
înseamnă că tre’ să-l faci pe Gabi labagiu, să-ţi fie clar! şi cu o
ultimă sforţare i-am retezat capu’ şi am luat-o la goană afară din
camera în care ne bătusem, o să vomit, îmi spuneam, alergînd
pe scările interioare alea casei - sediul piticilor, o vilă imensă cu
vreo zece etaje, o să vomit, şi dacă vomit - tot sînge o să-mi iasă
din gură şi cadavrul ei fără mîini şi fără cap cobora scările alene,
în urma mea, hohotind, mă umplea de groază vocea ei isterică
- cum dracu’ a aterizat visul ăsta la mine-n cap, de unde atîtea
crime? să recapitulăm m-a sunat mama pe linia din interior, l-am
prins apoi pe Gabi pe fir, am adormit cu gîndul la el, zicea că ar
fi şanse să se angajeze la nu ştiu ce post de radio, îţi dai seama,
trec de la etapa de pîndău la etapa de om normal, într-adevăr,
izbucnesc în rîs, tre’ să-ţi fie tare greu să te desparţi aşa brusc
de profesia de bodyguard, eu o să-ţi ţin pumnii orişicît - starea
de graţie, aberaţiile alea fluide ale lui cuvinte şi idei fulgerătoare
curse din el spre mine sau invers, nu înţeleg de unde visul ăsta,
cum naiba ar fi de explicat? de ce dracu’ tre’ să cobor treptele
astea şi ele pline de sînge, de ce să mă prindă piticii în colţu’ ăsta
tocmai acuma la sfîrşit tipei îi crescuseră mîinile şi capul la loc,
apăreau şi alţi indivizi pe care ştiam că-i omorîsem demult, mă
încercuiau, şefa îmi zîmbea prieteneşte - gata, ai trecut testul,
mă zgîria pe gît uşor cu floreta ei, noi voiam să te ucidem pur
şi simplu, ar fi fost mai uşor, da’ e bine şi aşa, ne-ai cam dat bătaie
de cap, ce-i drept, ai fugit şi te-ai împotrivit ca dracu’ - m-a întors
cu spatele, şi-a strecurat mîna, şi-a făcut loc printre coastele
mele, mi-a scos inima afară, a sărutat-o, a pasat-o cuiva în dreapta
ei, am înţepenit, n-am reacţionat în nici un alt fel, n-am spus
nimic, nu m-a durut nimic, de fapt nici nu mai aveam carne şi
oase în mine, devenisem în întregime praf sau rămăsese un
spaţiu rotund şi prăfuit în locul inimii, nu mai ştiu exact da’ nici
nu mai contează gata, acuma sînt de-a lor, mi-am şoptit şi mi-am
rezemat fruntea de peretele vilei şi instantaneu am simţit-o
umedă, m-am îndepărtat scîrbită, am şters-o cu dosul palmei de
broboanele alea cleioase de pe pereţi - ce pizda mă-sii e atîta
sînge aici? mai schimbaţi băi dracilor decoru’! mă aşez apoi pe
scări, ei se împrăştie liniştiţi, eu îmi caut prin buzunare pachetul
de ţigări, îmi vine să fumez non-stop, să iasă fum din mine, să
intre fum în mine, să mă desfăşor, să mă rup în două - una mie,
una celorlalţi, închid ochii şi-i strîng cît pot de tare da’ chiar şi
aşa, tot ies lacrimi pe la colţuri, străpung frigul din oraş sau
căldura, dacă între timp s-a făcut vară, ni’ nu mai ştii, ni’ nu mai
contează în fond eşti doar prinsă într-o rană din care nu mai vrei
să ieşi sau nu mai poţi pentru că e prea tîrziu deja, nu, măi fată,
rana aia era Blaga erai tu sînt eu o rană cascată deschisă ambulantă
o rană singură plimbătoare pe străzi, de atîta oboseală nici
pleoapele nu se mai închid, nici gîndurile nu mai amorţesc, totul
pîlpîie înjumătăţit, întreg ar fi doar urletul ţipătul sunetul de saxofon
sau de vioară e şi el întreg, începutul e întreg, sfîrşitul niciodată,
iubitul meu primordial marius cu sîngele ăla fierbinte şi cu
mine eram întreg odată, a ars de viu între timp între neuroni
uscaţi şi secătuiţi între gînduri s-a tot copt şi între degete pe care
mi le muşc şi unghii care îmi zdrobesc pielea din palmă sîngerez
toată şi pe ascuns o privesc lihnită pe Denisa de săptămîna trecută
cum se ridică brusc şi cînd îi fute una scaunului din colţ cu
piciorul, tresărim toate speriate - v-am zis că se-nsoară Ştefan?

da, ne-a mai zis de vreo trei ori în ultimele zile da’ nu
îndrăzneşte nimeni să confirme, în nici un caz acuma, cînd o
auzim aşa deodată răcnind cu spatele la noi - măăă! da’ să
se-nsoare cu proasta aia, mă?! cu o curvă de curvă să se-nsoare
Ştefan al meu? cu pizda aia largă cum n-a mai pomenit
Pantelimonu’ de and mă ştiu eu? - ieşea furia din ea mocnit şi
îndesat şi o înghiţeam eu avidă şi mă uitam cum loveşte la întîmplare scaune şi pereţi şi cum îi lucesc prin cameră ochii în
lacrimi - băga-mi-aş pula-n gîtu’ lui pînă-i curge sîngele şi dă
ortu’ popii, labagiu’ dracului, cretinu’! a înnebunit după o pizdă
idioată, da’ lasă că mă îndrăgostesc eu imediat! să vezi tu dacă
nu mă îndrăgostesc de un tip mai mişto, mai deştept şi mai frumos
decît el, futu-i morţii mă-sii-n cur şi căca-m-aş pe toţi bărbaţii
din universu’ ăsta, din lună îmi vine să mă arunc cu capu-n jos,
fată! şi ştii ce mă seacă cel mai mult? ştii ce mă enervează? că mă
doare, fute-m-aş! şi ştiu c-o să mă doară încă mult şi bine şi acum
vreau să aflu cînd şi cum dracu’ o să-mi treacă băga-mi-aş pula-n
neamul lui şi-n mă-sa că n-a ştiut cînd s-a futut ce copil cretin o
să-i iasă, îmi cumpăr mîine adidaşi, să mor io dacă nu-mi cumpăr
mîine adidaşi şi trening, un milion să dau pe ei şi tot îmi iau
adidaşi şi ies seara să alerg pînă-mi sar ochii din cap să nu mai
văd în viaţa mea pulă sculată!

Iese pe balcon trîntind uşa în urmă, iese şi Iulia să fumeze o
ţigară cu ea, s-o calmeze naibii cumva, se amestecă vocile lor cu
icnetele mele prin geamul deschis al camerei pierd şirul vorbelor,
nu le mai ascult, da, iubitule, hai să ne futem, bine-nţeles că
am şi eu un prieten, că doar nu-ţi imaginezi o sălbăticiune ca
mine umblînd aşa slobodă pe străzi! unde? în lift ţi se scoală mai
repede? aha, mie nu... în lift nu m-am futut niciodată cu iubitul
meu, îmi amintesc în schimb o după-amiază cînd aşteptam amîndoi
să urce maşinăria asta legată cu sfori de etajul şaişpe şi el şi-a
aprins o ţigară, s-a lăsat pe vine, a început să fumeze cu sete, apoi
a trasat tot felu’ de linii abstracte pe ciment cu ţigara, şi-a ridicat
ochii la un moment dat şi m-a tot privit - mă întreb cum
reuşeşti tu să fumezi fără mine, cum de te plimbi pe străzi fără
mine, cum poţi să respiri fără mine



va urma















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu