Grupaj de poezii B4

DACĂ..

Elena Neicu

Tăcerea nopţii de te va durea,

Să nu ceri cerului, să-mi dea de veste

Lăsând să cadă de pe el o stea,

Căci dragul meu, eu, ştiu cum este.

Eu am aflat de mult, cum poţi apune

Cu fiecare clipă ce se scurge

Şi trupul îţi transformă în fărâme,

Ce la un loc, nu poţi a le mai strânge.

Dacă prea frig în suflet îţi va fi,

Să nu rogi vântul să-mi şoptească-n adieri,

Eu ştiu cum e să nu-ţi poţi încălzi,

Nici gândul, chiar în focul unei veri.

Am învăţat de mult să merg prin ceaţă

Şi visul, să nu pot a mi-l atinge,

Purtând pe buze un surâs de gheaţă,

Simţind cum soarele încet se stinge.

Şi dacă ploaia-ţi va părea fierbinte,

Când va dori obrazul să ţi-l scalde,

Să nu spui norilor să-mi fulgere-n cuvinte,,

Eu ştiu cum e, atunci când chipu-ţi arde.

Am împletit în stropii ei, de-atâtea ori,

Buchete fine de mărgăritare

Ce ochii mi-i frigeau adesea-n zori

Când nu mai osteneau privind în zare.

Doar dacă dorul, îţi va fi prea greu,

De n-ai să poţi povara a-i purta,

Tăcut, zâmbeşte-i sufletului meu

Şi o va lua pe toată-n palma sa...

Stropii vietii

Stefania Rotariu

Am fost udata de stropii vietii,

Si-n ploaia lor m-am desmierdat,

In zorii albi ai diminetii,

Cand visele s-au terminat.

Si-n ziua plina de nazbatii,

Un dans frumos am invatat,

Si am dansat doar eu cu stropii,

Ce-n graba ochii mi-au udat.

N-am adunat ganduri si fapte,

De ele m-au curatat stropii,

Racoarea lor inca mai sade,

Si inca imi curata ochii.

Prea singurilor

Bilea Diana Dobrita

singurătate înseamnă

să rămâi doar tu cu timpul:

fiecare la o buză de prăpastie a aceluiași pat

fiecare la un cap apus al aceleiași mese

în golul dintre cuvintele unui țipăt mut

dar

prea singurilor

eu îmi amintesc că odată

mi-am schimbat rochia udă de lacrimi din primul gând

mi-am schimbat în fugă niște fluturi din al doilea gând

mi-am schimbat atentă la detalii și luna de pe cer

după care am deschis ușa

Treziţi-vă, n-au amorţit românii!

GEORGETA RESTEMAN

Noian de visuri răscoleşte vântul

Lovind în corul cetinilor ninse

Ard focuri vii - sunt inimile-aprinse -

Degeaba, e-ntuneric pe pământul

Legendelor cu feţi frumoşi şi zâne.

Cameleoni cu suflete de fiare

Cu solzi de zmei şi degetele-gheare

Înfipte-n trupul obcinei bătrâne -

Nemernicii, s-au preschimbat în monştri -

Au stors de vlagă un popor, şi-acuma

Cu colţii lor de fier, lovi-i-ar ciuma,

Fără de milă rup din pruncii noştri –

I-au alungat, i-au azvârlit departe...

Călăi netrebnici ce-au ucis o ţară

Au decimat un neam, ce pâine-amară

Românului i-au dat, cumplită soarte!

Se-nvârt şi voievozii în morminte

Iancu Avram, Mihai şi Ştefan-Domnul

Lui Ţepeş chiar îi tulburară somnul -

De-ar invia, ca să-i înveţe minte!

Să semene ogorul cu ţepuşe

Ciocoii blestemaţi să-i tragă-n ele,

Să scape România de lichele,

De hoardele bolnavelor căpuşe!

Trezirea, fraţilor, că nu-i de şagă,

Nu ne vor răzbuna nicicând străbunii

Treziţi-vă, n-au amorţit românii

Şi grâul de neghină să se-aleagă!

MUZĂ REA

Gabriela Mimi Boroianu

Am scuturat livezile cu meri

Iar zâmbete zburau spre nicăieri

Sau poate doar dansau nevinovate

În țara cu păcatele uitate

Alunecând spre azi doritul ieri.

Căci mă dureau tăcerile din noi

Săruturi ce plângeau desculțe-n ploi

Îmbrățișări ce s-au pierdut în noapte

Când sânii rotujeau a mere coapte

Iar dorurile se-mpărțeau la doi.

Când se curba lumina dupa mine

Iar palma ta mai alunga un nor

Când adâncea întinder'le feline

Ca visele să se ridice-n zbor.

Am scuturat și cerul de oftat

Ce-n lipsa ta atât s-a adunat

Căci agățat de dulcele cuvânt

Nu mi-ai găsit un loc aicea pe pământ

Și lângă stele sus m-ai așezat.

Acum mă cauți printre fulgi de nea

Cu fruntea-nnegurată, grea

De doruri și iubiri ne-mpărtășite

De vise sângerânde, risipite

Certându-mă că sunt o muză rea!