Sonet
poeziei
Alexandra
Mihalache
A
plâns cu soare astăzi nemurirea
Când
s-a-mbrăcat cu haina de lumină
În
care cerul teama îşi alină
Iar
stelele îşi varsă strălucirea.
Doar
lacrimi vii se zvântă-n zarea lină,
Cu
vers divin îşi sutură iubirea,
Îngheaţă
în amurguri amintirea
Si-ntr-un
târziu cu mările suspină.
Nu
e sălaş mai sfânt ca poezia
Să-şi
clatine eternul într-un vers,
Prin
veacuri şi-a urmat călătoria
Şi
rănile din suflete a şters.
A
revărsat în ochii noştri glia-
În
templul ei e-ntregul univers.
Descântecul
Vasile
Ionac
Dumnezeu
descoperind pământul
printr-un
cer aglomerat de meteori,
ca,
probabil de atâtea alte ori,
și-a
dat Cuvântul
și
a Creeat, după chip și-asemănare,
un
Adam...așa, la întâmplare.
văzându-se
cât poate fi de trist,
Dumnezeu
s-a prevalat de-o coastă
și,
pătruns de-o febră de artist,
prin
flora și prin fauna terestră,
a
făcut o mult fermecătoare
Evă.
numai zâmbet și candoare,
aceasta
a ghicit ce e bărbatul
și,
neavând atunci pe altul,
i-a
arătat Adamului strâmtoarea
pe
unde crește-n sine sărbătoarea...
de-atunci
în lume s-a tot dus păcatul
și,
interzis în propria slăbiciune,
de
dor de Eva, s-a tocit bărbatul
iar
Dumnezeu, pătruns de-nțelepciune,
a
lăsat descântecul ca leac
să
stea între femeie și bărbat.
cuvinte
Cristina
Ciurlan
mestec
cuvinte
sorb
si amestec cuvinte
in
dimineata vietii
scancesc
"mamà"
si
in cuvantul Domnului
imi
iau Botezul.
cu
un cuvant te iau
si
te dezleg de mine
pe
tine,iubire,
pendulàm
intre
"da" si "adio"
mànanc
litere
si
imi dau cuvantul mai apoi
caligrafic
si
uità
ultimul
cuvant
rostit
la nervi
cu
buzele fàrà de minte
tusesc
un "iartà"
cuvantul
balsam
pe
ràni deschise
in
corduri muribunde.
si
spovedania e-un lung cuvant
de
vamà,in zborul de pe pàmant
si
atat..
inchid
abecedarul
azi
e joi si eu
nu
mai am cuvinte....
Sfârâie
stelele
Sandu
Alrox
Sfârâie
stelele pe pâinea proaspătă în primele ore
în
timp ce în valuri, grâul înăbușă cerul
și
crește în zborul păsărilor vorbind cu ecou,
de
prin vai strigând
strivind
golul în dansul sacadat
al
luminilor de trafic metropolitane.
Un
kilometru de aur mi se leagă în carne
măsurată
în numere goale,
cursa
respirației mele cu dansul obosit al privirii mele
și
în paharul din mână
se
varsa încet noaptea ce o beau,
precum
apa de uitare.
Se
deschide mintea mea
în
petalele dimineții.
Pe
șocul dublu de zi și noapte
îmi
curge în vene apa de mare,
iar
visele mele sunt aripi de corali, curenți de alge
și
orăcăit de broaște.
Leagăn
fără măști
Gina
Zaharia
contam
pe ziua în care îngeri de iasomie
din
cartea de oaspeți
te
vor fi strigat
vântul
ascuțea sforile până târziu-departe
în
iarna-raiului se patina pe viori
tu
adunai scoici pentru marea ta
bolnavă
de țărmuri
am
știut că locuiești în cetăți labirintice
fiecare
scară părea legată de cer
îmi
luai privirea la braț o lăsai să aștepte
la
uși triumfător de albastru
un
catalog își picura cifrele
doar
unu(l)
în
podul inimii
leagăn
fără măști…
fantomelor
de duminică le-ai dăruit
un
for enigmatic
zidurilor
- voiaj pentru insomnii
într-un
bob de miere
în
balansoarul cu noutăți soarele stă la bârfă
așa
se face că mugurii vin și pleacă în fracuri
totdeauna
la timp
tot
am zâs, uăi, lasî, lasî!...
George
Safir
m-am
rugat șî ieu, ca prostu’,
șî
îmi deie Tatâl nostru
un
neamț di soi ca preșădinti.
șî
ne-o dat, șir-ar sî șie,
da-i
tot la fel ca înainti!
niși
nu sî sfârșâsî postu’
șî
ne-o dat, uăi, Tatâl nostru,
un
neamțoi di preșîdinti
șî
mă mir, șir-ar sî șie,
di
și nu merjim înainti!
dar
cum mintea nu mă duși
am
cedat, mâncând di dulși,
șî
am înjiurat di cruși!
crușea
lor di mafihoț’!
’tu
li muma-n cur di hoț’!
șî
nevestili la toț’!
tot
am zâs, uăi, lasî, lasî,
s-o
schimba clica păroasî,
ș-am
luat-o pi cocoașî!...
neamțu-i
neamț la iel acasî!
aista,
uăi, nu-i neamț di soi,
îi
tot o pulî di la noi!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu