Misiune dificila. Jurnal (13)

C.V.R. Schuyler

Vineri, 11 mai 1945

Mă aflu la Washington din data de 25 aprilie 1945. L-am găsit deja aici pe generalul Crane, care sosise din Bulgaria cu două zile înaintea mea. Mă aşteptasem să plec cu câteva zile în urmă, însă am fost reţinut la cererea Departamentului de Stat, în speranţa că se va putea cristaliza o tactică clară, în privinţa relaţiilor noastre cu România, înainte de plecarea mea. Acum se pare că voi mai sta încă trei-patru zile.

Pentru a consemna suficient de exact evoluţiile pe durata şederii mele, rezum mai jos esenţa celor mai importante întruniri la care am luat parte în ultimele două săptămâni.


La 25 aprilie, o zi după sosirea mea, am avut o scurtă convorbire cu generalul Huli, adjunct al şefului de Stat Major, OPD (87). Mi-a putut acorda doar câteva minute şi nu am avut timp să intru în prea multe detalii în legătură cu situaţia din România. A fost de părere că majoritatea problemelor mele erau de competenţa Departamentului de Stat şi m-a sfătuit să discut pe larg aceste probleme cu reprezentanţii Departamentului. Nu m-a lăsat să înţeleg că s-ar avea
în vedere vreo modificare a politicii faţă de România. M-a sfătuit cu toate acestea, să discut pe larg problemele mele cu orice membru al guvernului care ar putea fi interesat şi mi-a sugerat să-l vizitez din nou, chiar înainte de a pleca.


Am avut câteva convorbiri cu domnul Cavendish Cannon, reprezentantul pentru Europa de Sud-Est din Departamentul de Stat. Am discutat pe larg situaţia economică şi politică din România şi i-am prezentat domnului Cannon o listă cu şaisprezece întrebări relative la atitudinea pe care ar trebui să o adopte delegaţia Statelor Unite în Comisia Aliată de Control, în problemele curente din
România. întrucât atitudinea noastră faţă de toate aceste probleme îşi are originea în chestiunea fundamentală a politicii Statelor Unite faţă de agresiunea ruşilor în România, nici domnul Cannon nu a fost capabil să-mi dea un răspuns clar. Am reuşit, totuşi, să-i expun dificultăţile cu care ne confruntăm zi de zi în România şi să-l conving că orice zi de întârziere, în stabilirea unei linii politice,
nu este altceva decât o nouă zi de dificultăţi adăugată la problematica de ansamblu. Atât domnul Cannon,cât şi domnul Campbell, adjunctul său, au fost foarte înţelegători cu mine şi mi-au dat o grămadă de sfaturi preţioase bazate pe temeinica lor cunoaştere a modului de a acţiona al Departamentului de Stat şi a
atitudinilor diferitelor altor ministere.

Domnul Cannon mi-a mai aranjat multe alte întrevederi la direcţiile
economice ale Departamentului de Stat. în cadrul acestor întrevederi am discutat în detaliu posibilitatea de a deschide România comerţului exterior, îndeosebi celui cu Marea Britanie şi cu Statele Unite. Am expus toate dificultăţile care stau acum în calea unei asemenea acţiuni. Am mai arătat că în România se
resimte o urgentă nevoie de materii prime,în special de bumbac şi cărbune. S-a căzut de acord ca, pentru început, să aranjez la întoarcere, împreună cu domnul Berry, o întâlnire cu oficialităţile guvernamentale româneşti, pentru a discuta posibilitatea stabilirii unui schimb de produse în sistem troc, prin care România să primească mici cantităţi de bumbac brut sau alte produse  necesare, în schimbul unor cantităţi corespunzătoare de produse petroliere, grâu sau alte produse care s-ar putea găsi în surplus, în cantităţi mici, în România. Am putea folosi acest excedent pentru a acoperi nevoile Greciei, Italiei sau ale altor ţări europene, care duc lipsă de produse alimentare şi care altfel ar trebui să le primească din Statele Unite.


Am avut mai multe întâlniri cu diverşi factori din G-2, inclusiv cu generalul Bissel, în persoană. Generalul Bissel mi-a cerut să-i expun pe scurt situaţia din România şi după aceea mi-a explicat că, după părerea sa, Statele Unite nu-şi pot permite să-şi pericliteze bunele relaţii cu Rusia pentru a-i ajuta pe români, care luptaseră, la urma urmei, împotriva Statelor Unite, în timpul războiului. Generalul
Bissel părea să considere că naţiunea, în general, nu era de fapt legată de principiile generoase expuse la Ialta şi că nimeni nu se poate aştepta ca noi să susţinem aceste principii peste tot în lume. Cu toate că nu mi-a spus-o pe şleau, am rămas cu impresia că împărtăşeşte părerea că, nu ar trebui să modificăm actuala noastră politică în România, ceea ce practic înseamnă să-i permitem
Rusiei să facă ce doreşte în privinţa acestei naţiuni.


Am avut o scurtă conversaţie cu generalul Lincoln, şeful Grupului de Strategie şi Politică din OPD. I-am prezentat situaţia generală din România şi a părut foarte interesat. Nu şi-a exprimat nici o părere, dar mi-a sugerat să pregătesc un document pentru Comitetul Mixt al Şefilor de Stat Major, în care să expun amănunţit problema, să scot în evidenţă acele măsuri luate de Rusia care par a fi contrare propriei noastre politici, să precizez prin ce ar avea de suferit prestigiul nostru — în actuala conjunctură —, să arăt diferitele linii de acţiune posibile Statelor Unite şi s-o recomand pe cea care, în condiţiile actuale, pare cea mai avantajoasă. Am şi pregătit un astfel de document, care înţeleg că a fost înaintat Comitetului Mixt al Şefilor de Stat Major. Iau cu mine o copie pentru dosarele noastre. Recomandarea mea finală a fost să insistăm asupra implementării totale a Acordului de la Ialta în România, dar să pretindem o lărgire imediată a actualului guvern, o reprezentare cu adevărat tripartită în Comisia Aliată de Control şi acţiuni ferme ale acesteia pentru îmbunătăţirea actualei situaţii economice şi
împiedicarea iminentului colaps financiar. Am recomandat exercitarea de presiuni
asupra Rusiei pentru obţinerea anumitor rezultate prin mijloace diplomatice:
prin suspendarea, la nevoie, a ajutorului economic şi a contractelor de
închiriere şi împrumut; prin mediatizarea situaţiei reale din România şi prin
folosirea sporită a personalului nostru de contra-informaţii pentru combaterea
operaţiunilor secrete ale ruşilor în România.


Am luat prânzul cu generalul MacGruder de la OSS. Am discutat despre
structura generală a OSS în România, iar el s-a declarat întru totul de acord cu
metodele operative pe care le-am pus acum la punct. I-am spus că OSS furniza
informaţii preţioase, dar că nu văd de ce nu am continua să colaborăm strâns şi
armonios. I-am spus că atât Wisner, cât şi Ross, făcuseră treabă bună şi că ne
înţelegeam de minune cu ei.


Generalul Crane şi cu mine am luat prânzul cu domnul Elmer Davis, şeful
OWI (88) şi cu câţiva din asistenţii săi. El s-a arătat foarte preocupat de lipsa de
informaţii referitoare la problemele României, ca şi de incapacitatea sa de a pune
pe roate un adevărat program propagandistic în această ţară. Masa a fost urmată
de mai multe discuţii cu cei de la OWI pe probleme specifice. Ca urmare a
acestor discuţii, cred că cei de la OWI au o idee mult mai clară asupra situaţiei
delicate din România şi că sunt absolut convinşi că felul în care domnul Shea
abordează problema este pe deplin satisfăcător. OWI a fost de acord să urgenteze
acţiunea de introducere de filme documentare americane în ţară şi să acorde
tot sprijinul sugestiilor domnului Shea.


Am petrecut o oră cu mai mulţi reprezentanţi ai Biroului de Informaţii al
Marinei (ONI), inclusiv cu căpitanii Ferris, Baltazzi; Henderson şi Gregory.
Aceşti ofiţeri erau foarte interesaţi de toate fazele problemelor cu care ne confruntăm.
Mi-au pus o mulţime de întrebări despre situaţia generală şi câteva cu
referire specială la operaţiunile Secţiei mele navale .Le-am explicat, în detaliu,
că Secţia Navală, din Comisia Aliată de Control, a funcţionat ca parte integrantă
a întregii Comisii, dar că ea nu acoperă întregul domeniu în România şi că, din
fiecare raport informativ înaintat de mine Departamentului de Război, un exemplar
a fost pus la dispoziţia ONI. Ofiţerii de marină şi-au exprimat acordul total
cu acest aranjament şi păreau foarte mulţumiţi de tipul şi cantitatea de informaţii
pe care le obţin din România.

Le-am spus că, în subordinea mea, comandorul Brannen făcea treabă foarte
bună, că, pe lângă faptul că se ocupa de problemele navale, răspundea şi de toate
rapoartele cu subiecte politice şi,în plus, desfăşura o amplă activitate în domeniile
economic şi juridic. Le-am spus că, având în vedere capacităţile sale remarcabile,
îl recomandasem pentru avansare imediată la gradul de căpitan. Căpitanul
Gregory mi-a spus că avansarea fusese luată în discuţie serios, dar fusese
respinsă din cauză că era prea rapidă. Gregory mi-a cerut să supun din nou
această recomandare, în jurul datei de 1 august curent.


Am vorbit cu mai mulţi reprezentanţi ai Comisiei petrolului Armată-Marină,
precum şi cu un grup de experţi în petrol din Departamentul de Stat. Ambele
agenţii erau foarte interesate de situaţia în domeniul petrolier din România.
Le-am lăsat copii ale raportului colonelului Wilcox despre situaţia în domeniul
petrolier din România, raport care de altfel a fost reprodus în mai multe exemplare
de către ASF o zi-două după sosirea mea aici. Specialiştii în petrol din
Departamentului de Stat erau interesaţi în mod deosebit de atitudinea Rusiei faţă
de viitorul industriei petroliere româneşti.


In mare parte, mulţumită eforturilor depuse de dl Cannon, generalului Crane
şi mie ni s-a aranjat o întrevedere cu dl Grew, secretar de stat ad interim, care
ne-a introdus la preşedintele Truman. Am stat doar zece-cincisprezece minute
cu Preşedintele. In acest răstimp, am reuşit să expun în linii mari situaţia din
România, cu accent deosebit asupra dominaţiei de către ruşi a scenei economice
şi politice. Am scos în evidenţă consecinţele probabile ale continuării tendinţelor
actuale şi faptul că pierdem zilnic din prestigiu, ca urmare a pasivităţii
noastre. Preşedintele a fost foarte interesat şi ne-a dat dispoziţie, mie şi gene-
ralului Crane, să-i înaintăm un memorandum în care să fie descrisă mai detaliat
situaţia exactă în fiecare din cele două ţări. Ceea ce am şi făcut.


Generalul Crane şi cu mine am avut o scurtă întrevedere cu dl Leo Crovvley,
director executiv al Administraţiei Economice pentru Străinătate. Dl Crowley
ajunsese deja la concluzia că acţiunile Rusiei în România, Bulgaria şi ţările
învecinate erau în dezacord cu angajamentele pe care şi le-a asumat la Ialta.
Prin urmare, el era foarte interesat să primească de la noi informaţii certe, care
să-i confirme concluziile. Ne-a solicitat să-i trimitem un memorandum în care
să fie expuse exemple clare de agresiune rusească. După întrevedere, generalul
Crane şi cu mine i-am oferit generalului Huli câte o copie după rapoartele
noastre către Comitetul Mixt al Şefilor de Stat Major, propunând ca ele să-i fie
înmânate dlui Crowley.


Am avut o scurtă întrevedere cu colonelul Forsammer de la Direcţia bugetară
a Departamentului de Război. I-am dat o copie după declaraţia financiară a
Băncii Naţionale a României, pe perioada septembrie 1944-martie 1945. Am
mai specificat care este reacţia noastră faţă de actualele dificultăţi financiare ale
naţiunii, dar i-am spus că propriile noastre probleme fiscale erau rezolvate în
mod satisfăcător potrivit reglementărilor actuale şi nu am recomandat nici o
modificare. Colonelul Forsammer a afirmat că Direcţia bugetară era pe deplin
satisfăcută de modul în care ne-am ocupat de problemele financiare şi a cerut
să continuăm să le transmitem rapoartele financiare, despre care ne-a spus că
au fost foarte folositoare Departamentului de Război.


In această dimineaţă de vineri am luat micul dejun cu dl Harriman,
dl Cannon. colonelul Thayer (de la OSS din Iugoslavia) şi cu alte câteva persoane
din Departamentului de Stat. Dl Bolan, legătura Departamentului de Stat cu
Preşedintele, şi el de faţă. Dl Bolan a participat la Conferinţele de la Teheran şi
Ialta, ca translator al Preşedintelui şi a petrecut mult timp în Rusia. Dl Harriman
tocmai se întorsese de la San Francisco. îl interesa foarte mult situaţia din
România şi mi-a pus o mulţime de întrebări încercând să se lămurească cu
privire la intenţiile ruşilor în această privinţă. Dl Harriman pare a fi pe deplin
convins că Statele Unite ar trebui să adopte imediat o poziţie fermă împotriva
noilor încălcări de către ruşi ale Acordului de la Ialta. Am discutat despre situaţia
din toate ţările est-europene şi am ajuns la concluzia că imaginea generală
era cam aceeaşi în fiecare ţară. întâlnirea a durat câteva ore. Dl Harriman le-a
cerut celor din Departamentul de Stat să pregătească un scurt memorandum
pentru Preşedinte, în care să se arate direcţia în care se mişcă acum Rusia şi
să se sublinieze că este necesară trecerea urgentă la acţiune, dacă se doreşte
stăvilirea acestei noi ameninţări. Memorandumul are ca scop să aducă problema
în prim-plan şi să ceară luarea unei decizii, fie în sensul că, dată fiind încetarea
ostilităţilor în Europa, dorim să adoptăm o poziţie fermă împotriva Rusiei, fie că
aşteptata ei participare la războiul din Pacific ne va face în continuare să cedăm
în faţa ei în privinţa tuturor problemelor europene. Această decizie de importanţă
majoră va servi bineînţeles drept justificare pentru viitoarele orientări
politice specifice în România, Bulgaria şi toate ţările învecinate. La sugestia
dlui Harriman, voi mai rămâne în Washington încă trei-patru zile, în speranţa
că o decizie fundamentală va putea fi luată înainte de întoarcerea mea în
România.


Vineri, 25 mai 1945

Am părăsit Washington-ul luni seară, pe data de 21, şi am sosit la Bucureşti
joi 24 mai, seara. înainte de a mă ocupa de situaţia de aici, voi relata pe scurt ce
s-a întâmplat în ultimele zile pe care le-am petrecut la Washington.


Mi-am petrecut ultima săptămână la Washington în aşteptarea unei
cristalizări a politicii în cadrul Departamentului de Stat. în această perioadă am
avut mai multe discuţii neoficiale cu dl Cannon de la Departamentului de Stat,
una cu generalul Huli de la OPD şi mai multe cu diverşi ofiţeri din G-2. Am
petrecut o după-amiază întreagă cu persoane din G-2, care se ocupă de rapoartele
şi telegramele noastre şi am aflat o mulţime de lucruri importante despre
metodele de prelucrare şi difuzare a acestor documente. M-am convins că toate
rapoartele noastre se bucură de o deplină difuzare către factorii interesaţi din
guvernul federal.


Vineri, 18 mai, l-am convins în fine pe dl Cannon că n-aş câştiga nimic
dacă aş mai aştepta mult la Washington, ca guvernul Statelor Unite să se decidă
în privinţa politicii în Balcani. Am arătat că actualele directive, aplicabile
României potrivit unei asemenea politici, nu vor fi probabil definitivate spre a
fi emise mai devreme de câteva săptămâni, chiar presupunând că Preşedintele
ar putea lua imediat o decizie în sensul unei anumite politici. Dl Cannon a fost
de acord şi am solicitat o întâlnire finală cu dl Harriman, pentru după-amiaza
zilei de vineri. Toţi am fost de părere că un demers trebuie făcut de îndată la
Moscova, în vederea îmbunătăţirii poziţiilor noastre în Comisiile Aliate de
Control din diversele ţări balcanice. Este de dorit să se facă acest pas acum,
când ostilităţile au încetat în Germania, ceea ce ar trebui să ducă la o micşorare
a restricţiilor ruseşti în privinţa zborurilor avioanelor, a accesului personalului
american în ţările balcanice şi a libertăţii de mişcare pe teritoriul acestor ţări a
membrilor americani ai Comisiei Aliate de Control. Dl Harriman şi-a exprimat
părerea că eforturile sale vor trebui orientate, în primul rând, spre a obţine de la
Moscova punerea în aplicare a înţelegerilor specifice în această privinţă, care
fac parte din Acordul de Armistiţiu cu Ungaria. O dată obţinută această concesie,
va ridica apoi probleme similare în privinţa Bulgariei şi a României. Am
susţinut că Ungaria, Bulgaria şi România prezintă toate probleme aproape
identice. Toate cele trei state sunt supravegheate de o Comisie Aliată de Control
şi ar fi ilogic să se ceară privilegii doar pentru reprezentanţii americani din una
din aceste Comisii Aliate de Control, privilegii care ar fi în dezacord cu cele
oferite reprezentanţilor americani din celelalte două ţări. Am cerut ca problema
să fie abordată pentru toate cele trei ţări în acelaşi timp. Cred că Departamentul
de Stat înclină spre punctul meu de vedere şi propune să se dea indicaţii domnului
Harriman să pună problema pe această bază, de îndată ce se va întoarce
la Moscova. Obiectivul general al discuţiilor de la Moscova va fi eliminarea
restricţiilor considerate acum că afectează prestigiul Statelor Unite şi extinderea
responsabilităţilor reprezentanţilor americani într-atât încât să fie consultaţi
în pregătirea directivelor politice şi să fie deplin informaţi în legătură cu
toate instrucţiunile formulate pentru ţările balcanice de către Comisiile Aliate
de Control.


I-am pregătit dlui Cannon o listă cu restricţiile specifice aplicate până acum
reprezentanţilor americani din Comisia Aliată de Control, care ne stânjenesc în
îndeplinirea misiunii noastre şi dăunează prestigiului nostru. Această listă includea
următoarele: obligativitatea de a fi însoţiţi în toate călătoriile noastre de
către ofiţeri de legătură; faptul că nu suntem ţinuţi la curent cu instrucţiunile
date în numele Comisiei Aliate de Control; refuzul continuu de a autoriza intrarea
în ţară a corespondenţilor ziarelor americane, a oamenilor de afaceri, a personalului
care se ocupă de evidenţa mormintelor etc. şi dificultăţile permanente
în obţinerea autorizărilor de zbor.


Am avut o ultimă întrevedere cu generalul Huli, chiar înainte de plecarea
mea. I-am spus că, deşi sunt dezamăgit că nu voi putea duce în România un
indiciu al unei politici americane pentru Balcani, consideram călătoria drept
foarte utilă, întrucât reuşisem să mă informez la zi în privinţa atitudinii generale
a Departamentului de Stat şi a Departamentului de Război faţă de problema
noastră balcanică. Acum cunosc dificultăţile cu care este confruntat guvernul
Statelor Unite şi înţeleg pe deplin importanţa abordării problemei României nu
în mod izolat, ci ca o mică parte a problemei relaţiilor noastre cu Rusia sovietică
în ansamblu, în contextul general al implicării noastre în problematica internaţională.
Apreciez, de asemenea, că nu ne putem aştepta să obţinem mare lucru
dacă vom da naştere la dificultăţi sau sentimente ostile la nivelul nostru. Nu are
rost să facem scandal în privinţa restricţiilor asupra autorizărilor de zbor, a
refuzului de a coopera de care ne lovim la Bucureşti şi a altor fapte asemănătoare.
până la discutarea problematicii generale la cel mai înalt nivel şi până
când se va putea obţine sau măcar schiţa o declaraţie clară referitoare la intenţiile
Rusiei. I-am spus generalului Huli că voi continua, la fel ca şi până acum, să fac
tot ce îmi stă în putinţă — la modul prietenesc — în direcţia promovării unor
relaţii mai bune şi pentru a-i convinge pe ruşi să adopte o atitudine mai cooperantă,
dar că nu voi implica în nici un caz guvernul nostru în vreo dispută locală
gravă, până în momentul în care politica noastră la nivel înalt va fi fost mai
clar schiţată.


Mi-am terminat treaba la Washington vineri seară. Am mai rămas în Statele Unite încă două zile, pentru a lua parte la înmormântarea socrului meu, sâmbătă, în New Jersey. M-am întors la Washington duminică la amiază, întrucât aranjasem să fiu disponibil pentru o călătorie până la Casablanca cu un avion ATC.
Din nefericire, nici un astfel de avion nu a decolat până luni seara. Am părăsit în fine Washington-ul luni, la orele 20,00, şi am călătorit via New York, Stevenville, Azore, Casablanca, Oran şi Tunis, până la Caserta, unde am ajuns miercuri seara. La Caserta i-am găsit pe toţi foarte interesaţi să afle detalii privitoare la întrevederile mele din Washington. Generalul McNarney m-a tratat ca pe un oaspete personal, iar miercuri seara am discutat îndelung despre situaţia
generală. I-am spus tot ce am putut despre poziţiile întâlnite la Departamentul de Război şi la Departamentul de Stat şi a părut foarte recunoscător pentru informaţii.
Am discutat pe scurt despre chestiunea Veneţia-Giulia (90), iar el a opinat că Tito va bate complet în retragere în faţa poziţiei noastre lerme. Nu se aştepta la dificultăţi serioase, cu toate că ştia foarte bine că Rusia îl sprijinise pe Tito în acest sens încă de la bun început. A fost de acord să mă ajute cât îi stătea în puteri în problemele noastre legate de România, dar a afirmat că avea mâinile legate până la primirea de directive clare de la Washington.


I-am întâlnit pe dl Offie, consilierul politic al generalului McNamey şi pe ambasadorul Kirk, care se afla în vizită la Caserta în acel moment. Au fost şi ei foarte interesaţi de călătoria mea la Washington şi le-am oferit detalii complete.
Am părăsit Caserta pe la amiază şi, după ce am evitat mai multe furtuni, am ajuns la Bucureşti pe la orele 19,00.


Am petrecut ziua de ieri punându-mă la curent cu evenimentele întâmplate pe durata absenţei mele, iar după-amiază am avut o lungă convorbire cu dl Berry, care este imobilizat la pat la reşedinţa sa, din cauza unei grave furunculoze. Tocmai se întorsese dintr-o călătorie cu maşina prin ţară, în care ajunsese până la Arad. Intenţionează să facă în curând o nouă scurtă călătorie prin Moldova. I-am descris atmosfera în care s-a desfăşurat călătoria mea, pe cât mi-am putut aminti. L-am mai informat că  Departamentului de Stat doreşte ca el să se întoarcă în Statele Unite, de îndată ce consideră că poate lipsi de aici.
Voi avea mai multe întrevederi cu el în următoarele zile şi sper ca, treptat, să-i împărtăşesc toate impresiile cu care am revenit din Statele Unite.


Am discutat pe larg două dintre cele mai grave probleme curente, şi anume procesele ce aveau loc la tribunalele poporului şi posibilitatea unor alte remanieri guvernamentale. în chestiunea proceselor de la tribunalele poporului, în care fuseseră deja pronunţate mai multe condamnări la moarte (91), suntem amândoi absolut de acord. Suntem de părere că metodele utilizate de tribunal
sunt în detrimentul apărării şi că, în multe cazuri, pedepsele sunt probabil mult prea severe după criteriile noastre. Totuşi, considerăm că această problemă ţine în totalitate de competenţa guvernului român şi că, atâta timp cât Statele Unite nu găsesc de cuviinţă să adopte o poziţie fermă faţă de acel guvern, noi nu ar trebui să ne implicăm în nedreptăţile, relativ minore, comise de guvern. Am
primit mai multe petiţii de la cei condamnaţi la moarte, dar am de gând să nu fac nimic în privinţa lor.


în domeniul politic general, dl Berry mă informează că atât Maniu, cât şi Brătianu, încearcă să-l convingă pe Rege să-i ceară demisia lui Groza. Ei pretind că anglo-americanii vor fi în favoarea unei astfel de măsuri, ba chiar o vor sprijini şi că acum este momentul să se acţioneze. Credem că Maniu speră ca, prin această manevră, să provoace probleme cu adevărat serioase între ruşi şi anglo-americani, ceea ce ar putea duce chiar la conflict armat. O astfel de acţiune ar fi, desigur, extrem de regretabilă în momentul de faţă şi este destul de limpede că Rusia va lua măsuri drastice pentru a zădărnici orice astfel de tentativă de remaniere guvernamentală. îmi voi avertiza personalul să fie deosebit de atent pentru a menţine o atitudine neutră şi pentru a nu manifesta nici un fel de simpatie faţă de aceste acţiuni.


La câteva ore după sosire, i-am trimis vorbă generalului Susaikov că m-am întors şi că aş dori să-mi prezint omagiile. Am înţeles că nu se află în oraş, dar Vinogradov mă va primi în cursul zilei. Voi lua, de asemenea, imediat legătura cu Regele şi-i voi face probabil o scurtă vizită. Bineînţeles că-mi va pune o mulţime de întrebări despre atitudinea celor de la Washington, însă îi voi putea spune doar foarte puţine lucruri sigure.


Vicemareşalul a petrecut o oră cu mine, azi-dimineaţă. Mi-a spus că, pe durata călătoriei sale la Londra, a discutat o oră cu primul-ministru şi mai bine de o oră cu Regele. A vorbit de asemenea cu mai mulţi înalţi funcţionari guvernamentali.
Toţi au manifestat mult interes, însă i-au spus că problemele
României vor fi discutate la nivel înalt. Are impresia clară că Anglia va adopta o poziţie fermă la Moscova în această problemă şi că o destindere generală a controlului exercitat de Rusia este iminentă. Imediat după ce s-a întoars la Bucureşti, a avut o scurtă convorbire cu dl Pavlov, în cursul căreia acesta din urmă a subliniat dorinţa Rusiei de a menţine guverne prietene în statele balcanice, Polonia,
Finlanda etc, dar a afirmat că ambiţiile Rusiei nu merg mai departe de atât.
Vicemareşalul se simte foarte încurajat şi este aproape sigur că România va fi menţinută ca stat independent. Nu sunt încă dispus să-i împărtăşesc părerea.
Cred că s-ar putea ca obiectivele imediate ale Rusiei să fie cele descrise de Pavlov, dar că, având guverne comuniste la putere, dominaţia rusă va deveni din ce în ce mai clară şi, pe măsură ce puterea noastră militară în Europa scade, Rusia va putea să acţioneze din ce în ce mai mult pe faţă. Chiar dacă nu va anexa
„de facto“ aceste teritorii, le va ţine, la cheremul său. din punct de vedere economic şi militar.


Note:

(86). Înfapt,la21 aprilie 1945, Regele a semnat Decretul-legenr. 1 318 (Legea nr. 312) pentru urmărirea şi sancţionarea celor vinovaţi de dezastrul ţării sau crime de război, care, la art. 3, litera (a), prevedea „pedeapsa cu moartea".

(87). OPD — vezi lista de abrevieri.

(88). OWI — vezi lista de abrevieri.

(89). ASF — vezi lista de abrevieri.

(90). La 9 iunie 1945, a fost semnat la Belgrad un acord între guvernele SUA, Angliei şi Iugoslaviei cu privire la instituirea administraţiei militare provizorii în Veneţia-Giulia.

(91). în ziua de 22 mai 1945, s-a pronunţat sentinţa în „procesul criminalilor de război.“ Au fost condamnaţi la moarte: gl. Macici Nicolae, gl. Trestioreanu Constantin, Niculescu Mihail, Ionescu Radu,Bălăceanu Eugen, Calotescu Comeliu.Marinescu
Stere, Murgescu Ion, Finkelstein Beniamin, Buradescu Sever, Popescu Cristodor, Ciachir Dumitru, Isopescu Modest, Pădure Aristide, Mănescu Vasile, Creştinu Avram, Ambrus Romulus, Ghineraru FI., Gavăţ Ştefan, Coveta Serghe, Bulatu Dumitru, Gligorescu Gheorghe, Dumitrescu M., Pătrăşcoiu Nicolae, Mihailiuc Constantin şi ceilalţi inculpaţi, fiind condamnaţi la pedepse privative de libertate, între muncă silnică pe viaţă şi un an închisoare corecţională. (vezi „Scânteia" şi „România Liberă" din 23 mai 1945).


va urma