Stefan Andrei in dialog cu Lavinia Betea
Lavinia Betea:
Avea şi Macovescu „bube“ la dosar...
Stefan Andrei:
In timpul războiului, el a lucrat în presă la Timpul, cu Gafencu (65), şi a fost la Ministerul Presei şi Propagandei. Gafa lui cea mare a fost participarea la Congresul de la Niirnberg al ziariştilor, unde a luat cuvântul Goebbels (66). După aceea a motivat că-i aprobase Corneliu Mănescu să meargă din partea Partidului Comunist.
Lavinia Betea:
Dar Mănescu era la finele războiului fără legătură în partid.
Stefan Andrei:
Nu, atunci Mănescu avea legătură cu Levente (57). „Ce să mă întrebi, dom’le, pe mine?, se apăra Mănescu. Eu eram mic. Iar Levente era al şaptelea etaj până sus“.
Lavinia Betea:
Probabil că era genul de jo c dublu practicat de oamenii vremii - dădeau şi într-o parte şi în cealaltă - convinşi că la capătul războiului vor fi de partea învingătorului, indiferent care-ar fi acesta.
Stefan Andrei:
Macovescu se aruncase ca prostul. Aşa cum a luat şi cuvântul împotriva lui Pârvulescu, atunci la Congresul al XH-lea când l-a criticat pe Ceauşescu.
Lavinia Betea:
Da, Macovescu a strigat din sală că Pârvulescu are mâinile mânjite cu sângele lui Pătrăşcanu...
Stefan Andrei:
Şi Macovescu fusese căsătorit cu o evreică, crainică la postul de radio BBC în timpul războiului. Fusese în cercul acesta cu Radu Miron Paraschivescu, cu Geo Bogza. Aşa că a fost socotit şi el ilegalist. Cu Jebeleanu (58), cu Ghiţă Dinu.
Lavinia Betea:
Ghiţă Dinu?
Stefan Andrei:
Un ziarist, a scris şi două cărţi. Acesta a lansat celebra butadă despre ilegalişti: „Puţini au fost, mulţi au rămas“. Când s-au făcut verificările din 1952, Macovescu a fost coborât din muncă şi trecut în conducerea Gazetei literare, publicaţia pe aceeaşi treaptă cu Contemporanul. După aceasta a fost recâştigat şi trimis consilier la Londra...
Lavinia Betea:
„Recâştigat" ziceţi!? Cum?
Stefan Andrei:
In favoarea lui au intervenit cei care erau lângă Gheorghiu-Dej din rândul oamenilor de cultură.
Lavinia Betea:
Faţă în faţă cu dosarul lui Macovescu, cadriştii încercau să-l tragă de limbă pe şeful de cabinet al lui Dej: se dorea un referat de promovare sau de epurare? (59)
Stefan Andrei:
Gheorghiu-Dej l-a ridicat şi l-a trimis consilier la Londra şi, după aceasta, în Statele Unite ale Americii. Şi l-a adus prim-adjunct de ministru. A fost cel mai bun prim-adjunct de ministru al nostru după război. Era bun gospodar, bun organizator, excelent administrator al centralei ministerului şi al oficiilor diplomatice. Nevasta lui a murit de cancer şi s-a căsătorit cu o dactilografă din Ministerul de Externe. Ceauşeştii aveau o părere proastă despre ea şi despre el. Ii reproşau desfierea copilului adoptat în prima căsătorie. A avut, cu a doua, un băiat şi o fată. Fata s-a căsătorit cu fotbalistul Belodedici. Şi să vezi! Pe 22 decembrie 1989, printre nemulţumiţii de la televiziune apare şi Macovescu.
Lavinia Betea:
Era pensionar, nu?
Stefan Andrei:
Sigur că da. Era de aceeaşi vârstă cu Corneliu Mănescu. Ceauşescu dorise să termine cu el, dar l-a trecut preşedintele Uniunii Scriitorilor. In loc să fie acolo imparţial, Macovescu a trecut de partea lui Jebeleanu, a lui Bogza împotriva celorlalţi - Barbu, Lăncrăjan... Pe vremea când Mănescu era ministru, iar Macovescu adjunctul lui, ministerul era împărţit în două. Ceauşescu chiar a avut o gâlceavă cu Corneliu Mănescu că prea îşi bătea joc de Macovescu. Iar Macovescu a transferat aceste lupte intestine de la Ministerul de Externe şi în Uniunea Scriitorilor. Iar scriitorii bombardau cu reclamaţii.
Lavinia Betea:
A fost un foarte bun ministru de Externe - aţi spus-o şi dv.
Stefan Andrei:
Când a venit Macovescu ministru de Externe, a propus să nu mai fie adjunct Mircea Maliţa, considerat omul lui Mănescu. S-a găsit soluţia atunci cu Maliţa, adus după aceea consilierul lui Ceauşescu. Era însă un anume limbaj între partidele comuniste. Cu acoperiri, cu ţinut seama de lupta dintre partidele comuniste, cu fracţionism, ştii foarte bine, cu oportunism de stânga şi de dreapta - un anumit stil. Toţi cei pe care i-am întâlnit eu, de la Togliatti şi până la Waldeck Rochet, erau, cum se spune, oameni închişi la toţi nasturii. Trebuia un blindaj.
Lavinia Betea:
Dar dv. cum aţi deprins stilul acesta?
Stefan Andrei:
Eu l-am luat de la mişcarea de UTM, de la Comsomol. Când spun Comsomol nu spun de la Moscova, ci în general. Am putut face o combinaţie. Lucram cu Comsomolul, cu organizaţiile comuniste
de tineret din lume, dar în acelaşi timp eram şi şeful Comisiei Internaţionale a Studenţilor. Cu studenţii americani, cu studenţii britanici, cu studenţii italieni, unde era un alt limbaj. A fost un melanj între stilul discursului din mişcarea comunistă de tineret şi din mişcarea internaţională de studenţi. M-am inspirat din lumi antagonice, căci mişcarea studenţească era fracturată. Pe de o parte erau ţările socialiste, ţările în curs de dezvoltare... Iar aici erau şi studenţii din ţările africane care studiau în Occident, exista chiar o Uniune Generală a Studenţilor din Africa Occidentală. Până în 1974 active erau şi organizaţiile studenţilor din coloniile portugheze. In Asia, afară de chinezi, erau două organizaţii puternice - a studenţilor japonezi şi a studenţilor din Indonezia, dominată de comunişti. O organizaţie a studenţilor din India era sub influenţa Partidului Comunist legat de Moscova, alta era legată de Partidul Comunist independent care şi-acum e la putere. De la ei am învăţat.
Schimbare de generaţii
Lavinia Betea:
Prin această alambicată biografie, Macovescu face trecerea la Externe între supremaţia ilegaliştilor şi a celor intraţi în partidul instalat la putere. Şirul lor începe cu dv.
Stefan Andrei:
Noi, de fapt, aveam două partide. Primul era partidul ilegaliştilor şi al celor legaţi la un moment dat de ei, prin aceea că au fost persecutaţi evreii... Celălalt partid - al membrilor de după război. Ilegaliştii spuneau: noi am luptat pentru putere, am suferit, am chinuit. Voi veniţi - expresia pe care a formulat-o chiar Pârvulescu voi veniţi la masă pusă. E expresia lui. Ilegaliştii aveau altă bază de discuţii cu Ceauşescu. De aceea îl rugam eu pe Gogu Rădulescu să-i spună câte ceva lui Ceauşescu. El era trecut ca ilegalist. Putea să meargă Manea Mănescu care fusese în procesul cu Răcoasa (60)? Nu mergeau nici Vâlcu, nici Petre Lupu. Sunt tot felul de poveşti şi cu ilegaliştii. Aflam unele când intervenea ceva şi foştii ilegalişti ajungeau în diplomaţie. L-am cunoscut pe Petre Lupu foarte bine când era prim-adjunctul lui Ceauşescu la direcţia organizatorică şi răspundea de organizaţii de masă. Avea o soră care s-a căsătorit cu un electrician de la sediul CC al UTM. Şi când cumnatul a făcut cerere de plecare în Israel, Ceauşescu l-a scos din Comitetul Executiv şi l-a numit ambasador în Venezuela. De acolo, la rugămintea lui, l-a numit ambasador în Portugalia. Maurer, Chivu Stoica, Drăghici, Apostol şi ceilalţi ilegalişti n-au încercat să zăgăzuiască, ba, dimpotrivă, au susţinut urcarea lui Ceauşescu spre această stăpânire a partidului şi a statului... Eu am fost la şedinţele acestea şi nu l-am văzut niciodată pe Maurer criticându-1 pe Ceauşescu în şedinţă. Nici pe Iliescu. Nici pe Gogu... Maurer a determinat alegerea lui Ceauşescu. L-a răsplătit imediat şi Ceauşescu. Când a spus nevasta lui Maurer că nu se simte bine, Ceauşescu i-a aprobat să meargă la Paris. In 1966, Maurer a petrecut o lună de vacanţă la Montreaux, cu doctori şi cu bucătari. Nu-i frumos gestul de mulţumire pentru ajutorul lui Maurer în a lua conducerea?! Bineînţeles că Elena Ceauşescu şi-a criticat bărbatul că i-a plătit lui Maurer vacanţa în Elveţia. „Ce-i trebuia, dragă, să meargă în Elveţia cu o armată după el? - a zis ea. In ţară nu-i de-ajuns? Că are vile şi terenuri de vânătoare peste tot, îl mai trimiţi şi-n Elveţia?“ Insuşi Maurer a fost apoi cu ideea ca Nicolae Ceauşescu să fie secretar general al partidului. El a venit şi cu ideile care au stat la baza cultului personalităţii lui Ceauşescu. „Uite ce s-a întâmplat cu Dubcek, a zis el în 1968. Noi trebuie să luăm măsuri ca să nu poată fi schimbat aşa conducătorul partidului. Să ştie şi ruşii că avem aici pe cineva care, atunci când zice ceva, îl urmează tot partidul şi întreg poporul. Şi a mers cu Ceauşescu în fiecare judeţ în vizită, l-a însoţit chiar şi la mănăstiri şi biserici...
Lavinia Betea:
Voi apela des la informaţiile puse în circuitul public de istoricul american Larry Watts. Citând minuta întrevederii dintre Maurer şi Ciu Enlai la înmormântarea lui Ho Şi Min (61), la întrebarea părţii chineze dacă invazia sovietică mai e un pericol pentru români, Maurer a răspuns că acum ar fi dificil să vină cu tancurile. Ar putea însă „să se reorienteze şi să organizeze ceva din interior". Dificil şi aşa pentru că populaţia s-a strâns în jurul partidului „într-o unitate de granit" (62). Pe Maurer putea să-l domine Ceauşescu, să-l facă să-şi schimbe ideile?
Stefan Andrei:
Nu. Maurer a venit încă de pe vremea lui Dej cu ideea unei mari deschideri spre China. Sau poate amândoi au venit. N-am apucat să ştiu multe aici. Tot ce ştiu este că toate schimbările de cadre se conveneau între Ceauşescu şi Maurer, uneori şi cu Bodnăraş. Când a venit Lenuţa, nu mai era Maurer. Mi-au spus alţii că atunci când Lenuţa a intrat în CC, Maurer a prevestit: „Aţi ales-o pe asta, să vedeţi ce-o să vă facă!“Avea Maurer un limbaj foarte buruienos.
Lavinia Betea:
Şi iarăşi Larry Watts cu informaţii din surse externe României. Printre tehnicile sovieticilor de discreditare a României şi de blocare a rolului său de mediator între China şi Statele Unite ale Americii au recurs şi la „scurgeri" de documente false. Au fabricat un raport al chinezilor cu comentarii negative la adresa lui Ceauşescu, cu prezentarea lui Bodnăraş ca agent al serviciului chinez şi consideraţia că Maurer e „adevăratul conducător al ţării“, urmat de Bodnăraş (63). Dacă asemenea „informaţii" au fâlfâit şi pe la urechile orgoliosului Ceauşescu... Urmărind doar cronologia vizitelor peste hotare făcute de Maurer în primii ani de după instaurarea lui Ceauşescu, sunt convinsă că l-a deranjat cu succesul lui. Nu pot să-mi imaginez cum un om atât de cultivat şi curajos a putut trăi din 1974 şi până în 2000 fără o activitate intelectuală care să-l reprezinte... In mod paradoxal, la curtea Iui Stalin s-au scris jurnale. Insăşi mama lui Stalin, o ţărancă georgiană, a lăsat nişte însemnări despre viaţa ei. Iar Maurer...?
Stefan Andrei:
A fost un om comod. Ne tot ameninţa că scoate el „un alt Marx“. Avea şi expresia aceasta: „Niciodată nu mi-a plăcut să alerg. Nici măcar pe terenul de tenis." Pe urmă, în mari probleme de politică externă nu s-a mai băgat. Nu a mai participat la pregătirea delegaţiei noastre pentru Helsinki în 1972-1975. Eu m-am angajat. Nici când a proiectat un punct radical de vedere privind activitatea ONU. Kosîghin a zis atunci: „Ce vreţi să faceţi, să schimbaţi rolul nostru la ONU? Fără drept de veto al URSS, noi punem cruce activitătii în ONU.“
Lavinia Betea:
In 1972, Maurer a suferit un grav accident. Declara despre el că i l-a organizat Ceauşescu (64). Acum mă îndoiesc că şi credea asta. Interpretând alte surse decât cele la care am avut acces, accidentul lui Maurer este corelat cu „afacerea d’Abzac“ (65) contextualizată în perimetrul tehnicilor sovietice de „canibalizare a relaţiilor româno-franceze“ de la sfârşitul anilor ’60 (66).
Stefan Andrei:
Ce ţinea de serviciile speciale se discuta doar cu Ceauşescu. în ce mă priveşte, am avut şi deosebiri de păreri cu Maurer. Una era legată de conflictul dintre arabi şi Israel. El înclina spre Israel. Eu eram pentru un echilibru între cele două părţi. După războiul din 1973, când Ceauşescu a avut întâlnirea cu Sadat la Cairo (67), Ceauşescu a redresat balanţa reluând relaţiile cu arabii şi mergând pe o poziţie de a-i trata pe acelaşi plan. După războiul început de egipteni, a trebuit să luăm poziţie. Maurer a spus să respectăm rezoluţia 242 a Consiliului Securităţii ONU care, printre altele, prevede două lucruri: 1. părţile în conflict să soluţioneze pe cale paşnică problematica Orientului Mijlociu; 2. recunoaşterea dreptului la existenţă a Israelului. In acest sens, a spus Maurer, Egiptul a încălcat rezoluţia pentru că a recurs la forţă armată. Eu i-am spus însă că marxismul împarte războaiele în juste şi nejuste. Ai dreptul să foloseşti forţa armată pentru un teritoriu ce ţi-a fost luat prin forţă. Egiptul poartă în acest sens un război just. Maurer m-a înjurat: „Du-te-n mă-ta!“
Lavinia Betea:
Chiar aşa?!
Stefan Andrei:
Da. „Măi, Jeane, nu merge chiar aşa“, a intervenit Ceauşescu. In şedinţa Prezidiului Permanent unde eram invitaţi şi eu, şi Burtică.
Lavinia Betea:
Cum motiva Maurer că e atât de făţiş de partea Israelului?
Stefan Andrei:
El desconsidera ţările în curs de dezvoltare. Considera că soarta lumii depinde de SUA şi URSS, de ţările occidentale, de Japonia şi de China.
Lavinia Betea:
Şi nu avea dreptate?
Stefan Andrei:
Până la urmă, noi aveam un scop politic. Ţinând seama că Cehoslovacia a rămas izolată în 1968 pentru că nu avea relaţii internaţionale bune, noi am considerat - şi eu am fost unul dintre promotori - că dezvoltarea relaţiilor, nu doar cu partide comuniste, ci şi cu ţările în curs de dezvoltare, va fi o direcţie bună. Consideram că dezvoltarea relaţiilor cu ţările în curs de dezvoltare — care constituie o mare parte din populaţia lumii şi care joacă un mare rol - ne va da acces la materiile prime de care are nevoie industria românească. Şi că acelea vor fi o bună piaţă pentru desfacerea mărfurilor româneşti şi pentru construirea unor complexe industriale, fabrici, rafinării...
Note:
65 Lavinia Betea, Partea lor de adevăr (Interviul cu Corneliu Mănescu), Compania, Bucureşti, 2008, p. 522.
66 Larry Watts, Fereşte-mă, Doamne, de prieteni. Războiul clandestin al Blocului Sovietic cu România (ediţie promoţională),
Editura RAO, Bucureşti, 2011, p. 509.
67 Nicolae Ceauşescu a întreprins o vizită oficială în Egipt la 25 aprilie 1975.
va urma
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu