I se spunea Machiavelli (XV)

Stefan Andrei in dialog cu Lavinia Betea

Lavinia Betea:
Aveau regimul unui domeniu regal.

Stefan Andrei:
Da. Erau sute. Şi n-aveai dreptul să le foloseşti. Ca ministru, sau membru al CPEx, dacă te duceai la Craiova, n-aveai dreptul să dormi în casa unde dormea el. Te cazai la hotelul partidului.

Lavinia Betea:
Celebrai Hotel Central din fiecare municipiu reşedinţă de judeţ.

Stefan Andrei:
Ce-mi mai amintesc din vizitele cu el... Am fost de câteva ori în Deltă. El mergea la vânătoare, alţii la pescuit; eu nu eram nici pescar, nici vânător. Şi atunci aveam nenorocita sarcină să stau cu Elena Ceauşescu.

Lavinia Betea:
Unde?

Stefan Andrei:
Păi, ne plimbam acolo, în jurul vaporului ancorat la Murighiol. Eu, din cauză că am călătorit mult cu avionul, sufăr de claustrofobie, nu suport spaţiile închise. Şi acum, ies iarna din casă şi merg în grădină, îmi pun paltonul pe mine, o căciulă în cap, aşa, şi aici stau şi citesc. Nu am probleme cu zgomotul, dar nu suport să stau închis. Mă durea capul şi atunci pe vapor. Am ieşit din el şi am dat de o casă a pescarilor. O cameră modestă, pătură militară, ramâneam cu pescarii. La noi era un om mai slobod la gură, Ion Păţan. Şi i-am spus: „Vino, domnule, cu mine aicea, să vezi condiţii: am apartament, am duş, vin pescarii cu mâncare la mine...“ Bineînţeles că s-a dus şi i-a spus Elenei Ceauşescu. Şi apare ea, mă găseşte în pijama: „Care-i apartamentul tău?“; „Camera aceasta, tovarăşă Elena Ceauşescu"; „Şi ce mănânci?“; „Uitaţi, cu pescarii, ciorbă de peşte...“ Pe cât puteam, evitam să merg în Deltă. Dacă eram ministru de Externe, nu mă lua în vizitele la Tulcea să văd fabrica de alumină, combinatul... un mare şantier de reparaţii navale care acum e vândut norvegienilor, o foarte importantă fabrică de feroaliaje, feromolibden, feromangan... Am fost de mai multe ori la Timişoara pentru vânătoare cu el, deşi nu am tras un foc de armă. Avea casă de oaspeţi şi la Timişoara, ca peste tot. In 1976 l-am însoţit la Combinatul de Utilaj Greu din Iaşi. De acolo am plecat la Huşi, şi de la Huşi în Basarabia. La Chişinău, în 1976, am văzut tot atâta de multă lume ca la Timişoara. Dar la Iaşi au aruncat peste el potop de plicuri. A cerut celor de la Cancelarie şi de la Securitate să vadă ce vor şi să-i raporteze. 90 la sută cereau case. Şi l-a întrebat pe Iliescu, de faţă cu mine, cu Oprea, cu Manea Mănescu, Ion Avram, prezenţi şi ei la Iaşi: „Tu cum stai cu planul de locuinţe, câte ai construit până acum?“. Iliescu, prim-secretar acolo, a spus o cifră mică faţă de plan. „E lipsă de răspundere, l-a certat Ceauşescu. Mai lasă, dracu’, universitatea şi teatrul şi ocupă-te de problemele oamenilor. Problema lor e problema locuinţelor. Construim industrie, iar oamenii nu pot sta în case năruite ori pe afară. Tu, aici, la Iaşi, unde ai institut de proiectări şi trust de construcţii, stai aşa de prost cu locuinţele şi uite ce fac oamenii!"

Scalda în mulţime şi fuga de adevăr

Lavinia Betea:
In luna august 1989 - probabil în pregătirea ultimului Congres secţia Organizatorică a CC a pregătit o situaţie cu vizitele de lucru făcute de Nieolae Ceauşescu în perioada 1965-1989 în judeţele ţării şi în municipiul Bucureşti. Reiese din acea statistică o sumă de 902 vizite, unde s-au ţinut adunări populare şi întâlniri cu activul de partid pe parcursul celor 24 de ani. Interesantă este simetria dispunerii lor - în perioada 1965-1980 au fost 583 de vizite, iar în ultimii nouă ani, 319 vizite. Se pare că vârsta nu a diminuat plăcerea lui Ceauşescu de a face băi de mulţime. Sunt însă sensibile diferenţe între preferinţele sale.
Dacă municipiul Bucureşti se detaşează firesc în topul celor mai vizitate locuri - un total de 291 de vizite din care 208 până în 1980 - , iar în judeţul Constanţa (următorul în top cu 69 de vizite) s-au făcut multe întâlniri pe perioada vacanţelor petrecute de soţii Ceauşescu şi ceilalţi demnitari la Neptun, nu ai indicii asupra celorlalte motivaţii ale sale. Spre exemplu, în judeţul Olt, Ceauşescu a fost de 33 de ori, în Braşov, de 31 de ori, în Ialomiţa, de 30. In schimb, la data întocmirii situaţiei, fusese în judeţul Bistriţa-Năsăud de doar 4 ori11, în Caraş-Severin, de 5 ori, în Neamţ, Vaslui şi Covasna de câte 6 ori, în Vrancea, de 7 ori, iar în Maramureş, de 8 ori.12 Aveau şi aceste judeţe obiective în lucru, sarcini agrare şi de export ca şi celelalte. De ce depindea frecvenţa vizitelor de lucru, adunărilor populare şi întâlnirilor cu activul de partid dintr-un judeţ sau altul?

Stefan Andrei:
Ideea vizitelor, din câte cunosc eu, a fost a lui Maurer.

Lavinia Betea:
Dar era metoda lui Hruşciov. El a făcut începutul în lagărul comunist cu intenţia distanţării de practicile lui Stalin. Ca să arate că e din popor şi conduce ţara cu poporul, Hruşciov făcea vizite de lucru în URSS şi în ţările-satelit...

Stefan Andrei:
La noi, Maurer i-a spus lui Ceauşescu să meargă şi să cunoască fiecare judeţ. Să viziteze şi monumentele istorice, bisericile, mănăstirile. De aceea în primii ani, în vizitele sale, Ceauşescu scria şi în cartea de onoare de la Mănăstirea Putna şi Horezu, de la Mănăstirea Văratic ori Agapia... în obiceiurile lui era participarea la zilele recoltei şi la zilele deschiderii anului universitar în ţară. 

Lavinia Betea:
De ce nu-i plăcea în Bistriţa-Năsăud, în Caraş-Severin, Neamţ, Vaslui sau Covasna? Avea vreo legătură, poate, cu confortul caselor de oaspeţi...

Stefan Andrei:
Nu cunosc. Mă miră că în Bistriţa-Năsăud n-a făcut vizite. Mai ales că obişnuia să meargă la vânătoare de urşi în septembrie... Era unul dintre locurile lui preferate pentru urşi. înseamnă însă că nu făcea întâlniri, se ducea doar la vânătoare. Bistriţa s-a dezvoltat ca un centru industrial doar în ultimii zece ani ai regimului. La Năsăud erau numai două sau trei fabrici. Iar lui îi plăceau masele mari de oameni. în Caraş-Severin se putea organiza o vizită doar la Reşiţa. Iar Reşiţa este un oraş mic, unde nu putea face un mare miting ca la Cluj, la Iaşi sau la Craiova.

Lavinia Betea:
L-ati însotit în asemenea vizite? 9 ’ A

Stefan Andrei:
De câteva ori. întâmplător. De exemplu, am revenit în 1979 de la conferinţa nealiniaţilor de la Havana, unde am avut întâlniri cu şefi de delegaţii şi m-a primit Fidel Castro. El era în vizită la Timişoara. Şi m-a  chemat acolo să-i spun cum a fost la Havana. Am fost impresionat de numărul mare de scrisori pe care le-a primit el, aruncate în maşină de şvabii care cereau plecarea în Germania. De acolo am mers la Arad. Am dormit la Săvârşin, unde se refăcuse castelul din temelii şi arăta foarte bine. La Arad am vizitat Fabrica de Vagoane, am vizitat „Strungul“, Uzinele Textile Arad, care acum toate au dispărut. Şi de acolo, Oradea. Aveau o fabrică foarte bună de maşini-unelte - „înfrăţirea între popoare“ - , la care am fost atunci. Am fost şi la o fabrică de alumină, la o foarte bună fabrică de mobilă.
Mai departe am mers la Beiuş, unde am vizitat cele două unităţi industriale, dintre care una era tot fabrică de mobilă. Şi am continuat cu oraşul Dr. Petru Groza, fost Ştei. Ceauşescu a prelungit vizita în nord, la Baia Mare. Dar eu n-am mai mers şi acolo.

Lavinia Betea:
Il supărau scrisorile „oamenilor muncii“ ca încercare de comunicare opusă discursului oficial - unde toţi erau azi mai fericiţi decât ieri, iar mâine încă mai mult...?

Stefan Andrei: 
Ii displăcea că i se aruncă aceste scrisori. Iar Securitatea păzea să nu ajungă cei cu scrisorile la el. Ştia că trebuie să le răspundă. Şi nu-i scriau de bine.

Lavinia Betea:
O carte memorialistică scrisă de doctorul curant al lui Mao relatează că liderul chinez avea serioase tulburări emoţionale înaintea marilor mitinguri (13). Ceauşescu în ce relaţie personală se afla cu mulţimea?

Stefan Andrei:
In prima perioadă, până în 1975, când era receptiv, învăţa din aceste vizite. Afla o serie de lucruri, după care venea, le prelucra la Comitetul Central, sau chiar le aborda la plenare. După aceea venea cu idei trăsnite din teren. Cum ar fi pusul plafoanelor din sticlă la fabrici ca lumina soarelui să treacă prin ele. In ideea economiei la iluminat. Nu mai era receptiv la introducerea progresului tehnic, ba, dimpotrivă, era adversarul lui. Vine în 1989 în Plenara Comitetului Central din iulie şi îmi lansează mie ideea cum să fie muncitorii în conducere, că sovieticii greşesc când pun intelectuali. Faptul că Gorbaciov stimula intelectualii, Ceauşescu îl considera o greşeală, contrară marxismului. Dar cei pe care-i promovau ei, mai erau muncitori? Fuseseră muncitori puţin, pe la 20 de ani, şi de atunci încolo activişti. Marx spune: materia determină conştiinţa, nu conştiinţa materia. Păi, dacă tu trăieşti ca demnitar de la 30 de ani încolo, cum să reprezinţi şi la 60 de ani clasa muncitoare? Dacă pe fiu-miu îl trimit doi ani muncitor, după terminarea liceului, toată viaţa va fi considerat reprezentant al clasei muncitoare? Am şi spus asta: în ultimii zece ani, avea o echipă: Bobu-Curticeanu. Ei îl însoţeau în vizite. Iar cuvântările lui erau acelaşi lucru. Dar să vorbească în faţa mulţimii, asta-i plăcea.

Lavinia Betea:
Dar ce-1 interesa, de fapt, pe el?

Stefan Andrei:
El voia să vină 100.000 de oameni în piaţă să-l aplaude.

Lavinia Betea:
O spunea explicit?

Stefan Andrei:
Spunea să educăm populaţia. Da, credea că-i educă. Cuvântările lui nu spuneau nimic, aş putea să fac cuvântarea lui oricând, şi acum pot să o fac. „Tovarăşi, am vizitat, avem succese şi mai sunt probleme. Le-am discutat cu comitetul judeţean de partid. .Şi, după aceea, trecea pe probleme internaţionale şi rolul ONU care îi interesau pe cei din Cluj sau din Botoşani... Ţinea neapărat să repete că punem la bază cuceririle ştiinţei..

Lavinia Betea:
Socialismul ştiinţific.

Stefan Andrei:
Ceea ce era o prostie, că noi rămăsesem cu mult în urmă, cu 10 ani de zile faţă de gândirea în domeniu.

Lavinia Betea:
Era un algoritm. Am făcut un studiu asupra cuvântărilor sale prin metoda analizei de conţinut a discursului. Vă voi spune o singură concluzie statistică. Vocabularul activ al lui Ceauşescu era alcătuit din aproximativ 500 de cuvinte, în vreme ce un vorbitor obişnuit al unei limbi materne utilizează, în medie, 2.500 - 3.000 de cuvinte. In planul inconştientului determina şi acest aspect exasperarea oamenilor de a-1 mai asculta şi vedea pe Ceauşescu.

Stefan Andrei:
Erau apoi cei plasaţi de Securitate ca să dea tonul aplauzelor. Că de-aia a întrebat Pârvulescu la Congresul al XH-lea: „Dar ce e cu ăştia din sală, uite ăia de acolo, ăia de dincolo?". Aceia erau pregătiţi pentru aplauze. Avea aceste probleme legate de vizitele în provincie care erau foarte superficiale. El trecea prin fabrici, mergea prin cooperative agricole de producţie, prin IAS-uri... Mereu acelaşi lucru. El şi pe 20 decembrie 1989 a chemat UTC-ul: „Păi, ce fac uteciştii? Noi ieşeam în stradă în asemenea situaţii!" Tinerii trebuiau să acţioneze cum acţionaseră ei, ilegaliştii, după părerea lui.

Lavinia Betea:
Dar cum, nici măcar contactul cu propriii lui copii nu-i clătina lumea în care se afundase? Nu-i vedea pe-ai lui că sunt total dezinteresaţi de „cuceririle revoluţionare", că „gaşca“ era pentru Nicu mai sfântă decât „celula“ lui de partid? Nu lua seama la fenomenul straniu al urmaşilor din Primăverii cărora li se oferise în copilărie şi tinereţe tot ce se putea mai bun, dar acum părăseau ţara? In anii ’80 emigrase în Germania singurul fiu al lui Maurer, plecaseră în America amândoi copiii lui Grigore Preoteasa, emigraseră în Franţa ambii copii adoptaţi de Bârlădeanu, se stabiliseră în străinătate una dintre fiicele lui Răutu, fiul lui Bodnăraş... Nu vedea din această alegere a „beizadelelor roşii“ că pierduse competiţia cu atracţiile capitalismului?

Stefan Andrei:
Nu, vedea altceva. In primul rând că nu accepta să fie informat asupra realităţilor economice. Există, am ridicat în şedinţa CPEx, am martori care trăiesc. Am spus acolo: „Tovarăşul Ceauşescu, am fost în Franţa...“ Noi vindeam tractoare în Franţa. Era o nebunie cu planul acesta supraevaluat. In plan se prevedea câte tractoare şi câte piese de schimb să facem. Dar cum planul era prea mare la tractoare, nu mai apucau să facă deloc piesele de schimb... Deşi piesa de schimb se vinde mai scump decât intrată în tractor. Dar Ceauşescu voia să vândă tractorul. Cumpărau şi fermierii francezi tractoare româneşti. Tractoarele noastre erau foarte căutate în ţările în curs de dezvoltare pentru că erau puternice, nu sofisticate. Sunt probleme de climă, sunt probleme de mediu... Ale noastre erau mai rezistente. Le puteau conduce şi analfabeţii, mergeau şi în regiuni cu soare arzător, şi unde te bate nisipul în faţă. Şi când m-am dus în Franţa mi-au spus: „Dacă în două săptămâni nu-mi daţi piese de schimb, opresc importul din România şi vă chem să închidem societatea." Trimit lui Dăscălescu, lui Gheorghe Oprea şi lui Avram telegramă - trimiteţi piese. Nu vine nimic. Trimit lui Ceauşescu telegramă. Nimic. Când vin, mă duc şi în şedinţă, îi explic. Şi am mai spus acolo: „Tovarăşi, e un fenomen periculos. Sub pretextul de a nu-1 supăra pe secretarul general, nu-1 informăm despre problemele care sunt.“

Lavinia Betea:
Aţi spus în şedinţa CPEx?

Stefan Andrei:
CPEx. Şi, bineînţeles, după, mi-a dat telefon Postelnicu: „Ce, dom’le, faci pe curajosul?" M-a chemat Elena Ceauşescu: „Cum, dragă, arunci pe Tovarăşul, în loc să munciţi voi, să vă faceţi treaba, aruncaţi pe Tovarăşul!" Mă cheamă el: „Să ştii că mulţi tovarăşi au fost nemulţumiţi de poziţia ta.“ Aşa era. Deci... Eu sunt convins că el nu voia să fie informat...


Note:

11 A mai adăugat o vizită, pe 14 octombrie 1989, când s-a deplasat în judeţul Bistriţa-Năsăud.

12 Situaţia vizitelor de lucru ale tovarăşului Nicolae Ceauşescu, secretar general al Partidului Comunist Român, preşedintele Republicii Socialiste România, şi ale tovarăşei Elena Ceauşescu, în judeţe şi municipiul Bucureşti - perioada 1965-1989, ANIC, Fond CC al PCR - Secţia Organizatorică, dos. nr. 39/1989, f.1-7.

13 Li Zhisui, Viata particulară a preşedintelui Mao, Elit, Bucureşti, 1995, voi. 1, p. 127.



va urma