Mantia Inselaciunii (12)

James Luceno

Purtând răni zimţate pe care nu le avusese când apăruse prima dată deasupra Dorvallei, nici mai târziu, când coborâse pentru a-i recupera pe Cohl şi ce mai rămăsese din echipa lui, Şoimul-Liliac plutea în spaţiu, ancorat gravitaţional de o planetă de culoare galben— deschis, formată din lanţuri muntoase aride şi din mări de un albastru de gheaţă. Cinci vânători stelari Formă Invizibilă îl înconjurau cu un al şaselea cuibărit în camera de presurizare de la tribord a navei de susţinere. Departe, mult dincolo de nave, se întindea o bandă de mine spaţiale, făcute să semene cu nişte asteroizi.
Pe partea din Şoimul-Liliac a camerei de presurizare, Cohl aştepta vigilent pentru ca vizitatorii să sosească la bord. Braţele goale îi erau pline de răni de la ferigile tăioase prin care fusese obligat să înainteze pe Dorvalla, iar pe faţa lui neagră, cu masca ei de tatuaje în formă de romb din jurul ochilor, vânătăile se ascundeau în barbă. Adăugând severitate trăsăturilor sale pe care mulţi oricum le considerau feroce, părul buclat îi încadra figura ca pliurile unei cobre.
Lumina indicatoare a camerei de presurizare pâlpâi.
— Vrei să dispar? întrebă Rella din spatele lui.
Ea era într-o formă şi mai proastă decât Cohl. Ochiul stâng îi era acoperit de un bactaplasture şi antebraţul stâng era îmbrăcat în ghips plastic. Boiny încă era într-o bactacuvă.
Cohl scutură din cap fără să îşi ia ochii de pe camera de presurizare.
— Stai pe-aproape. Ţine-ţi pistolul la îndemână.
Rella scoase arma din tocul de pe şoldul drept şi verifică încărcătorul.
Camera de presurizare se deschise şuierând şi un om subţirel şi un umanoid reptilian păşiră în coridor, îmbrăcaţi la fel, cu caftane, pantaloni din ţesătură aspră şi cizme până la genunchi. Cel din urmă avea o piele dură, plină de cute, irizată în lumina soarelui şi mâini de dimensiunile unor mănuşi de scoopball. Faţa lui plată avea mai multe nări şi patru coarne mici îi ieşeau din frunte. În mâna stângă îi atârna o servietă destul de mare.
— Bun venit pe Asmeru, căpitane Cohl, spuse omul în bazică. Mă bucur să te văd în viaţă şi destul de sănătos.
Cohl dădu scurt din cap, în semn de salut.
— Havac.
Havac făcu semn spre însoţitorul său masiv.
— Ţi-l aminteşti pe Cindar.
Cohl dădu iar din cap. Nici el, nici scanerele Şoimului-Liliac nu vedeau semne de arme ascunse asupra celor doi.
— Rella, zise el, arătând spre ea, în loc de prezentare.
Havac zâmbi şi îşi întinse mâna spre ea într-un gest curtenitor.
— Cum de am putut uita?
— Să mergem mai încolo, unde putem sta de vorbă, spuse Cohl.
Îşi măsură oaspeţii în timp ce mergeau. Havac nu era numele adevărat al omului, ci cel de luptă. Un fost holodocumentarist, Havac fusese un activist pentru drepturile extratereştrilor în timpul conflictului Stark din hiperspaţiu şi petrecuse ultimii ani înregistrând diferitele abuzuri ale Federaţiei Comerciale. De fapt, nu suporta violenţa, însă era incisiv şi avea o înclinaţie spre trădare.
El şi Cindar nu erau reprezentativi pentru miile de membri umani şi non#umani ai Frontului Nebula. Însă erau exemplare obişnuite în înfloritoarea aripă militantă a organizaţiei. Având acum sediul pe planeta aridă de dedesubt. Frontul făcuse recrutări de pe toate lumile de pe ruta comercială Rimma, de la Sullust până la Sluis Van, însă doar Casele Antice care domneau în sectorul Senex le oferiseră o bază de operaţiuni.
— Unde este restul echipajului tău, căpitane? întrebă Havac peste umăr.
Întrebarea îl lovi pe Cohl ca un coşmar retrăit. Era aceeaşi întrebare pe care el i#o pusese comandantului Profitului cu câteva zile în urmă, când echipa lui Cohl număra douăsprezece persoane.
— S#ar putea spune că mulţi dintre ei n#au mai părăsit spaţiul Dorvallei, zise el în final.
Lui Havac îi luă un moment să înţeleagă la ce se referea Cohl, apoi se încruntă în semn de compasiune.
— Îmi pare rău să aud asta, căpitane. Credeam că te#am pierdut şi pe tine.
Cohl scutură din cap.
— Nici o şansă.
— Jumătate de Inel vorbeşte despre ce s#a întâmplat la Dorvalla. Chiar nu ne aşteptam să distrugi Profitul.
— Nu#mi place să pierd timpul – mai ales când am de-a face cu neimoidieni, zise Cohl. Mai degrabă s-ar sacrifica pe ei decât transportul. Din fericire, comandantul Profitului era mai laş decât majoritatea semenilor săi. Cât despre distrugerea cargobotului, o poţi considera un dar.
Cei patru intrară în cabina principală de la prora şi se aşezară la o masă circulară. Cindar puse servieta în centrul mesei.
— Trebuie să recunosc, căpitane, spuse Havac, ai făcut Federaţia Comercială să fugă cu coada între picioare. Chiar au cerut ajutorul Coruscantului.
Cohl ridică din umeri.
— Încercarea moarte n-are.
Havac se aplecă înainte cu o anumită nerăbdare.
— Ai aurodiumul?
Cohl îi aruncă Rellei o privire, iar aceasta deschise o telecomandă de la curea şi tastă un cod scurt. O mică sanie repulsoare purtând un seif se ridică de pe puntea din apropiere şi pluti către masă. Rella introduse alt cod şi capacul cutiei se deschise, conţinutul ei de pepite revărsând o lumină multicoloră în cabină.
Havac şi Cindar căscară ochii.
— Nu am cuvinte să îţi spun ce va însemna asta pentru noi, zise Havac.
Însă o urmă de suspiciune se strecurase în privirea partenerului său.
— Sunt toate? întrebă Cindar.
Căutătura neutră a lui Cohl se transformă într-una ameninţătoare.
— Ce mă întrebi?
Humanoidul ridică din umeri.
— Doar mă întrebam dacă nu s#a întâmplat ca unele să se fi rătăcit pe drum.
Brusc, Cohl se întinse peste masă, îl apucă pe Cindar de pieptul caftanului şi îl trase spre el.
— Comoara asta e pătată de sânge. Oameni buni au murit ca să v#o aducă. Îl împinse pe Cindar înapoi în scaun. Aţi face bine să o folosiţi cu cap.
— Opreşte#te, te rog, spuse Havac.
Cohl se uită mânios.
— Nu#ţi place violenţa... dacă nu e la ordinele tale, asta e?
Havac îşi studie mâinile, apoi îşi ridică ochii.
— Stai liniştit, căpitane, aurodiumul va fi folosit bine.
Cindar îşi netezi pieptul caftanului, dar altfel era nepăsător faţă de furia lui Cohl. Împinse servieta în faţă. Cohl o luă de pe masă şi o aşeză pe punte.
Cindar îl urmări o clipă, apoi spuse:
— Nu întrebi dacă e totul acolo?
Cohl îl privi fix.
— Să îţi explic. Pentru fiecare credit care lipseşte iau un kilogram de carne de pe tine.
— Şi, ai fi nebun, spuse Cindar rânjind.
Cohl dădu din cap.
— Tu ai fi nebun.
Rella îi dădu telecomanda lui Havac, iar Cindar închise uşa seifului.
— Unde se duce aurodiumul? întrebă Cohl cu blândeţe.
Havac păru surprins.
— Căpitane, eu te#am întrebat ce o să faci cu plata?
Cohl surâse.
— Corect.
Urmărind acest schimb de replici, Rella se întoarse spre Cohl.
— Sunt sigură că are de gând să#l doneze organizaţiei de caritate preferate.
Havac râse.
— Nu eşti departe.
— Uite încă un supliment pentru tine, Havac, spuse Cohl. Am avut ceva necazuri neaşteptate la Dorvalla. Cineva s#a infiltrat pe Profit folosind aceeaşi metodă ca a noastră. Au ascuns o navă într#o platformă de marfă, aşa cum am făcut şi noi. Ne#au urmărit atunci când am părăsit cargobotul şi au fost aproape să distrugă ceea ce eu credeam că era un plan sigur. Nava s#a dovedit a fi o lanţetă a Departamentului Judiciar.
Havac şi Cindar schimbară priviri surprinse.
— Judiciarii? zise Havac. Tocmai la Dorvalla?
Cohl se uită cu atenţie la ei.
— De fapt, cred că erau Jedi.
Neîncrederea lui Havac crescu.
— De ce crezi asta?
— Să spunem că#i o bănuială. Ideea este că nimeni nu ar fi trebuit să ştie despre operaţiune.
Havac se lăsă pe spate, uimit.
— Acum e rândul meu să mă întreb, căpitane. Ce vrei să ştii de la mine?
— Cine din Frontul Nebula mai ştia despre operaţiune?
Cindar pufni în batjocură.
— Gândeşte#te, Cohl. De ce ar fi sabotat vreunul dintre noi propria noastră campanie?
— Asta întreb, spuse Cohl. S#ar putea ca nu toţi cei mai de jos să fie de acord cu metodele voastre – cu faptul că ne#aţi angajat, de exemplu. Cineva ar fi putut încerca să vă saboteze pe voi, nu pe mine.
Havac dădu din cap.
— Mulţumesc, căpitane, o să ţin minte.
— Ce o să faceţi acum? întrebă el după o scurtă pauză.
— Ne gândeam să ne retragem din scandal, zise Rella, apucându#l în acelaşi timp pe Cohl de mâna stângă. Poate luăm o fermă hidrofilă.
Havac rânji.
— Pot să#mi imaginez. Voi doi pe Tatooine sau în altă parte, trăind printre bantha sau crupe#umede. Exact stilul vostru.
— De unde atâta curiozitate? întrebă Cohl.
Rânjetul lui Havac se lărgi.
— S#ar putea să pregătim ceva mare. Ceva care se potriveşte perfect talentelor voastre. Se uită la Rella, apoi iar la Cohl. Plata ar fi destul de mare să vă asigure pensia.
Rella îi aruncă o privire de avertizare lui Cohl.
— Nu#l asculta, Cohl. Lasă pe alţii să fie angajaţi de Frontul Nebula. Îşi întoarse ochii spre Havac. În plus, vrem să ne retragem cu stil.
— Vreţi să vă retrageţi bogaţi? spuse Cindar. Cumpăraţi un neimoidian cu cât face şi apoi vindeţi#i cu cât crede el că face.
— Treaba la care mă gândesc vă va permite să vă retrageţi cu mare stil, aruncă Havac momeala.
— Cohl, zise Rella, le spui tu ăstora să se întoarcă la nava lor sau o fac eu?
Cohl dădu drumul mâinii ei şi îşi mângâie barba.
— Nu strică să îi ascultăm.
— Ba da, Cohl, strică.
El o privi, apoi hohoti scurt.
— Rella are dreptate, îi spuse el lui Havac. Nu ne interesează.
Havac îşi înălţă greoi umerii şi se ridică în picioare, întinzându#i
mâna lui Cohl.
— Dacă te răzgândeşti, fă#ne o vizită.

* * *
Mult mai aproape de Nucleu, Achizitorul se întorsese acasă. Neimoidia cea întunecată se rotea încet sub cargobotul în formă de inel. Ca şi în cazul îndepărtatului sistem Senex, întâlniri sinistre aveau loc; discuţii care se învârteau în jurul armelor şi a strategiei, a distrugerii şi a morţii. Însă navele care îi aduseseră pe oaspeţii Achizitorului nu aveau nevoie să se lipească de camere de presurizare. Nu când însăşi braţele#hangar erau destul de potrivite pentru o armată de invazie.
În zona doi a braţului de la babord, în vârful mecanoscaunului său cu picioare dotate cu gheare, şedea viceregele Nute Gunray, în robe vişinii bogate şi cu o tiara în trei colţuri. La dreapta lui Gunray stăteau consilierul juridic Rune Haako şi viceregele adjunct Hath Monchar; iar la stânga lui Gunray, noul comandant al Achizitorului, micuţul Daultay Dofine, venit direct de la dezastrul de la Dorvalla şi încă uluit de neaşteptata lui promovare.
În centrul podelei hangarului stătea ghemuită o matahală cu aripi, care semăna puţin cu zburătorii#ac cu aripi diafane de pe Neimoidia. Ieşind anevoie pe rampa dintre fălcile căscate ale matahalei, înaintau vehicule roşcate cu blindaj gros care păreau a fi proiectate după nişte bantha în atac – cu spatele arcuite în semn de mânie, pufăind nori de gaze fierbinţi, cu tunurile de laser întinse ca nişte colţi. Şi, în spatele acestora, veneau tancuri cu elevatoare repulsoare conduse de droizi, cu boturile în formă de lopată şi turele de mitralieră montate în vârf.
Prototipurile de maşini de război, gigantica navă de transport, transportoarele multi#trupe monstruoase şi tancurile aerodinamice fuseseră proiectate de uzinele Haor Chall şi de Armurăria Baktoid, ai căror reprezentanţi extratereştri stăteau în faţa lui Gunray şi zâmbeau cu mândrie.
Mai ales pentru Haor Chall, perfecţiunea proiectului avea valoarea unui edict religios.
— Priviţi, domnule vicerege, spuse reprezentantul insectoid al lui Haor Chall, făcând semn cu toate cele patru braţe către cel mai apropiat transportor, a cărui trapă circulară de debarcare, care se deschidea în sus, tocmai se ridica.
Gunray urmări surprins cum din trapă se extinse un cadru şi zeci de droizi de luptă se desfăcură sub ochii lui.
Şi aceasta, domnule vicerege, adăugă reprezentantul înaripat de pe Baktoid.
Ochii roşii ai lui Gunray se întoarseră spre nava de transport la timp pentru a vedea douăsprezece aparate de zbor ridicându-se în înaltul braţului-hangar. Vehicule subţiri ca nişte lame, cu câte două suporturi pentru picioare şi dotate cu arme cu laser, toate erau pilotate de droizi ale căror poziţii aplecate spre spate îi făceau să pară că se ţineau de ghidoanele subţiri speriaţi de moarte.
Gunray rămăsese fără cuvinte.
Deşi nu mai văzuse niciodată unele ca acestea, în fiecare dintre prototipuri recunoştea elemente ale aparatelor pe care Federaţia Comercială le folosise de secole pentru transportul resurselor naturale şi al altor bunuri. De exemplu, în fuselajul navei de transport cu aripi vedea barja de minereu îngustă a Federaţiei. Însă Haor Chall aşezase fuselajul pe un piedestal şi pusese peste el două aripi imense, probabil pentru a împiedica paralizarea de către puternice câmpuri de tractare.
În ciuda aspectului animist pe care Baktoid îl dăduse transportoarelor de trupe, Gunray recunoştea platforma de marfă cu elevatoare repulsoare a Federaţiei Comerciale, construită la o scară uriaşă. Cât despre droizii de luptă plianţi şi platformele de zbor individual, acestea erau doar variaţii ale droizilor de securitate de la Baktoid şi ale aparatelor de zbor de clasă Bespin de la Longspur şi Alloi.
Însă un lucru era clar: privea mai puţin defensiva aeriană şi mai mult desfăşurarea de trupe la sol. Acest lucru era mai mult decât putea accepta Gunray, mai mult decât voia să accepte.
— După cum probabil aţi observat, domnule vicerege, spunea reprezentantul Haor Chall, Federaţia Comercială deja are mare parte dintre materiile prime necesare creării unei armate. Făcu semn către reprezentantul lui Baktoid. În parteneriat cu Baktoid, vă putem transforma droizii de securitate şi de lucru în modele de luptă, iar barjele şi platformele de marfă în nave de transport.
— Mai multe unităţi, mai puţini bani, adăugă reprezentantul lui Baktoid.
— Cel mai bine este că, de vreme ce componentele navelor de transport pot fi depozitate în diferite locuri – aripile, fuselajele şi piedestalele – pot fi asamblate pe loc. Aţi putea pune câte o navă de transport în fiecare dintre cele o sută de cargoboturi ale dumneavoastră sau o sută de nave de transport într-un singur cargobot – pentru situaţiile deosebit de spinoase. În ambele cazuri, nimeni dintre cei veniţi la bord pentru inspecţie nu va înţelege ce vede. După cum spune prietenul nostru comun, veţi avea o armată fără a arăta că o aveţi.
— Prieten comun, mormăi Rune Haako, destul de tare ca să îl audă Gunray. Darth Sidious spune fă asta, se face.
— Suntem încântaţi să facem afaceri cu neimoidienii, zise reprezentantul lui Baktoid, făcând un pas în faţă, deoarece demonstraţi entuziasm şi veneraţie pentru creaţiile noastre. Prin urmare, ne gândim şi la alte arme pentru voi: vânători stelari care nu vor mai trebui să depindă de piloţi droizi, ci vor răspunde singuri unui calculator de control general.
— Aţi putea chiar lua legătura cu colicoizii de pe Colla IV, despre care se spune că au creat un droid de luptă capabil să se rostogolească spre destinaţie. Extraterestrul făcu un gest larg spre hangarul imens. Perfect pentru acoperirea distanţelor mari din interiorul cargoboturilor dumneavoastră şi pentru apărarea împotriva trupelor de abordaj.
Gunray îl auzi pe Dofine înghiţind zgomotos în sec, dar, încă o dată, Haako fu cel care vorbi.
— E o nebunie, spuse el cu o voce scăzută şi şchiopătând mai aproape de mecanoscaun. Suntem comercianţi sau aşa-zişi cuceritori?
— L-ai auzit pe Darth Sidious, şuieră Gunray. Aceste arme ne vor asigura că rămânem comercianţi. Sunt garanţia că grupuri ca Frontul Nebula sau mercenari de felul căpitanului Cohl nu vor mai risca niciodată să se pună cu noi. Întreabă-l pe comandantul Dofine. O să-ţi explice.
— Darth Sidious ne ţine într-o stare de frică supusă, zise Haako, clipind repetat.
— Ce altceva putem face? În loc să ne onoreze cererea de trupe defensive adiţionale, Senatul ne ameninţă cu taxarea. Trebuie să luăm problema în mâinile noastre dacă vrem să ne apărăm transporturile. Sau vrei să continuăm să pierdem nave din cauza teroriştilor, pe lângă scăderea profiturilor din cauza taxelor?
— Dar ceilalţi membri ai directoratului...?
— Deocamdată, nu trebuie să ştie nimic despre asta. Îi vom informa treptat despre aceste lucruri.
— Şi doar dacă va fi necesar.
— Da, spuse Gunray. Doar dacă va fi necesar.



va urma