Moartea Ceausestilor (14)

Catherine Durandin & Guy Hoedts

22-25 decembrie 1989: Se instalează haosul! (II)

Cu trecerea orelor, imaginile şi informaţiile simple
sunt suficiente: împuşcături şi ameninţări din partea
securiştilor, a teroriştilor ascunşi - se spune - în cavouri
goale din cimitire sau în misterioase culoare subterane.
Or, prezenţa unor disidenţi cunoscuţi în Vest pe lista
prezentată de Iliescu, precum Doina Comea şi Mircea
Dinescu, corespunde perfect cu ceea ce aşteptau occidentalii.
La Praga, fusese Vâclav Havel. Iată că acum
sunt şi la Bucureşti intelectuali care se opun puterii.
Disidentul este, pentru opinia şi media occidentală,
argumentul că un proces revoluţionar este în desfăşurare.
Disidentul trimite la imaginile nostalgice ale Rezistenţei.

Cât despre tânărul Petre Roman, numele şi familia sa
sunt cunoscute în anumite medii socialiste, mai ales în
Franţa. De pildă, imediat ce încep să vină informaţiile
din 22 decembrie, Lilly Marcou, de profesie istoric, se
prezintă ca o prietenă a lui Petre, care beneficiase de o
bursă de studii la Toulouse între 1971 şi 1974. Nu există,
în decembrie 1989, în cazul lui Petre Roman, o operă
filozofică sau politică care să ne ajute să înţelegem sau
să aflăm mai multe despre trecutul său, intenţiile sau
proiectele sale de viitor. Tânărul Roman pare să se înţeleagă
perfect cu Ion Iliescu.

Confuzia care domneşte la Bucureşti se propagă în
oraşele din provincie. Unde au dispărut Ceauşeştii? Cine
guvernează? Lumea rurală nu se mişcă. Aceasta a trăit
vicisitudinile colectivizării din anii 1950, nu este informată
şi refuză violenţa. In oraşe, în schimb, populaţia
are sentimentul unui vid de putere şi se teme de anarhie,
de acte de sabotaj. Unii, foşti burghezi sau citadini, puţin
obişnuiţi să frecventeze mediile muncitoreşti, la Reşiţa
sau la Galaţi, se tem că muncitorii vor năvăli cu miile în
centrul oraşelor. De pildă, directorul muzeului municipal
din Galaţi, totuşi foarte mobilizat împotriva lui Ceauşescu,
se întreabă cum va putea proteja obiectele de valoare
din sălile de expoziţie de o invazie a barbarilor... Deşi
aceste obiecte de valoare sunt mai ales tablouri reprezentându-
i pe Ceauşeşti sau veselă ornată cu medalioane
cu chipurile lor...

Circulă zvonuri înfricoşătoare. Teroriştii ar fi otrăvit
apa. Asupra ţării avea să se abată un cataclism. Au rămas
pe poziţii pivoţi ai vechiului sistem: unii sunt convinşi
că Ceauşescu va reveni în fruntea statului. Astfel,
la Satu Mare, directorul unui liceu impune activităţi cu
tinerii, pentru a-i împiedica să meargă să manifesteze.
El se străduieşte să contracareze toate declaraţiile Frontului
Salvării Naţionale la televiziune. Agenţii de Securitate
cer populaţiei „să fie liniştită şi să rămână acasă“.
Ei răspândesc zvonuri foarte negative privind evenimentele
de la Timişoara: acte de vandalism comise de
elemente declasate, asociale, huligani. Directorii unor
licee le cer profesorilor să ţină discursuri patriotice: cei
care refuză sunt ameninţaţi cu sancţiuni grave. Expectativa
este cu mult mai puternică decât entuziasmul. Demonstraţiile
spontane de bucurie în numele eliberării
vor fi puţin numeroase.

La Satu Mare, cei mai tineri nu participă la manifestaţii,
spre deosebire de ceea ce se întâmplă la Bucureşti,
unde liceenii se alătură coloanelor de manifestanţi.
Nu vor avea loc acte de violenţă sau de agresiune la
adresa lucrătorilor de securitate, totuşi reperaţi şi cunoscuţi
de populaţie. Toată lumea aşteaptă, evitând să rişte
prea mult. Prudenţă, laşitate, frică de ceea ce s-ar putea
întâmpla blochează o populaţie supusă constrângerilor
de atâţia ani. Cu toate acestea, numeroşi locuitori din
Satu Mare visează, în secret, la un comunism după modelul
vecinilor unguri, un comunism calificat aici drept
„temperat". In aceste zile, 22-25 decembrie, maghiari
şi români, unii în familii mixte, fraternizează. Românii
se obişnuiseră să meargă să cumpere în Ungaria tot ceea
ce lipsea la ei...

Cluj, oraş universitar important, se mişcă puţin: cei
care se mobilizează sunt intelectualii, studenţii, încă
prezenţi, deşi se apropie vacanţa de Crăciun, unii profesori
şi mai ales artiştii. Muncitorii, ţărani mutaţi în
blocuri în anii 1970, rămân inactivi. Totuşi, aceşti muncitori
necalificaţi, de primă generaţie, au salarii de mizerie.
Mediul intelectual şi cel muncitoresc nu se amestecă:
societatea comunistă, teoretic egalitară, este profund ierarhizată.
Propaganda antiintelectuală a săpat o prăpastie
socială...

In mod curios, alte oraşe mai mici trăiesc adevărate
turbulenţe. Ca şi cum, punctual, voinţa de ruptură revoluţionară
şi discursul angajat al Frontului Salvării Naţionale
de la Bucureşti s-ar baza pe relee locale. Ziua de 22
decembrie a lăsat la Baia Mare amintiri puternice unora
şi, a posteriori, o profundă amărăciune. Nu posturile de
radio occidentale au declanşat evenimentele la Baia
Mare, ci luările de poziţie ale cadrelor de conducere din
marile întreprinderi, membri de partid. încă din 22 decembrie,
se constituie reţeaua anti-Ceauşescu din partid,
cooperând cu comandamentul militar trecut în subordinea
lui Stănculescu. Populaţia, care se teme de vidul de
putere, este derutată. Ea confundă dezordinea de moment
cu lipsa unui program...

La Bucureşti, sosesc mulţi jurnalişti. Mulţi dintre ei
locuiesc la hotelul Intercontinental, construcţie impozantă,
modernă, de şaisprezece etaje, situată în Piaţa Univer
sităţii: în hotel sunt mai multe baruri, lumini discrete şi,
până nu demult, prostituate informatoare postate la bar.
Jurnaliştii sunt prinşi într-un du-te-vino între circulaţia
depeşelor provenite de la agenţiile de presă şi propriile
reportaje pe teren, adesea influenţate de tonul depeşelor
şi al mărturiilor.

In plină incertitudine a evenimentelor, această informaţie
confuză induce un ton dramatic, o atmosferă de
doliu şi îndurerare cuprinde România. Numai ştiri sângeroase.
Pe 22 decembrie, la ora 10, Radio Europa Liberă
difuzează un apel patetic al unui veteran de război
american, fost soldat în armata română, exilat în Statele
Unite: „Dragi soldaţi, ofiţeri şi generali, Marele Stat-Major
al armatei române... lansez un apel tuturor unităţilor şi
subunităţilor, tuturor regimentelor din întreaga Românie!
Nu trageţi în poporul ai cărui fii sunteţi! Nu vă mânjiţi
mâinile cu sânge nevinovat! Nu executaţi ordinele criminalilor!
Ceea ce s-a întâmplat la Timişoara depăşeşte
imaginaţia. O adevărată maşină de război s-a pus în mişcare.
S-a tras cu sălbăticie asupra poporului neînarmat.
V-aţi mânjit mâinile cu sânge nevinovat..."

Se repetă mereu expresia „dictatură sângeroasă",
pentru a califica regimul Ceauşescu. Şi, în continuarea
imaginilor de la Timişoara, se înscriu altele la fel de
sângeroase. în revista L ’Express din 29 decembrie, se
vorbeşte despre Braşov, în amintirea grevelor din 1987,
într-un articol semnat de Jean-Marc Gonin: „La spital,
încercăm să stabilim un bilanţ. Foarte nesigur, între
şaizeci şi optzeci şi şase de morţi, înjur de două sute de
răniţi. La morga Spitalului Mârzescu sunt douăzeci şi
cinci de cadavre. Unele maltratate cu sălbăticie. Un tânăr
de vreo treizeci de ani are figura distrusă. O tânără
femeie are câte un enorm hematom în locul ochilor. Alţii
au fost ucişi cu sânge-rece cu un glonţ în cap. Mame
sfâşiate de durere rătăcesc printre cadavre aruncate în
dezordine pe jos. Braşovul a plătit din nou foarte scump
extraordinarul său curaj. Cu doi ani în urmă, izbucniseră
revolte la uzina «Steagul Roşu», aspru reprimate. Ridicaţi
de Securitate, douăzeci şi trei de muncitori sunt urcaţi în
autobuze şi duşi la Bucureşti. Nimeni nu i-a mai văzut
niciodată. Se spune că într-o zi, sicrie plumbuite au fost
îngropate în mare secret în cimitirul central. în actele de
înhumare se menţionează: «morţi accidentale»”... Jurnalistul
adaugă: „Noaptea avem coşmaruri, în care vedem
călăi. Vlad Ţepeş, celebrul Dracula din Carpaţi, îi terorizează
încă pe copii. După cinci secole.” Referinţele
inevitabile - spital, morgă, înmormântări clandestine,
dispariţii - şi umbra lui Dracula revin neîncetat, împreună
cu ingredientele dramei de la Timişoara, reciclate pentru
a evoca Braşovul.

Aceste mărturii, în ciuda unui ton patetic, revelează o
realitate brutală care se desfăşoară oră de oră la Bucureşti,
pe 23 şi 24 decembrie. Pe 23, la ora 6.30, pe aeroportul
Otopeni, are loc o confruntare violentă între forţele armate
şi Securitate, soldată cu patruzeci şi nouă de morţi.
La ora 8, două tancuri trimise din ordinul lui Stănculescu
sunt postate în faţa sediului televiziunii pentru a întări
apărarea. La ora 9, două elicoptere ale armatei deschid
focul asupra acoperişului clădirii televiziunii. La ora
11.30, se anunţă că sunt terorişti la hotelul Intercontinental,
soldaţii au ordin să tragă. în acelaşi timp, se răspândeşte
zvonul că laptele este otrăvit.

La ora 12, Iliescu lansează la radio şi televiziune un
apel la mobilizare generală împotriva teroriştilor şi fanaticilor,
de o cruzime fără precedent, care trag, făcând
victime printre civili şi militari. Pe de altă parte, se face
lumină: Iliescu anunţă că soţii Ceauşescu au fost arestaţi
şi se află sub paza armatei. Guvernul lui Ceauşescu este
demis, toate instituţiile fostului regim îşi încetează activitatea.
Puterea este preluată de Consiliul Militar Superior.
Foştii demnitari apropiaţi ai lui Ceauşescu sunt
arestaţi: printre aceştia, Postelnicu şi Bobu. Sunt arestaţi
şi membrii familiei Ceauşescu.

Pe 24 decembrie, Bucureştiul pare o capitală în stare
de război... Tancurile şi camioanele militare circulă în
toate direcţiile pe marile artere. Puterea - provizorie? -
ia o serie de măsuri. Armele aflate în mâinile civililor
trebuie să treacă sub controlul armatei. Se confirmă faptul
că unităţile Ministerului de Interne şi ale Securităţii
intră sub autoritatea Ministerului Apărării. La ora 14,
generalul Ştefan Kostyal anunţă la televiziune că trei
sute de terorişti ascunşi în catacombe sunt gata să atace
sediul televiziunii... Repetarea neîncetată a anunţurilor
despre ameninţarea teroristă îi marchează pe oameni.
Frica de teroriştii-securişti devine obsedantă.

La televiziune, în studioul 4, defilarea celor care vin
cu noi informaţii, anonimi sau celebri, forma spectaculară
a intervenţiilor lor creează o tensiune puternică; frica şi
entuziasmul îi menţine pe telespectatori încordaţi. Ce să
facă altceva decât să tremure de frică şi să spere că
Frontul Salvării Naţionale va ţine situaţia sub control,
cu ajutorul armatei? Voci din off anunţă că teroriştii se
îndreaptă spre televiziune. Un redactor declară: „Nu
vom întrerupe emisiunea." Şi totuşi! Emisiunea se întrerupe,
numai pentru o oră. Aşteptarea e insuportabilă.
Dar armata şi-a făcut datoria. Nu vom pleca. Apoi se
solicită sânge pentru răniţii din unităţile medicale. De la
Vatican, papa Ioan Paul al II-lea îşi exprimă indignarea
faţă de reprimarea manifestanţilor.

Fiţi atenţi la apă, poate fi otrăvită. Nu, Comitetul
Naţional al Apelor anunţă printr-un comunicat că apa
din Bucureşti este potabilă. Se trage în ferestre. Protejaţi
camerele de filmat. îşi face apariţia un muncitor, reprezentant
al fabricilor de pâine. Dictatorii nu vor mânca
pâinea noastră! Apare şi un angajat al primăriei Bucureştiului:
„Cer ca ziua de 22 decembrie să devină zi
naţională!" Izbucnesc urale. „Nu, nu trebuie să schimbăm
sărbătorile naţionale", spune cineva. O voce strigă:
„Cetăţeni, nu putem pleca atât timp cât Ceauşescu n-a
fost prins! Staţi, staţi, nu vom pleca." Se strigă: LI-BERTA-
TE... Veştile curg de la Braşov, Piteşti, de la Uniunea
Scriitorilor, care anunţă că s-a alăturat revoluţiei; un
student vorbeşte din partea Frontului Democratic Studenţesc;
se anunţă că au sosit medicamente din Austria,
la Arad. Şi, panică, reactorul atomic de la Piteşti nu ar
fi destul de bine păzit.. , (26)

Revoluţia continuă:
Nu plecăm acasă
Noi dorim o pace simbol să ne fie
Lacrima izbânzii libertatea noastră...
cântă manifestanţii, reluând mereu acest refren: „noi de-aicea nu plecăm, nu plecăm acasă, până nu vom câştiga libertatea noastră"
Aceste cuvinte ritmate şi aceste cântece pe care se dansează, se mărşăluieşte încă sunt fredonate cu aceeaşi bucurie douăzeci de ani mai târziu.


Note:

(26). Această veste face parte din operaţiunea de dezinformare
din acele zile. De fapt este vorba despre un combinat petrochimic.



va urma