Băgău (9)

IOANA BRADEA

„poftim?!"

„ne-am pus-o pe Tom Waits... Nu ţi-a plăcut?"

„ah, ba daa, ba daaa“ zîmbesc iară larg, zîmbesc din toate
arterele şi venele pulmonare şi îmi amintesc că merge practic
să-şi vadă soţia ascunsă în munţi, acasă o să-mi fac o cafea uriaşă
şi fierbinte şi amară şi poate mai tîrziu, de la Sinaia încolo, să-i
dau un sms, nimeni nu scrie sms-uri mai sexy ca ale mele, zicea
Felix şi recunoştea că se excită uneori cînd le citeşte, nu ştiu ce
efect or fi avînd asupra cavalerului, pe el nu-1 mai uimeşte aproape
nimic, deja a văzut atîtea şi a trăit atîtea, deja se simte străvechi
şi nici un cuvînt nu-1 mai zgîlţîie şi nici nu-mi imaginez cum
dracu’ ar putea simţi cîteodată în palme că lipsesc din peisaj, mai
bine să nu pomenim nimic despre iubirile astea şi motivele lor
adiacente - iubirile alunecate într-o apă adîncă, într-un paradis
interzis sau în alte asemenea dimensiuni ale privirii, ale percepţiei,
ale ochilor care oricum nu folosesc nimănui la nimic, la
sfîrşit tot o să-şi întindă un picior peste fundul meu şi o să mă
acopere aproape pe jumătate, „băi, ce mică eşti!“, sau coapsa şi-o
întinde pînă îmi ajunge cu genunchiul pe burtă, poate de la
apăsarea asta, de la senzaţia de sufocare la care nicicum nu
renunţ - încep să ameţesc, o să mă lichefiez imediat, să vezi c-o
să leşin, o să circule bule de aer prin venele mele în loc de sînge
şi o să mă transform într-o băltoacă de apă minerală, fără piele,
fără oase, ai, ce greu eşti cavalere, ce bine şi cald mi-e lîngă tîmpla
ta şi torc aşa mocnit şi mă mai foiesc un pic o vreme în
căutarea somnului şi nu mă liniştesc decît atunci cînd nimeresc
cu nasul sub braţul lui întins arcuit peste pernă, aşa da, noapte
bună cavalere


duminică

îl chem cu tot sîngele otrăvit şi golit de gînduri după ziua de
ieri, tre’ să înceapă şi parţialul la literatură franceză, degeaba
m-am trezit cu patru ore mai devreme, n-am nici un chef de
citeală, n-am nici un strop de concentrare-n glandă aşa că imediat
îmi amorţeşte fundu’ pe scaunul din bucătărie şi atunci să
ies mai bine pe-afară, să mă desprind urgent de fereastra şi lacul
din spatele ei, să ies la o plimbare năucă pe străzi, beau încă o
cafea tîmpită în Universitate, îmi tocesc picioarele pe Lipscanii
mamii lor de pietre ascuţite, mă dor îngrozitor şi ochii şi gîndurile
toate mi le arunc peste Marius, cu flăcări şi vrajă şi sînge
topit şi smoală să-i ardă maţele de dor şi amintiri şi tu, care nu
visezi niciodată chipuri, să le visezi acuma dureros să-ţi răsar în
fiecare dimineaţă în imagini subţiri, peticite şi să te răsuceşti
noaptea-n pat pe toate părţile, să nu-ţi găseşti liniştea cu nici o
altă fată, să nu ţi se scoale puia, să-ţi moară la intrare sau să fuţi
la greu trei gagici pe zi şi să-ţi aminteşti de mine în toate locurile,
pe toate drumurile, cînd mergi sau te întorci de la şcoală, cînd
treci pe lîngă monumentul lui Samsung al 21ea - otravă să-i zac
în carne şi minte şi tîrîişul şarpelui şi pasul gîndacului şi într-o
sală de curs mă opresc, încerc să mai citesc ceva pentru examen,
poate acuma să-mi intre ceva în cap, că de învăţat oricum n-am
învăţat aproape nimica, da’ mă pocneşte aşa brusc plînsul fără
nici un motiv ies dracului pe străzi că mai avem vreme pînă
să-nceapă examenul, mă tot plimb pe malul Dîmboviţei aproape
o oră şi o privesc fix în ochii ăia verzi şi murdari şi într-un final
mă-ndur să fumez o ţigară călare pe balustrada podului, s-a uitat
lumea cam lung la mine, m-am balansat pe marginea de piatră,
ce-or fi crezînd? că asta vrea să se sinucidă, apă verde, apă verde,
cin’ te vede nu se-ncrede, întotdeauna se găseşte cîte-un idiot
să sară după tine să te salveze, apa nu e sigură, pistolul ar fi,
pula-n beci, se uită Nicole la mine cu un fel de milă zdrobitoare
- Andreea, tu ştii ce bulangiu e? ştii c-a sunat pe fir şi-a povestit
cu proastele astea cum te-a futut? ştiai că la început s-a întîlnit
cu Silvia?

ce mişto! nu, nu ştiam

şi cică ea n-a vrut să-i sugă puia

oho... a fost bulangioacă la faza asta şi între timp mi se albesc
şi degetele încleştate pe rama de fier a ferestrei - da’ s-a scos,
fiin’că i-a făcut rost de alta în loc care să-i sugă puia, aşa că ce-ar
fi să număr femeile cu fuste lungi care trec pe sub balconul firmei
timp de cinci minute, cîte ar putea să încapă totuşi în cinci
minute - douăzeci, trezeci de fuste? îmi ridic ochii spre figura
ei încruntată, apoi îi surîd palid sau crispat, nici nu mai ştiu -
da’ că m-a futut în cur nu le-a povestit?

Cască Nicole nişte ochi mari şi verzui şi de fapt ea chiar că
n-are nici o vină, nici fetele nu au, mă enervez eu aşa, aiurea-n
tramvai, preventiv, da’ îmi revin imediat şi iau atitudine - ştii
ceva? tu să nu vorbeşti aşa despre iubitul meu, că nu l-ai cunoscut
şi n-ai dormit lîngă pielea lui goală şi nici nu te-ai trezit de
patru ori pe noapte înfiptă-n puia lui! nimeni să nu îndrăznească
să-mi vorbească bărbatul de rău, nimeni în afara mea să nu facă
una ca asta, nici nu vreau să aud şi de fapt nici nu era el, n-ar fi
făcut el niciodată aşa ceva, i-au confundat proastele alea vocea,
la cîte mii de voci îţi intră-n ureche în fiecare zi, ce să-ţi
povestesc, fix pe Marius l-au identificat! ei, aflaţi dragii moşului
că nu era el!

Gata, Andreea, nu era el, calmează-te, bine?

Păi aşa! mă calmez şi deja ştiu că n-o să mai găsească drumul
de întoarcere, o să-şi bage puia în tot trecutul ăla şi la sfîrşit o
să-mi zică - Andreea dragă, oricît de dor mi-ar fi, eu nu mă întorc
niciodată din drum iar tu prea repede cedezi, prea repede
pui botu’ la toate alea, poate ar trebui să fii mai dură... poate
că nu eşti genul meu, poate că eşti

poate că noapte bună Marius - aşez receptoru’ în furcă în
mijlocul frazei dau farfuria cu mîncare la o parte şi mă ridic încet
cu fundu’ pe masă, îmi bălăngăn picioarele căzute pe gînduri aşa
care va să zică lirică sobră la obiect eu nu gust decît rime de bine
nu harneli de prost-gust vinuri alese nu must nici nu credeam
c-o să ne despărţim aşa brusc şi uşor Marius da’ să ştii că rămîne
pizda mică în urmă, rămîne şi curul strimt în urmă şi rămîne întotdeauna
ceva nefutut pe deasupra, fie acel ceva o simplă bucată
de creier sec, n-or fi astea ultimele graniţe de trecut de înfrînt
o să te convingi tu că rămîne întotdeauna ceva de nefutut de nespus
de neterminat de cucerit strict

cu manifest poetic mă agit

cazul e tragic! Andreea, tre’ să-ţi găsesc şi ţie un fucker că nu
se mai poate, uite în ce hal au ajuns degetele tale, o să-ţi rozi
toată mîna fiindcă ţi-a dat Marius papucii?!

s-avem pardon, Nicole! nu mi-a dat Marius nici un papuc,
ţi-am povestit cum s-a-ntîmplat şi cînd s-a-ntîmplat, de ce - asta
încă nu înţeleg nici eu, poate c-aşa e mai bine şi stai calmă că
n-o să-mi rod chiar toaaată mîna, poate doar o jumate’, poate
doar un deget sau două în miezul zilei în răscrucea soarelui, în
ceasul ăsta de mare foame şi dor adînc cu urechile frumos
căptuşite şi învăluite în jazz, ascult Coltrane la căşti, ce-mi pasă,
după trei ore de somn desfăşurat naiba mai ştie cînd, după un
examen ca ăsta programat aşa de aiurea fix într-o bună duminică
dimineaţă, ce-ar fi s-o iau pe jos din Rosetti printre taxiuri? numa’
bine obosesc pînă acasă de tot şi aşa o să adorm în sfîrşit mai
repede mai mult mai adînc îmi număr paşii şi îi transform în
metri, nu mă grăbesc absolut deloc, păi de ce m-aş grăbi, ce? mă
aşteaptă cineva acasă? nu mă aşteaptă nimeni, Alex a plecat la
Snagov, aşa că pot să mă plimb cît vreau eu, pe unde vreau eu,
pot să stau o juma’ de oră în faţa clădirii ăsteia şi să mă uit la geamurile ei lungi sau să-mi ridic brusc privirea linsă de pe trotuar
şi atunci să-l văd de departe, înalt, cum fumează cu o mînă în
buzunar şi un sac de cărţi pe umăr, mi se şi încîlcesc picioarele
în asfalt şi mă opresc pe loc un moment de uluită neîncredere,
mama ei de halucinaţie, ce caută acolo?! de la soarele ăsta mi se
trage, iar nu văd limpede printre lucruri, după ce-o să ajung mai
aproape iar o să constat că de fapt nu era el şi afară e deja prea
multă lumină, numai că de data asta era chiar el şi eu nu mai
ştiam acuma ce-ar trebui să fac, să mă opresc? să merg mai departe?
să mă împiedic sau să-l salut mai bine ca şi cum nimic nu
s-ar fi întîmplat şi să încerc apoi să trec uşor pe lîngă - ce faci,
nu mai stai de vorbă cu mine, nu te opreşti un pic?

păi... nu ştiam dacă...

te-am văzut din troleu şi am coborît în prima staţie

ah...

ca să nu zici că te evit, nu de alta...

eeei, i-am surîs încet, cam obosită, şi dacă mă evitai, ce? mare
chestie...

păi spuneai tu c-ar trebui să povestim, ca să-mi găsesc
liniştea, nu? va să zică... iată-mă faţă în faţă cu... liniştea mea -
zîmbea Marius un pic nervos, se foia pe loc, ne ieşeau greu cuvintele, ne tot poticneam, nici n-am îndrăznit să mă uit în ochii
lui, îi tot fixam pieptul cu privirea, îmi tot venea să întind mîna,
să-i mîngîi hainele, nu vă supăraţi, pot să ating şi eu pulovărul
ăsta un pic? teribil arăta culoarea aia pe el, ar fi trebuit să mă uit
atunci şi la ureche, măcar o clipă, da-mi rămăsese mintea la
şoapta aia, „liniştea mea“... ca şi cum ar fi spus „iubita mea“, mi
s-au încălzit gîndurile brusc în cap - mda...

providenţială întîlnire, mă gîndeam la tine zilele trecute,
mi-am cumpărat nişte cd-uri cu Cesaria Evora şi Radiohead, alea
pe care le aveaţi şi voi, cred

m-am luat cu mîinile de cap - ai, Maaarius, asta-i grav... da’
Caţavencu’ mai citeşti?

ăh, păi e singurul ziar pe care-1 citesc, ca să zic aşa... m-am
înscris şi în UFD... deşi am impresia că Băsescu e singurul care
mai mişcă-n flanc, ţi-am spus eu încă de atunci...

mdaaa, m-ai avertizat şi nicicum nu te-am crezut şi încep să
rîd iluminată ca un bec - păi ar fi şanse să ne vedem pe la
şedinţele de tineret - socotesc înfrigurată şi aproape în şoaptă

mda, nicicum n-o să scăpăm unul de altul, pare-mi-se... tot
acolo lucrezi?

yeap, încă-s fierbinte tînără şi neliniştită - am mai surîs o dată
şi am început să mă balansez de pe călcîie pe vîrfuri şi înapoi şi
atunci m-am împotmolit definitiv, n-am mai ştiut ce să-i spun,
n-am mai reuşit să mă concentrez la firul poveştii şi la cuvintele
lui

păi acum, dacă tot ne-am văzut... te sun eu zilele astea
bine-nţeles

de parcă n-am şti Marius iubitule de parcă n-am bănui încă
un kilometru de tăcere între noi de-aici încolo de parcă nu mi-aş
mai dezlipi ochii de pe pieptul lui şi mi i-aş arunca adînc într-ai
lui, pînă în creier să-i sfredelesc ca un burghiu să - hai că mă duc
şi eu, am fluturat cu mîna un salut, credeam c-o s-o ia în sens
invers sau o să ia troleul din staţia-n care coborîse, da’ o vreme
am parcurs acelaşi drum, pe acelaşi trotuar, cu mulţimea de
"Trecători între noi, fantastic, am făcut cîţiva paşi aşa în paralel,
m-am tot uitat la el pe ascuns, cu coada ochiului - uite un străin
care mai demult făcea dragoste cu mine aşa de frumos, uite un
bărbat care aşteaptă ca şi mine pe bordură să se facă verde, apoi
nici n-am mai întors capul, începuseră să mi se împăienjenească
ochii deja, l-am pierdut iară în mulţime, acasă am ajuns după
vreo două ore de mers pe jos pe tot felu’ de străzi necunoscute,
obosite şi sleite de toate puterile, cu tălpi fierbinţi în pantofi, despicată în două am ajuns acasă şi abia după vreo trei luni l-am
văzut iar pe stradă, singur, se îndrepta spre şcoală, cu nişte pantaloni negri şi fix pulovărul de data trecută a strălucit peste pielea lui cîteva secunde, eu eram în tramvai, mi-am încleştat mîna pe bara aia de oţel, mi-au dat lacrimile instantaneu şi mi-a venit
atunci să intru-n pămînt de ruşine şi apoi să tot plîng de mila
ochilor mei bolnavi în stare să-l recunoască de la nu ştiu cîte sute
de metri, să-l descopere şi să-l lingă în timp ce traversează strada
şi întoarce capul după vreun coleg care-1 striga din spate,
părea obosit, se mişca greu, o fi muncit iar toată noaptea, şi-a
trecut mîna prin păr, apoi nu l-am mai văzut, se depărta tramvaiul,
dacă porneam din casă cu cinci minute mai repede poate
că ne-am fi întîlnit în intersecţie... cinci minute m-au despărţit
de el în ziua aia, ca să vezi cît sîntem de aproape Marius iubitule,
bine-nţeles că vreme de-o săptămînă l-am tot visat apoi, apuca
şi Marius să-l cunoască pe tata, venise la Bucureşti special ca să-l
pună la încercare cumva, vroia să-l sperie, îl împungea tata cu
degetul pe Marius - mă băiete, tocmai pe fiică-mea ţi-ai găsit s-o
vrei?! hai s-avem pardon, hai să fim serioşi! nu se clintea Marius
şi îi sclipea pe faţă zîmbetul ăla ghiduş şi zicea că nu se ştie niciodată cine dă şi cine primeşte, apoi se aglomera brusc casa cu
musafiri şi prieteni şi rude - oameni mulţi, noi doi nu ne gîndeam
decît că acuma unde mama dracului o să facem dragoste
în casa asta plină? unde naiba o să găsim un loc mai liniştit? mă
întreba Marius şi mă ţinea strîns de mînă şi galopam prin toate
camerele, aproape mă tîra după el, pînă la urmă am găsit un pat,
s-a întins Marius peste mine, şi-a îngropat faţa între sînii mei
şi-am început să tremurăm amîndoi, ne zgîlţîia de un fel de
spasm şi într-o clipă ne strepezea un val orgasmic, foarte repede
şi foarte intens se consuma totul, mă minunam eu în sinea mea
ce dracu’ se întîmplă că doar abia apucasem să ne îmbrăţişăm,
Andros, nimica nu ştii! rîdea Marius, sîntem în rai, aici totul ia
viteză, de fapt aşa se face dragostea dintotdeuna numa’ că n-am
mai văzut noi şi n-am ştiut - Maaarius, da’ noi sîntem îmbrăcaţi!

nu-i nimic, fă-te că plouă



va urma