Misiune dificila. Jurnal

C.V.R. Schuyler

Luni, 16 aprilie 1945

Azi după-amiază m-am întors la Bucureşti, după un scurt week-end la conacul Suţu de la Izvor, nu departe de Piteşti. Este interesant de remarcat că împărţirea domeniului Suţu, în conformitate cu legea reformei agrare, s-a încheiat, iar majoritatea terenurilor confiscate au fost deja arate de către ţărani.
Fiecare ţăran din sat îndreptăţit să primească pământ a căpătat doar o bucată foarte îngustă, nu mai mare de o jumătate de hectar. Există multă nemulţumire în sat faţă de modul în care s-a făcut împărţirea pământului. Majoritatea ţăranilor sunt foarte neîncrezători faţă de întreaga procedură, dar au convingerea că, dacă nu iau pământul, el va fi dat ţăranilor din alte sate. Ei sunt în continuare foarte
prietenoşi faţă de familia Suţu, care, în schimb, realizează multe acţiuni de caritate în sat. Cu cât discut mai mult cu ţăranii, cu atât mă conving mai mult că nu-i interesează câtuşi de puţin politica. Puţin le pasă dacă ţara devine comunistă sau fascistă. Tot ce vor este să fie lăsaţi în pace să-şi cultive pământul şi să continue să trăiască în pace, aşa cum au fost obişnuiţi atâţia ani de zile. Sunt
uşor de intimidat totuşi şi, probabil, pot fi convinşi prin felurite ameninţări să voteze în modul dorit de partidul aflat la putere. Din acest motiv, comuniştilor nu le va fi greu să organizeze alegeri avantajoase pentru ei, în cazul în care guvernul lor rămâne la putere.


Când m-am întors la Bucureşti, am aflat că tocmai s-a primit de la
Washington ordin prin care sunt rechemat pentru zece zile, în misiune temporară, cu plecare cât mai curând posibil. Mă voi vedea mâine cu generalul Vinogradov, îi voi prezenta o copie a ordinelor primite şi îi voi cere să urgenteze acordarea autorizaţiilor necesare. Ii voi spune însă că voi mai aştepta o zi-două, dacă este nevoie, pentru a-1 putea vedea pe generalul Susaikov înainte de a pleca.
De peste zece zile am solicitat o întrevedere urgentă cu Susaikov, dar cererea nu mi-a fost încă aprobată. In plus, noi nu putem obţine încă autorizaţiile de zbor pentru avioanele noastre, cu toate că britanicii reuşesc să le obţină. Intreaga chestiune pare de-a dreptul puerilă.

Joi, 17 aprilie 1945

L-am văzut azi pe generalul Vinogradov şi i-am predat o copie a ordinelor primite de mine, împreună cu o cerere de autorizare a călătoriei mele. Vinogradov a fost extrem de amabil, mi-a spus că va rezolva imediat cu generalul Susaikov problema autorizării.


Am discutat mai multe chestiuni de interes, una dintre ele fiind problema unui articol insultător, reprodus zilele trecute de ziarele româneşti după un articol de Ilya Ehrenburg, apărut în ziarele moscovite. Articolul mergea atât de departe încât afirma că americanii şi britanicii înaintau în Germania fără să întâmpine vreo rezistenţă, în vreme ce ruşii se confruntau cu floarea armatei
germane. Se mai spunea că americanii şi britanicii îşi arogau toate meritele şi că nu se ocupau de prizonierii ruşi eliberaţi. Intreg tonul articolului era menit să provoace antagonism între naţiunile noastre. îi scrisesem o scrisoare generalului Susaikov în care protestam împotriva articolului, iar generalul Vinogradov făcea referire tocmai la această scrisoare. A afirmat că este întru totul de acord cu
sentimentele mele, că însuşi ziarul rusesc „Pravda“ publicase o declaraţie prin care condamna articolul lui Ehrenburg şi că el îi va recomanda lui Susaikov ca ziarele româneşti, care publicaseră articolul, să fie aspru mustrate. Am cerut expres ca acea declaraţie din „Pravda“ , prin care articolul era condamnat, să fie publicată în ziarele româneşti. Generalul Vinogradov mi-a spus că exact aceasta
era recomandarea făcută de el (câteva ore mai târziu am aflat de la dl Berry că cenzorul român refuzase publicarea declaraţiei din „Pravda" în orice ziar românesc).
Ea a apărut totuşi, în ziarul Armatei Roşii, „Graiul nou“ (85), care este editat în România. La câteva ore după apariţia ziarului, s-a încercat retragerea ediţiei respective din tot oraşul.


Am mai discutat şi problema autorizărilor de zbor. I-am spus deschis lui Vinogradov că nu am mai primit autorizări de zbor pentru avioanele noastre de vreo trei săptămâni, că, dacă „păcătuisem“ faţă de Comisia Aliată de Control sovietică în vreun fel, provocând în consecinţă aceste restricţii, aş dori foarte mult să aflu despre ce e vorba, pentru a putea discuta deschis şi aplana întreaga chestiune într-un mod amical. Vinogradov mi-a răspuns că nu avea cunoştinţă de vreun astfel de „păcat.“ A afirmat că şi-a dat seama că problema autorizărilor era subiect de disensiune între Misiunile noastre, că el, personal, făcea tot ce putea pentru a aplana conflictele. Mi-a spus că Moscova însăşi dăduse dispoziţie ca bateriile artileriei antiaeriene să raporteze primirea oricărui mesaj care anunţă sosirea unor avioane, înainte ca acestor avioane să li se permită intrarea în România, şi că întârzierea acestor rapoarte reprezenta principala cauză a dificultăţilor.
Mi-a spus că se ocupă serios de problemă, în speranţa că vor fi elaborate nişte metode mai simple de acordare a autorizărilor. Spunea că actualele noastre cereri de autorizări se vor rezolva favorabil într-o zi sau două. Părea foarte sincer în toată atitudinea sa, dai- eu tot nu pricep cum de se menţine un sistem atât de ineficient, în afara cazului în care există o intenţie deliberată de a crea dificultăţi zborurilor noastre spre România.


La câteva ore după întâlnirea noastră, Vinogradov m-a chemat la telefon să-mi spună că generalul Susaikov îmi aprobase plecarea pentru ziua de vineri şi că Susaikov însuşi se va întâlni cu mine joi pentru a discuta chestiunile propuse pentru întrevederea care ar fi trebuit să aibă loc cu zece zile în urmă, dar care nu se realizase.


Am primit o notă de la generalul de brigadă Greer, şeful interimar al Misiunii britanice, care îmi spunea că vicemareşalul Stevenson, care era în permisie la Londra de aproape o lună, se va întoarce săptămâna viitoare şi ar dori avionul meu cu împrumut pentru a veni din Italia. Din păcate, a trebuit să-i spun generalului de brigadă Greer că era deja stabilit ca avionul meu să facă săptămâna
viitoare o călătorie la Istanbul, cu dl Berry şi că, întrucât,  incepuseră deja demersurile pentru obţinerea autorizării de zbor de la ruşi, nu credeam că era indicată modificarea parcursului acum. Este a doua sau a treia oară când se amână întoarcerea vicemareşalului, şi cu toate că am fost de acord să-l aduc înapoi
cu avionul, nu pot ţine blocat avionul săptămâni în şir, în timp ce vicemareşalul îşi schimbă planurile.

Miercuri, 18 aprilie 1945

Generalului de brigadă Greer, care este Comisar britanic interimar în absenţa vicemareşalului Stevenson, mi-a spus azi că a primit asigurări, ca urmare a cererii făcute de către dl Le Rougetei guvernului român, că guvernul îi va acorda protecţie generalului Rădescu, dacă acesta va părăsi Legaţia britanică, şi va avea grijă ca acesta să nu fie maltratat câtă vreme se va afla în România.
Guvernul a fost de acord să-şi retragă de îndată detaşamentul de poliţişti în haine civile, care supraveghea îndeaproape Legaţia britanică. In întrevederea sa de azi cu generalul Vinogradov, generalul de brigadă Greer l-a informat pe Vinogradov despre acestea şi a cerut o scrisoare de asigurări de la generalul Susaikov,
similară cu cea pe care mi-a scris-o mie în cazul lui Maniu, arătând că Comisia Aliată de Control (partea sovietică) îşi asumă şi ea răspunderea pentru protecţia lui Rădescu, după ieşire. Vinogradov l-a asigurat pe generalul de brigadă Greer că se va redacta o astfel de scrisoare. De îndată ce se vor primi cele două scrisori,
britanicii intenţionează să-i dea drumul lui Rădescu din azil.


Se pare că s-a acceptat recomandarea generalului Vinogradov, făcută ieri, în legătură cu publicarea articolului din „Pravda“ conţinând ieşirea violentă a lui Ilya Ehrenburg împotriva ofensivei americane. Toate ziarele româneşti de azi reproduc în întregime declaraţia din „Pravda". Bineînţeles că ne-am bucurat foarte mult.


Dl Berry şi cu mine am avut o lungă discuţie cu dl Pavlov, de la Legaţia rusă, pe tema autorizărilor de intrare şi ieşire din România ale personalului american. M-am plâns de durata necesară pentru obţinerea acestor autorizaţii şi de numeroasele inconveniente şi neajunsuri administrative provocate de aceste amânări. Dl Pavlov ne-a asigurat că se făcea tot ce era posibil, că informaţiile
cerute în cazul cererilor de autorizaţii înaintate de americani nu erau cu nimic mai detaliate decât cele solicitate în cazul ruşilor înşişi. El ne-a spus că, în multe cazuri,cererile noastre de autorizaţii nu conţin informaţiile necesare, provocând astfel lungi amânări. Ne-a cerut ca toate cererile noastre viitoare să conţină date ca: numele complet al solicitantului; locul şi data naşterii; naţionalitatea şi cetăţenia; explicaţii complete referitoare la activitatea persoanei; scopul vizitei în România şi durata estimativă a şederii; punctul de plecare şi destinaţia finală (în România) a călătoriei, precum şi ruta şi mijloacele folosite pentru respectiva călătorie. Desigur că, în viitor, vom furniza aceste date şi vom pune la dispoziţie datele respective şi pentru toate autorizaţiile restante care-şi aşteaptă rezolvarea, înclin să cred totuşi că aceasta este o nouă blocare de către ruşi şi că, probabil, nu va exista nici o îmbunătăţire în situaţia generală a autorizărilor, cu excepţia poate a urgentării sosirii mai multor funcţionari de-ai dlui Berry, întrucât Molotov a dat asigurări la Moscova că nu vor pune piedici în cazul personalului
Departamentului de Stat, cred că ei vor primi repede autorizaţiile.

Joi, 19 aprilie 1945

L-am rugat pe dl Auschnitt să treacă pe la mine în cursul dimineţii pentru a-mi împărtăşi părerea sa în privinţa actualei situaţii politice, ca la rândul meu să o transmit la Washington. Auschnitt crede că ruşii intenţionează să-şi impună teoriile comuniste, cât pot de mult, dar că nu vor risca în nici un caz o ruptură făţişă cu anglo-americanii. E de părere că singura şansă a României este adoptarea
unei poziţii ferme de către Statele Unite şi Marea Britanie şi că, în absenţa unei astfel de atitudini, comuniştii vor prelua controlul deplin asupra ţării, nu mai târziu de două-trei luni. Spune că aceştia au luat treptat în stăpânire industriile, una după alta, dar că vor mai trece câteva luni până ce vor reuşi să îşi consolideze poziţia. I se pare deosebit de riscant să li se permită organizarea de alegeri, cât timp guvernul însuşi este comunist, iar Armata Roşie se găseşte aici
pentru a supraveghea. Consideră că singura modalitate de a asigura alegeri imparţiale este supravegherea atentă a acestora în comun, de către observatori anglo-americani şi ruşi.


Am aranjat o întrevedere cu Susaikov pentru această după-amiază. A fost foarte amabil, însă nu mi-a prezentat nici un fapt pe care să nu-1 fi cunoscut deja.
I-am pus mai multe întrebări în legătură cu progresele făcute în executarea Armistiţiului. Din răspunsul lui reiese că, în general, după părerea sa, actualul guvern se descurcă mai bine decât cele anterioare, dar că mai există anumite categorii de prevederi ale Armistiţiului în care România prezintă deficienţe.
Face presiuni asupra guvernului pentru a lua măsuri de îmbunătăţire în aceste puncte şi are indicii că vor urma acţiuni corespunzătoare. A acordat mare importanţă faptului că a fost dat afară redactorul ziarului „Scânteia", din cauza aprecierii sale greşite care a permis publicarea articolului lui Ehrenburg. S-au mai discutat şi alte probleme, dar răspunsurile generalului Susaikov au fost mai mult sau mai puţin evazive.


Am fost azi la Palat o oră-două pentru a-mi lua rămas bun de la Rege şi Regină. Au părut încântaţi să afle că întreprind o călătorie şi nerăbdători să-mi relateze despre atitudinea Regelui în chestiunea semnării anumitor legi pe care guvernul încearcă acum să i le impună. Regele îi crede pe comunişti foarte dornici să-l implice în anumite acţiuni ale guvernului, pentru a-1 face să piardă aprecierea pozitivă de care se bucură acum în presa anglo-americană. Regele
este hotărât să nu accepte să fie târât într-o astfel de postură. Până acum, a refuzat categoric să semneze legi care modificau Constituţia sau să fie de acord cu legi care prevăd pedeapsa cu moartea pentru categorii largi de criminali politici <86>. Este convins că se vor exercita asupra sa presiuni din ce în ce mai
mari, dar se simte capabil să reziste asaltului, în special dacă anglo-americanii vor lua, în viitorul apropiat, o poziţie fermă în privinţa României. Regele a menţionat de asemenea că, de două-trei zile, ruşii îl copleşesc cu atenţii, părând să-şi fi schimbat complet atitudinea. Au organizat trei sau patru dineuri speciale şi alte ceremonii în onoarea sa, l-au dus să viziteze taberele militare ruseşti şi i-au acordat şi în alte privinţe onoruri deosebite. Nu-şi poate explica această schimbare de atitudine.


Dacă vremea o va permite, voi decola mâine dimineaţă la orele 11,00. Am de gând să-mi iau Jurnalul la Washington, atât pentru a-mi împrospăta memoria, cât şi pentru a mai face în el adăugiri, în urma diferitelor mele întrevederi. Pentru moment, anticipez o absenţă de vreo trei-patru săptămâni.


Note:

(85). Prin paginile acestui ziar s-a desfăşurat o intensă propagandă comunistă în rândul
armatei române.



va urma