CĂSUŢA SCUFUNDATĂ

Mihail Zoscenko

Odată, pe cînd mă plimbam prin cartierul Vasilievski-ostrov, văd o căsuţă.
Parter, etaj şi acoperiş. Şi un capăt de burlan. Şi asta-i toată căsuţa.
Mititică. Dacă te urci pe umerii administratoru-lui, ajungi cu mîna la etajul de sus.
Nici n-aş fi luat în seamă căsuţa asta, dacă nu ştiu care imbecil de la etaj nu mi-ar fi vărsat nişte zoaie în cap.
Gata să-i trag o înjurătură, am ridicat capul, dar n-am văzut pe nimeni.
„S-a ascuns, nemernicul!” mi-am zis.

M-am uitat şi eu la căsuţă. La etajul de sus văd prinsă o tăbliţă. Pe tăbliţă scrie: „Nivelul apei la 23 septembrie 1924”.
„Oho — mi-am zis — a urcat ceva apa aici în timpul inunda­ţiei! Unde s-or fi refugiat bieţii locatari, dacă apa a ajuns şi la etaj? Unde? Pe acoperiş...”

Şi înaintea ochilor au început să mi se perinde tot soiul de tablouri îngrozitoare. 
Cum a acoperit apa parterul şi cum urca la etaj. 
Iar locatarii, speriaţi, vezi bine, şi-au aruncat lucruşoarele şi se caţără desperaţi pe acoperiş. Te pomeneşti că s-or fi legat cu frînghiile de coş, ca să nu-i ia vîntul şi să-i zvîrle în vîltoare!
Aşa m-a cuprins mila pentru nenorocirea lor de-atunci, că am şi uitat de supărarea mea.

Deodată, se deschide o ferestruie şi o babă arţă-goasă mă întreabă:
— Ce doreşti, omule? Eşti de la asigurări, sau îi fi vreun agent?
— Nu, mătuşică — zic — nu sînt nici una, nici alta. Mă uit şi eu la nivelul ăsta şi mă ia groaza. Cred că şi pe dumneata te-au legat cu frînghia de coş, nu?
Bătrîna s-a uitat la mine speriată şi a închis repede fereastra.
Deodată, văd că iese pe poartă un bărbat voinic, în jiletcă. Omul mă întreabă neliniştit:
— Ce doreşti, cetăţene?
— Ce vă tot legaţi de mine? zic. Ce, nu e voie să mă uit şi eu la casă? Mă uitam şi eu — zic — la nivel. Ce s-a mai ridicat!
Bărbatul rîde:
— Da' de unde! zice. La noi, aici în cartier, îşi cam face de cap huliganii. Mereu dădeau jos
tăbliţa cu nivelul. Aşa că am pus-o şi noi mai sus. Acuma, slavă Domnului, nu se ating de ea. Nici de bec nu se ating. E prea sus, şi de-aia... Cît priveşte apa, păi aici a urcat numai pînă la glezne. Putea să treacă şi o găină.
Nu ştiu de ce, parcă mi-a părut rău, aşa, de­oda-tă, de nivelurile astea.
— Mîine-poimîine — zic — te pomeneşti că bateţi tăbliţa pe coş...
— Dacă o dau jos şi de-aici — zice ăla — o batem pe coş, foarte simplu.
— Să vă ia dracu'! Dacă aşa stau lucrurile, n-aveţi decît să vă scufundaţi...



va urma