Elena Armenescu
În
sfera aceea de cristal
Ce
ne multiplica auzul
Ni
se înmulţeau ochii, sporea vederea
Mâini
cu multe degete ne creşteau
Pe
şolduri, pe coapse
Pe
spatele gol, arcuit
Într-o
simfonie adâncă, albastră...
Nu
ştiam dacă este noapte sau zi
Nu
ne aminteam punctele cardinale
Flâmande
se plimbau pe noi
Spirale
argintii
Ne
înconjurau ca nişte liane
Înlănţuiau
Fiecare
braţ, fiecare picior
Apoi,
ne legau unul de altul
În
veşnicia unei clipe
Spre
amintirea unei noi trăiri
Pentru
că ochiul meu drept şi ochiul tău stâng
Erau
pereche de când lumea
Şi
vedeau printre genele înrourate
Unde
jucau nestingherite curcubee
Vedeau...
Dinlăuntru
spre înafară
Cum
devenisem o singură cruce
Iar
inimile, clopote de catedrală.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu