Epurarea (14)

Victor Suvorov

POLITRUCUL TUHACEVSKI

E puţin să fii numai un comunist cinstit. Mai trebuie să fii implicat în viaţa politică a unităţii, trebuie să ai experienţă în munca de partid si să fii un marxist suficient de bine pregătit.
M.N. Tuhacevski, Circulara RVS a Frontului de Vest, februarie 1922

Sînt două dovezi ale genialităţii lui Tuhacevski.

Prima : a propus reorganizarea şi reînarmarea armatei.

A doua : cu mulţi ani înainte de invazia Germaniei asupra Uniunii Sovietice, marele gînditor, gigantul gîndirii strate­gice a prevăzut o asemenea evoluţie a evenimentelor şi a avertizat... Dar, după cum ni s-a explicat, Stalin l-a crezut pe Hitler, dar pe Tuhacevski nu l-a crezut, nu i-a luat în considerare avertismentele şi l-a sacrificat pe gigantul gîn­dirii strategice. Rezultatul: 22 iunie 1941.

Mii de specialişti spun ce a prevăzut şi a avertizat Tuhacevski, iar după ei repetă papagaliceşte milioane de oameni. S-au scris articole, cărţi şi disertaţii despre ceea ce a prevăzut şi a avertizat, în biblioteca Institutului de slavistică de la Universitatea din Londra, ca de altfel în orice altă bibliotecă ştiinţifică, există un raft întreg de cărţi cu titluri precum: Tuhacevski; Mareşalul Tuhacevski; M.N. Tuhacevski; Mareşalul roşu, încă un Tuhacevski şi încă un M.N. Tuhacevski şi încă, şi încă, şi încă. Iar în fiecare carte se scrie : a prevăzut şi a avertizat, a prevăzut şi a avertizat, a prevăzut şi... În afară de acestea, sînt o grămadă de cărţi despre alţi giganţi ai gîndirii strategice: Blücher şi lakir, Uborevici şi Dîbenko, iar în fiecare carte este amintit Tuhacevski - care a prevăzut şi a avertizat... Elogiindu-şi gigantul propriu, fiecare autor îl împinge cît mai aproape de Tuhacevski. Vezi Doamne, Tuhacevski a prevăzut şi a avertizat, iar geniul meu a stat şi el pe undeva prin preajmă... Pe lîngă cărţi se află articole, articole, articole, în toate limbile lumii: a prevăzut şi a avertizat...

Să fim îngăduitori cu unii cercetători occidentali: scriu despre Uniunea Sovietică, dar nu cunosc limba rusă, nu pot verifica izvoarele primare. Li s-a ordonat să repete că Tuhacevski a prevăzut şi a avertizat, iar ei se conformează, însă cercetătorii ruşi au acces la izvoarele primare. Prevederile şi avertismentele lui Tuhacevski nu sînt secrete, n-au ştampila respectivă pe ele - dar totuşi...

Totuşi apar articole după articole despre cum a prevăzut şi a avertizat Tuhacevski. De pildă, în 1995, revista Novosti razvedki i kontrrazvedki (Noutăţile spionajului şi contra­spionajului) (nr. 40-41) i-a uimit pe cititori cu un articol foarte întins al lui Vladimir Kukuşkin, care povesteşte cum extrem de inteligentul spionaj hitlerist a înşelat pe timpul lui Stalin şi a decapitat cu mînă stalinistă Armata Roşie. Kukuşkin explică de ce hitleriştii au trebuit să-l defăimeze anume pe Tuhacevski, şi nu pe alt gigant strategic : „Alege­rea lui M.N. Tuhacevski ca principală victimă a discreditării a fost pe deplin întemeiată. Fiind unul dintre cei mai mari conducători militari sovietici şi un teoretician militar de seamă al timpului, acesta nu şi-a ascuns niciodată îngrijo­rarea faţă de ameninţarea germană". Pentru confirmarea tezei sale, Kukuşkin se bazează pe mareşalul Uniunii Sovietice G.K. Jukov, care scria: „Încă din anii '30, M.N. Tuhacevski a avertizat că duşmanul nostru numărul unu este Germania, că aceasta se pregăteşte în ritm accelerat pentru un mare război şi, fără nici o îndoială, în primul rînd împotriva Uniunii Sovietice".

N-are rost să citim mai departe, împăturim frumos revista cu noutăţile din spionaj şi contraspionaj şi o aruncăm la coşul de gunoi. Să stăm puţin şi să cugetăm.

Avem şi la ce. Tovarăşului Kukuşkin i s-a ordonat să-l elogieze pe marele strateg Tuhacevski. Altor mii de tovarăşi li s-a ordonat acelaşi lucru. Iar ei lucrează neobosit. Dar de ce Kukuşkin, ca şi miile de predecesori ai săi, se bazează pe opinia lui Jukov ? Ce are a face Jukov aici ? Dacă Kukuşkin a primit pricaz să-i cînte în strună lui Tuhacevski şi previ­ziunii sale geniale, trebuie să se bazeze direct pe aceste previziuni şi avertismente, trebuie să-i spună cititorului unde, cînd, pe cine şi în ce formă a avertizat Tuhacevski, trebuie să dea publicităţii aceste avertismente. Ce are a face aici opinia unui om din afară, măcar că e de trei ori mai genial ? De mirare e modul de abordare al unor cercetători: nu au opinie, dar repetă una străină - uite, mareşalul Jukov a afirmat pe acesta temă... Aş vrea să ştiu pentru ce avertis­mentele şi previziunile unui mareşal trebuie să le citim parafrazate de alt mareşal ?

În 1964, la sfîrşitul lui Hruşciov, cu cîteva luni înaintea răsturnării scumpului Nikita Sergheevici în momentul în care isteria tuhacevskiană ieşise din albia programată, tova­răşii oameni de ştiinţă au adunat cele mai de seamă opere ale genialului predecesor, iar Voenizdat a publicat două volume M.N. Tuhacevski. Opere alese. Atunci haideţi să deschidem această antologie accesibilă tuturor şi să citim noi înşine avertismentele lui Tuhacevski. Haideţi să ne învă­ţăm să avem opinia lui, să nu mai repetăm opinii străine. Poate că mareşalul Uniunii Sovietice G.K. Jukov a şi greşit în aprecierea sa. Se poate întîmpla ca mareşalul Jukov să nu fi citit deloc cărţile mareşalului Tuhacevski şi să nu ştie nimic despre acesta. Toţi spun că Tuhacevski a prevăzut şi a aver­tizat - poate că şi Jukov a repetat ce se spunea. 
Nu se putea ?

Dar cine a spus primul că Tuhacevski a prevăzut şi a avertizat ?

Primul a fost un alt mareşal al Uniunii Sovietice : Serghei Semionovici Biriuzov. El a scris prefaţa la cele două volume ale lui Tuhacevski. Tot el a publicat în Revista de istorie militară (1964, nr. 2) un articol în care ne-a informat urmă­toarele : „Mihail Nikolaevici Tuhacevski a chemat poporul sovietic şi ostaşii săi să fie cu băgare de seamă, în articolul «Planurile militare ale Germaniei de azi», publicat în 1935, Tuhacevski a subliniat marea primejdie a militarismului german. Cu mult înainte de începutul Marelui Război pentru apărarea Patriei, el a atras atenţia asupra agresivităţii fas­cismului german şi asupra pregătirii de război împotriva Uniunii Sovietice".

În 1964, acest articol şi cele două volume ale lui Tuhacevski au făcut mult zgomot în jurul lor, au fost dezbă­tute în cadru popular. Eram pe atunci tînăr cadet. Se înţelege că nu puteam să trec peste seminarul în care se dezbăteau lucrările marelui gînditor militar.

La două zile după seminar, am căzut de serviciu. O noapte întreagă de nesomn. Aşa că m-am hotărît: voi studia cele două volume. Slavă Domnului, volumaşele erau destul de subţirele. Oricum nu dormeam şi apoi făceam o treabă cu folos pentru toată viaţa, în orice situaţie voi putea să mă bazez pe o idee înţeleaptă a marelui conducător de oşti - aşa a spus Tuhacevski, volumul cutare, pagina cutare.

Am luat de la bibliotecă cele două volume, am început sa citesc şi am realizat brusc că nu e nevoie să le învăţ. Tot ce e scris acolo era ştiut de mult de către noi. Fără Tuhacevski.
Am deschis volumul şi deodată a suflat înspre mine viforul Revoluţiei mondiale. Deodatâ, de sub portretele oficiale şi lozincile fundamentaliste a ieşit la suprafaţă bărbuţa de ţap a lui Troţki –piei, drace ! Eu sperasem să găsesc în cartea lui Tuhacevski ceva în genul unui manual de şah ca la Sun Tsu : iată o situaţie standard de război şi variantele de acţiune ale comandantului; aceasta e varianta proastă, aceasta e mai bună, aceasta este extraordinară. Şi altă situaţie...

Tuhacevski însă nu avea nici un fel de situaţii, nici un fel de variante sau soluţii. Tuhacevski, ca şi Troţki, are lozinci şi chemări la luptă, lozinci şi chemări. Trebuie să luptăm cu inamicul! Trebuie să ştim să luptăm cu inamicul! Inamicii trebuie învinşi! Ei trebuie întotdeauna învinşi !

Să ne imaginăm că un campion mondial la şah, de exemplu Garry Kasparov, scrie o carte despre cum să jucăm şah. Dar în locul descrierii unor situaţii, în locul analizei şi soluţiilor posibile, ar umple cartea cu chemări de tipul: „Trebuie să jucăm şah! Nu trebuie doar să jucăm, ci să jucăm bine ! Iar ca să jucăm bine, trebuie să ne antrenăm! Trebuie să ne antrenăm cu dîrzenie ! In fiecare zi! Dacă nu te vei antrena, vei pierde !”.

Ne putem imagina că un bun şahist va scrie o astfel de carte ?

Nu putem.

Însă cărţile lui Tuhacevski sînt scrise exact în această cheie. Ele nu sînt scrise de un comandant militar, ci de un politruc. Iată exemple din gîndirea strategică a marelui gînditor: „Industrializarea Uniunii Sovietice, restructurarea socialistă a satului şi uriaşa muncă culturală din ţara noastră ne dăruiesc un luptător tot mai cultivat şi cu o conştiinţă de clasă superioară. Ostaşul roşu trebuie să ia parte activă la îndeplinirea cincinalului, la reconstrucţia socialistă a satului şi să stăpînească acea tehnică pe care, an de an, Armata Roşie o adoptă tot mai mult. Armata Roşie este acea măreaţă forţă care asigură construirea socialismului".

Fragmentul face parte din cartea lui Tuhacevski (voi. 2, p. 166). Iată altul: „Linia generală a partidului asigură întărirea capacităţii de apărare a ţării" - „Manevrele constituie acea treaptă superioară a educaţiei tactice şi politice şi a călirii în campanie a trupelor, constituie darea de seamă a rezultatelor la învăţătură. O dată cu manevrele se încheie munca anuală instructiv-educativă. De aceea, ele constituie un bun prilej pentru întrecerea socialistă între unităţile militare, pentru verificarea îndeplinirii cifrelor de control ale pregătirii de luptă" - „Proletariatul internaţional de strajă Uniunii Sovie­tice" - „Clasa muncitoare din toate ţările, ducînd o cruntă luptă de clasă cu burghezia, împiedică totodată atacul imperialiştilor asupra Uniunii Sovietice, apărînd-o în mod conştient ca brigadă de şoc a proletariatului mondial".

Toate acestea se găsesc la aceeaşi pagină: 166. Şi aseme­nea pagini sînt cu sutele. Ura! Înainte! Partidul – cîrmaciul nostru! Învăţaţi, învăţaţi, învăţaţi! Să nu ne pierdem curajul! La întrecere ! Sa arătam eroismul nostru ! Ura! Ura ! Ura!". Organizatorilor de concursuri cu public le fac o propu­nere : amestecaţi fragmente din opera lui Tuhacevski şi din articolele din Pravda şi Krasnaia zvezda şi să încerce cineva să ghicească de unde sînt luate. Ce rîs va fi!

Problematica principală a cărţilor lui Tuhacevski este organizarea muncii politice de partid la trupe şi în teritoriile ocupate. „Dacă vom implementa încet şi treptat forţele de agitaţie, influenţa lor va fi infimă. Este necesară o imple­mentare zgomotoasă şi simultană a torentului proaspăt revoluţionar, capabil să stîrpească apatia şi să însufleţească trupele de dorinţa luptei şi de năzuinţa spre victorie, însă curgerea acestui torent trebuie aşezată în albia sa. Trebuie elaborate din timp lozinci şi teze cu ajutorul cărora întreaga masă agitaţională să se implementeze într-un singur gînd în trupe. Numai în astfel de condiţii putem obţine o propagandă de succes. Aceste lovituri propagandistice trebuie însoţite de cele mai intensive campanii: literare, de placarde etc. Organizarea punctelor de agitaţie în toate etapele, folosirea pe scară largă a muzicii, dezvoltarea unui sistem de placarde şi de presă, amenajarea de teatre etc. - toate acestea pot şi trebuie să dea rezultate strălucite" (voi. l, p. 104).

Urmează mai departe în acelaşi spirit: trebuie atîrnate portretele conducătorilor, trebuie lipite placarde pe ziduri, trebuie amenajate puncte agitaţionale. Şi muzică, muzică, muzică!

În cele două tomuri ale lui Tuhacevski nu există nici o recomandare de cum trebuie să rupi frontul inamicului, însă indicaţiile de organizare a pregătirii politice sînt arhisuficiente: „Toată acesta pregătire trebuie să fie reglementată de teze bine definite, care să cuprindă următoarele noţiuni: despre scopurile războiului, despre iminenţa izbucnirilor revoluţionare în statele burgheze, care ne-au declarat război, despre îmbinarea ofensivei socialiste cu aceste explozii sociale, despre atrofierea sentimentelor naţionale şi despre dezvoltarea conştiinţei de clasă" (voi. l, p. 94).

Comandantul Tuhacevski „nu a terminat vreo academie", nu avea studii superioare, iar experienţa sa de luptă era minoră. În primul război mondial, Tuhacevski a luptat jumă­tate de an. Iar războiul civil nu era chiar război cu nişte expediţii de pedepsire a ţăranilor. Operaţiunile tactice de bază: incendierea satelor, biciuirea cu vergeaua de la armă şi execuţiile în masă. Tuhacevski a formulat precis principala sarcină in războiul civil, dar şi în oricare alt război: „A înfrîna cu mînă de fier clasele ostile locale" (voi. l, p. 58) lar toate ordinele de luptă ale lui Tuhacevski nu se referă la nu ştiu ce manevre nemaipomenite prin care să eviţi inamicul şi să loveşti în flanc şi în spatele frontului, ci la cîţi ostatici să iei şi cînd să-i împuşti. Vom vorbi mai încolo despre asta !

Deocamdată, pentru exemplificare, iată o recomandare pentru trupe:

ORDIN al Comisiei împuternicite a VŢIK nr. 116
Tambov
23 iulie 1921

Experienţa primului sector militar arată marea utilitate a epurării rapide a banditismului în anumite raioane după următorul procedeu de epurare. Se remarcă plase predispuse în mod special la acte banditeşti. Acolo vor pleca repre­zentanţi ai Comisiei politice judeţene, ai secţiunii speciale, ai departamentului tribunalului militar şi ai comandamentului împreună cu unităţile destinate efectuării epurării. Cînd se ajunge la faţa locului, plasa se încercuieşte, se iau 60-100 de persoane de vază în calitate de ostatici şi se introduce starea de asediu. Intrarea şi ieşirea în şi din plasă trebuie interzise pe timpul operaţiunii. După aceea se face adunarea generală de plasă, în care se aduc la cunoştinţă ordinele Comisiei împuternicite a VŢIK nr. 130 şi 171 şi hotărîrea scrisă pentru această plasă. Locuitorilor li se dau două ore pentru predarea bandiţilor şi armamentului, la fel şi familiilor bandiţilor. Populaţiei i se aduce la cunoştinţă că în cazul refuzului de a da informaţiile amintite, ostaticii vor fi împuşcaţi peste două ore. Dacă populaţia nu a dat la iveală bandiţii şi armamentul după epuizarea termenului de două ore, se face o a doua adunare şi ostaticii sînt împuşcaţi în faţa populaţiei, după care se iau noi ostatici, iar celor adunaţi a doua oară li se propune să predea bandiţii şi armamentul. Cei care doresc să execute acest lucru se iau separat, se împart în sotnii, iar fiecare sotnie este interogată. Interogatoriul se face de către comisia de interogatoriu (reprezentanţi ai Secţiei speciale şi ai Tribunalului militar). Fiecare trebuie să dea declaraţii fără să pretexteze că nu cunoaşte, în caz de rezistenţă, se fac noi execuţii etc. După examinarea materialului rezultat din inte­rogatorii, se alcătuiesc.detaşamente de expediţie cu partici­parea obligatorie a persoanelor care au adus mărturii şi a altor locuitori şi se trimit pentru prinderea bandiţilor. După încheierea epurării se ridică starea de asediu, sînt instalate comitetul revoluţionar şi miliţia.

Prezenta Comisie împuternicită a VŢIK ordonă executarea strictă a celor de mai sus.

Preşedintele Comisiei împuternicite Antonov-Ovseenko

Comandantul trupelor Tuhacevski

Aşa că totuşi Tuhacevski a dat recomandări trupelor cum trebuie să acţioneze. Numai că aceste recomandări n-au intrat în volumele marelui strateg, ci au ieşit la suprafaţă după 70 de ani şi asta numai pentru că în 1991, pentru scurtă vreme, puterea comuniştilor a slăbit puţin.

Tuhacevski şi toţi ceilalţi participanţi în acel război împotriva poporului au fost declaraţi eroi ai războiului civil.

Fiul lui Antonov-Ovseenko l-a proslăvit apoi pe tatăl său, adevăratul leninist: ah, dacă n-ar fi fost Stalin, dacă Antonov-Ovseenko ar fi ajuns la Kremlin împreună cu Tuhacevski! Acela ar fi fost adevăratul socialism!

Să luăm seama la data ordinului lui Tuhacevski: 23 iunie 1921. Peste douăzeci de ani vor veni alţi ocupanţi, care vor face acelaşi lucru. Diferenţa constă în faptul că hitleriştii îi mînau pe oameni într-o rîpă şi-i mitraliau, iar Tuhacevski, în afară de aceasta, lua drept garanţie toată populaţia. Mai tîrziu, acest plan se va numi îmblătire. Cu aceasta s-au ocupat Antonov-Ovseenko, Tuhacevski, locţiitorul său Uborevici şi toţi ceilalţi strategi. Ei îmblăteau poporul, silindu-i pe toţi să devină trădători şi denunţători, silindu-i să-şi trădeze vecinul, cumătrul, tatăl şi fratele, iar apoi obligându-i să-i vîneze prin pădurici sâ-i omoare. Tuhacevski a introdus denunţul generalizat, a înăbuşit şi nimicit prin teamă morala de veacuri a satului rus. În locul oricăror principii morale a apărut doar frica pentru propria piele şi responsabilitatea fiecăruia pentru toţi ceilalţi. Ideea lui Tuhacevski a fost să stîrpească în popor sentimentul patriei şi al demnităţii proprii. După mintea lui, sentimentele naţio­nale trebuie atrofiate la toate popoarele. Cînd vorbim de înfrîngerile din 1941, este socotit vinovat Stalin. De fapt, Stalin a început să deştepte în oameni sentimentul patriei. Şi a început să facă acest lucru la sfîrşitul anilor '30, numai după ce a iniţiat epurarea parţială a ţării de alde Troţki, Tuhacevski sau Uborevici. Haideţi să nu uităm că îmblătirea poporului s-a făcut sub conducerea nemijlocită şi din iniţiativa aceloraşi strategi pe care Stalin i-a măturat în anii epurării. Iar mulţimile îmblătite, care au fost deprinse de Tuhacevski să ţină numai la propria piele, n-au fost în stare în 1941 să manifeste de la început eroism. A trebuit ca acesta să fie deşteptat din nou şi să se facă din nou educaţie. Şi încă un lucru. Cine-i constrînge pe oameni să devină denunţători, el însuşi nu se ruşinează să denunţe, el însuşi devine denunţător, dacă nu cumva a fost şi înainte. Acest tip de om renunţă, în funcţie de împrejurări, la tot crezul său, la tot ce a preţuit. Cei care au îmblătit poporul, nu se putea să nu se îmblătească şi între ei. Nu puteau ca, făcîndu-i pe toţi denunţători, să nu cadă şi ei în acelaşi păcat. Nu se putea ca uborevicii, iakirii şi tuhacevskii să fie oameni curajoşi. Dacă voiau să-i supună pe toţi sentimentului de frică, înseamnă că ştiau această forţă, înseamnă că erau laşi. Cursul evenimentelor ulterioare a arătat că majoritatea lor s-au trădat reciproc, fară să clipeascâ. Se calomniau unii pe alţii şi îşi făceau reciproc rapoarte. La cercetări, Tuhacevski şi-a arătat imediat adevărata natură, laşitatea şi servilismul.

Iată cauza epurării armatei în 1937. Stalin se pregătea de război împotriva Germaniei. De aceea trebuia să se elibereze de călăii cei mai feroce, de Antonov-Ovseenko, Tuhacevski, lakir, Uborevici, Blücher şi alţii ca ei. Ei înşişi se numeau ocupanţi, iar poporul îi ura.

Astfel de comandanţi militari nu trebuiau puşi în fruntea maselor populare mobilizate pentru război. Poporul n-ar fi mers la luptă după aceşti strategi - iar la o adică, le-ar fi amintit acestora de Tambov, de Kronstadt, de Crimeea, de Varşovia, de Murom, de Rîbinsk, de Don, de laroslav şi de toate celelalte fapte eroice şi merite ale lor.

Pe de altă parte, toţi aceşti strategi nici n-ar fi putut conduce poporul la război. Se cunoaşte de mult că armata care şi-a mînjit uniforma cu sîngele propriului popor nu este capabilă să lupte împotriva unor inamici din exterior. Prima cauză a descompunerii oricărei armate este folosirea acesteia împotriva poporului ei. Oricine a luat parte activă în această acţiune nu mai poate fi comandant.
Dar poftim: Krasnaia zvezda îl preamăreşte pe patriotul Tuhacevski. Cică el a condus norodul în marele război pentru patrie! Da... Să-l fi condus el... „Patriotul" Tuhacevski se mîndrea că are sentimente naţionale atrofiate, mărturisind acest lucru oral şi în scris. „Patriotul" Tuhacevski ar fi condus în lupta pentru patrie masele „îmblătite", cărora le-a smuls din rădăcină sentimentul iubirii de patrie cu o cruzime nemaiîntîlnită...

Cînd conducătorul manifestă cruzime cu scopul apărării ţării, poporul acceptă această cruzime, însă Tuhacevski a manifestat o cruzime sălbatică, transformată în sadism, pentru a nimici sentimentele naţionale ale poporului. Iar pentru aceasta poporul l-a urît.

Şi oricît ar fi răsunat muzica, aceasta nu putea înăbuşi ura populară împotriva cuceritorului Tuhacevski.

Iată încă o perlă din tezaurul experienţei de luptă.


ŞEFUL STATULUI-MAJOR AL TRUPELOR KAKURIN PENTRU SEMNARE
Comisiilor politice din sectoarele l, 2, 3, 4, 5 şi 6. 8 iulie 1921
Bandele dispersate se ascund în păduri şi îşi varsă mînia neputincioasă asupra populaţiei locale, dînd foc la poduri, distrugînd podurile plutitoare şi alte bunuri publice, în scopul păzirii podurilor, Comisia împuternicită a VŢIK ordonă:
1.   Să se ia neîntîrziat minim cinci ostatici din populaţia satelor în apropierea cărora sînt situate podurile impor­tante. În caz de distrugere a unui pod, ostaticii să fie împuşcaţi imediat.
2.   Locuitorii să organizeze, sub conducerea comitetelor de partid, apărarea podurilor de atacurile banditeşti. Să se oblige populaţia să repare podurile distruse în termen de minim 24 de ore.
3.   Prezentul ordin să se difuzeze în toate satele şi cătunele.
Comandantul trupelor Tuhacevski

Logica strategului nostru e uimitoare : „bandele disper­sate se ascund în păduri şi îşi varsă mînia neputincioasă asupra populaţiei locale..." - din care cauză Tuhacevski ordonă să se împuşte ostaticii luaţi din populaţia locală.

Toată experienţa lui Tuhacevski se rezumă la: ostatici, ostatici, ostatici. Şi să cînte muzica!

Apropo, luarea de ostatici este interzisă de Conferinţa de la Haga din 1907.

În toate timpurile, luarea de ostatici a fost considerată o foarte gravă crimă militară, în toate timpurile, conducătorul militar care şi-a făcut de rîs numele cu acest procedeu nedemn era dispreţuit de cei din jur. La procesul de la Nürnberg şi la toate procesele ulterioare ale socialiştilor germani, practica luării de ostatici a fost considerată crimă de război, iar cei care s-au făcut vinovaţi de ea au fost condamnaţi la moarte prin spînzurare.

Iată unde ar fi fost locul meritat pentru Tuhacevski, Antonov-Ovseenko, Uborevici, Primakov şi toţi ceilalţi cri­minali de război: pe banca acuzaţilor la Nurnberg, alături de Göring, Keitel, Jodl şi ceilalţi.
Însă, comparînd socialiştii ruşi cu cei germani, să remar­căm şi o deosebire: gauleiterii erau ocupanţi pe teritoriu străin, pe cînd Tuhacevski, Blücher, Putna, Dîbenko şi toţi ceilalţi - în ţara lor.
Şi după toate acestea, Nikita Hruşciov îi declară pe aceşti criminali de război victime inocente... Mai sînt încă oameni care îi deplîng pe Tuhacevski, lakir, Primakov şi alţi duşmani ai poporului. Mai există încă oameni care deplîng faptul că Stalin a oprit teroarea, i-a pedepsit pe călăi, nepermiţîndu-le pe mai departe să verse sîngele poporului.

Există încă oameni care se întristează auzind numele lui Tuhacevski, Hitler, Unschlicht, Rosenberg, lakir, Himmler, Hamarnick.

Unii încearcă să ne convingă că poporului nostru îi place suferinţa, îi place cnutul şi-şi iubeşte călăii. Şi fiecăruia dintre noi i se strecoară în suflet, ca nişte ademeniri diavo­leşti, figurile patibulare ale unor Tuhacevski sau Blücher: iubeşte pe călăul tău, iubeşte pe ticălosul şi pe sadicul care te-a călcat în picioare, iubeşte-ţi ucigaşul, iubeşte toporul şi cnutul său...

Pentru războiul împotriva poporului său, Tuhacevski avea nevoie de comandanţi de o anume factură. Nu era importantă pregătirea profesională, ci loialitatea politică şi dorinţa de a fi gata să execute ordinele criminale. De aceea politrucul Tuhacevski nu-şi selecţiona cadrele de conducere după cri­terii profesionale, ci după criterii politice : „Trebuie numai să se asigure un cadru larg avansării şi numirii de comisari în funcţiile de comandă, oferindu-se cîtorva dintre aceştia o scurtă pregătire teoretică... În armata a 5-a a fost de mult pusă în aplicare lozinca trecerii la corpul de comandă comunist. Corpul de comandă al armatei a 5-a este în totalitate comunist" (voi. l, p. 44). E lesne de ghicit că toate acestea au fost scrise în momentul în care armata a 5-a era comandată de Tuhacevski. El dă ca exemplu armata a 5-a, iar o dată cu ea şi pe sine - uite cum trebuie acţionat!

O asemenea abordare s-a justificat pe deplin atîta timp cît acţiunile de luptă s-au redus la excutarea ostaticilor. Principalul era ca noul comandant să se considere marxist şi să verse sîngele poporului pentru marxism. De aceea a venit chemarea lui Tuhacevski: comisarii în funcţiile de comandă! Daţi CÎTORVA dintre aceştia o SCURTĂ pregătite.

Totul a fost minunat pînă ce Tuhacevski şi comisarii săi (cîţiva dintre ei aveau o scurtă pregătire, dar majoritatea nu aveau) s-au întîlnit pe cîmpul de luptă cu cavaleria poloneză. Şi au luat-o la fugă comisarii cu scurtă pregătire...

Această abordare marxist-troţkistă a lui Tuhacevski în selectarea cadrelor de comandă dintre comisari a fost decla­rată după aceea genială şi singura corectă. Mareşalul Uniunii Sovietice S.S. Biriuzov scrie : „În toată activitatea sa, Mihail Nikolaevici Tuhacevski s-a condus după principiul leninist privind rolul conducător al Partidului Comunist în edificarea Forţelor Armate" (VIJ, 1964, nr. 2, p. 44).
Pasiunea marxism-troţkismului la Tuhacevski a fost exagerată pînă la dimensiuni neverosimile. La 31 ianuarie 1926, şeful Statului-Major al RKKA Tuhacevski i-a trimis comisarului poporului pentru apărare K.E. Voroşilov un raport în care afirma că Statul-Major al RKKA se transformă într-un „organ apolitic" (Krasnaia zvezda, 20 august 1994). Dar de ce cel mai important stat-major al ţării trebuie să se ocupe cu politica? Cu politica se ocupă statul şi guvernul, iar şeful Marelui Stat-Major şi toţi subordonaţii săi servesc patria, execută obligaţiile care le revin şi nu-şi bagă nasul în politică.
Este interesant că Voroşilov este membru al guvernului, adică politician, în afară de asta, Voroşilov este revoluţionar profesionist, cu un îndelungat stagiu prerevoluţionar. Încă în 1906, Voroşilov l-a contrazis pe Lenin la Congresul al IV-lea al partidului. Voroşilov era membru CC, iar din 1926 era membru al Biroului Politic - adică este de trei ori politician. Iar Tuhacevski e un intrus, în timpul ţarului l-a slujit pe ţar.

Dar nu a ajuns nici măcar comandant de companie. Apoi s-a lipit de bolşevici - dar numai după ce bolşevicii s-au instalat trainic la Kremlin. Şi iată că nepoftitul Tuhacevski vrea să arate că şi el este revoluţionar. Şi îi arată unui politician profesionist că Marele Stat-Major este insuficient politizat, deşi acesta nici nu trebuie să fie politizat.

Nu s-a înfipt prea mult în politică intrusul politruc cu sentimente naţionale atrofiate?

Lucrările publicate ale lui Tuhacevski demonstrează troţkismul cel mai pur : chemări, chemări şi iar chemări. Şi credinţa în Revoluţia mondială.

Troţki: „Trebuie lansată lozinca lichidării revoluţionare a statului naţional. Casei de nebuni a Europei capitaliste trebuie să-i contrapunem programul Statelor Unite Socialiste ale Europei ca o etapă înspre Statele Unite ale întregii lumi" (Biulleteni oppoziţii [Buletinul opoziţiei], nr. 84, p. 14). Şi Tuhacevski spune acelaşi lucru: trebuie să uităm carac­terul naţional, interesele naţionale nu există. Există numai interesele de clasă. Principalele lucrări ale lui Tuhacevski sînt Strateghia naţionalnaia i klassovaia (Strategia naţională şi de clasă) şi Voina klassov (Războiul claselor). Tuhacevski demonstrează că nu trebuie să luptăm pentru interesele patriei şi poporului - acestea trebuie jertfite -, ci să luptăm pentru interesele proletariatului mondial.

Orice problemă la Tuhacevski se răsfrîngea prin prisma luptei de clasă. Bunăoară, el demonstra că sînt două tipuri de partizani: cei care îşi apără interesele naţionale (aceştia sînt răi partizani) şi cei care apără interesele proletariatului mondial (aceştia sînt buni partizani)... „Să împărţim miş­carea de partizani în două categorii: mişcarea de partizani naţională şi mişcarea de partizani de clasă" (voi. l, p. 50). Ce recomandă tovarăşul Tuhacevski să se facă cu „mişcarea de partizani naţională" ? După părerea lui, aceasta „nu poate să meargă mînă în mînă cu armata noastră cu caracter pur de clasă. O astfel de mişcare de partizani, dacă nu va fi stîrpită din rădăcină, fără doar şi poate că se va răsfrînge nimicitor asupra armatei noastre".

E crunt să citeşti toate aceste lucruri după al doilea război mondial, care a respins TOT ce a scris Tuhacevski. Am luptat împotriva Germaniei, în care conducea partidul clasei muncitoare : socialist, cu steag roşu, ales de întregul popor. Industria Germaniei a fost pusă sub controlul statului, cu alte cuvinte, Germania hitleristă era socialistă nu numai în formă, dar şi în esenţă. Clasa muncitoare din Germania era cea mai înaintată din lume, cea mai iubită de Marx, de Lenin, Troţki şi Tuhacevski, dar poporul nostru nu a respec­tat în timpul războiului solidaritatea de clasă cu muncitorii germani. La fel şi alte popoare. La război, oamenii nu s-au împărţit în burghezi şi proletari, ci în nemţi şi ai noştri. Nici mişcarea de partizani nu era de clasă, ci excesiv naţională. Iar Tuhacevski recomanda ca mişcarea de partizani naţională să fie stîrpită din rădăcină.

Şi la război nu ne-au ajutat proletarii din toate ţările, ci cei mai mari burjui pe care i-a cunoscut lumea : Churchill şi Roosevelt. Iar alături de ei Rockfeller, Rothschild şi alde Ford. Poftim război de clasă !
Politrucul Tuhacevski se ocupa de mult cu previziunile. Iar toate previziunile lui nu s-au confirmat, în 1920, a previzional că muncitorii şi ţăranii Poloniei se vor ridica împotriva asupritorilor. Tuhacevski a prevăzut şi că proletarii din toate ţările Europei se vor răscula. De aceea pregătirea lui Tuhacevski pentru campania asupra Europei se limita la organizarea de puncte de agitaţie, editarea de manifeste şi de placarde. „Peste cadavrul Poloniei albe, înainte spre Revoluţia mondială! ". Însă, în ciuda prognozelor marelui clarvăzător, proletariatul Poloniei nu s-a răsculat. Proletariatele Germaniei, Franţei, Spaniei au ignorat şi ele genialele previziuni.

Nu-i nimic, se mîngîia politrucul Tuhacevski, în viitorul război se vor răscula.

„Apărarea de către clasa muncitoare din ţările capitaliste a patriei ei socialiste internaţionale, exploatarea argaţilor şi sărăcia satelor - toate acestea vor crea o bază largă pentru o mişcare revoluţionară de insurgenţă în spatele frontului inamicilor noştri" (Novîie voprosî voinî [Noi probleme ale războiului], în culegerea Voprosî strateghii i operativnogo iskusstva v sovetskih voennîh trudah [Probleme de strategie şi artă militară în cercetările militare sovietice}, Moscova, 1965, p. 126).

Tot ceea ce a scris politrucul Tuhacevski este despre strategia de clasă, despre solidaritate, despre faptul că burjuii vor da faliment, că proletarii se vor răscula. Toate acestea se dovedeau a fi tema unei dezbateri politice interesante înainte de război. Atît şi nimic mai mult. Slavă Domnului, America şi Marea Britanic burgheză n-au dat faliment şi nu s-au răs­culat, iar de la ospăţul burjuilor am primit o felie consistentă.

Nici clasa muncitoare germană nu s-a răsculat în al doilea război mondial.

Tuhacevski prevedea răscoalele capitaliştilor, dar vîlvătaia răscoalelor a cuprins spatele frontului în statul muncitorilor şi ţăranilor. Toate meritele lui Tuhacevski în faţa lui Lenin şi Troţki s-au rezumat tocmai la înăbuşirea revoltelor populare şi ocuparea propriei ţări.

Curios tip: el singur scrie că în propria ţară a dus un adevărat război împotriva întregului popor şi tot el pretinde că proletarii din întreaga lume îl vor aştepta cu braţele deschise.

Dacă este ocupant în propria ţară, atunci cine va avea nevoie de el în ţări străine ?

Aşadar, clarvăzătorul Tuhacevski nu se remarca prin prea mare exactitate.

Dar exclamaţiile de încîntare nu se mai termină: Tuhacevski a prevăzut şi a prevestit invazia germană. El ne-a avertizat... El a prevăzut totul... El...

Cînd exclamaţiile apărătorilor marelui politruc se trans­formă în ţipete şi mugete, eu pun aceeaşi întrebare:
„Ce a putut prevedea un prooroc care a greşit întotdeauna ?".                        "                                             


va urma