Kenneth Koch
Am
în cap o pasăre, un animal în pântec
O
floare în fiinţa mea, o floare
Un
leu în făptura mea, şi sunt pe urmele tale dar am
un
cântec în inimă
Iar
cântecul meu e un porumbel
Am
un lujer în braţe şi în pantofi o femeie
Am
o decizie statornică în raţiunea mea şi
O
fire gălăgioasasă în nas şi port o vară
în
lichidul cefalo-rahidian,
Vise
în degetele picioarelor.
Sunt
ce sunt din cauza ciocanului
mamei
şi tatălui meu
Care
m-au ciocănit dându-mi de toate.
Dar
îmi lipseşte calmul, trandafirul,
Deşi
nu-mi lipseşte extrema delicateţe a petalei
trandafirului
Pe
cine vreau să zăpăcesc?
În
chemarea păsării e ceva care-mi aminteşte de tine,
Dar
fiind delicat şu fragil, am plecat imediat,
E
oare o lege a naturii că trebuie să fii neapărat
un
om plin de farmec?
Nu,
evident. Un mare vrajitor? Un mare Nimic?
Las
răspunsul în seama ta.
Am
o ciocănitoare care-mi ciocăneşte în inimă şi
cred
că am trei suflete:
Unul
pentru iubire, altul pentru poezie şi altul
pentru
a da la iveală sufletul meu nebun
Nu
nebun ci mai degrabă plicticos, perpendicular,
minicinos
dar sincer.
Toate
acestea rareori cântă împreună, dar mă iau
de
mână şi devin activ
Ceea
ce îmi dă mari emoţii.
Sunt
Lordul Byron, sunt Percy Shelley, sunt Ariosto,
Mănânc
şunca şi cobor dealul, port în mine
o
furtună şi nu voi urâ pe nimeni niciodată
Dar
cum poate fi plin de farmec acest amestec? Îţi plac
menajeriile?
Cele
mai multe doamne îşi doresc un bărbat! Iată-mă!
Am
un fazan în amintirea mea şi un uliu în norii mei.
Din
ce pricină se îndreaptă spre tine toate acestea?
O
resurecţie? sau poate o insurecţie? o
inspiraţie?
o expiraţie?
Am
în peisajul meu un copil şi un şobolan feroce în tainele pe care
mi le dezvălui.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu