Misiune dificila. Jurnal (14)

C.V.R. Schuyler

Sâmbătă, 26 mai 1945

După-amiază am primit vizita dlui Vlădescu, fostul secretar al dlui Rădulescu, pe vremea când acesta era preşedintele Comisiei Române pentru Aplicarea Armistiţiului şi care a rămas în această funcţie şi sub actualul preşedinte, dl Ghelmegeanu. Vlădescu mi-a oferit câteva informaţii foarte interesante, pe care le voi rezuma în cele ce urmează:

a. Ruşii continuă să pună în aplicare Articolul 10 (întreţinerea trupelor ruseşti din teritoriu) în cazul României, iar după capitularea Germaniei, şi-au mărit de fapt pretenţiile în conformitate cu acest articol.

b. Au fost primite acum cererile complete şi detaliate ale ruşilor conform Articolului 12. Totalul rezultat din aceste cereri reprezintă o sumă fabuloasă. Ruşii şi-au bazat cererile pe un raport scris de un român, care fusese guvernator general al Transnistriei (92), în perioada ocupaţiei române şi care se mândrea cu capacitatea sa de a stoarce bunuri de la populaţia rusă. Vlădescu pretinde că, în acel raport, omul exagerase mult cantităţile rechiziţionate în realitate din Transnistria, pentru a scoate în evidenţă cât de bine îşi îndeplinise el misiunea. Ruşii au luat aceste cifre drept literă de evanghelie şi acum le cer românilor să înapoieze tot ce au luat, articol de articol şi kilogram de kilogram.

c. Cheltuielile totale în virtutea obligaţiilor impuse prin Armistiţiu se ridică acum, în medie, la aproximativ 50 000 000 000 lei pe lună, în comparaţie cu doar 20 000 000 000 lei pe luna decembrie. Din acest total de cincizeci de miliarde lei, doar aproximativ cincisprezece miliarde sunt cerute ca despăgubiri conform Articolului 11. Douăzeci şi cinci, până la treizeci miliarde se cheltuiesc pentru întreţinerea trupelor sovietice (Articolul 10) şi aproape cinci miliarde reprezintă rambursarea bunurilor sovietice, conform Articolului 12. Ultima cifră va ajunge probabil la treizeci-patruzeci miliarde până în mai-iunie curent, dacă Rusia nu va putea fi convinsă să-şi micşoreze pretenţiile.

d. A fost numit un nou vicepreşedinte al Comisiei Române, dl Oeriu. Este comunist şi, înainte, a fost secretar al ARLUS (93). A afirmat că intenţionează să investigheze în profunzime activităţile actualilor membri ai Comisiei, pentru a se asigura că aceştia lucrează doar în slujba intereselor reale ale guvernului român (adică al comuniştilor). A avut deja câteva discuţii în care i-a atacat violent pe foştii preşedinţi ai Comisiei, inclusiv pe dnii Christu şi Rădulescu. Vlădescu spune că propria sa viaţă se află în pericol din cauza informaţiilor pe care le-a pus la dispoziţia membrilor americani şi britanici ai Comisiei Aliate de Control. Consideră că este de datoria sa faţă de naţiunea română să continue să procedeze astfel şi este dispus să-şi asume riscurile. Dl Ghelmegeanu ştie de această activitate a lui Vlădescu, dar refuză să ia cunoştinţă de ea în mod oficial, deoarece consideră că este de maximă importanţă să nu facă nimic care i-ar putea periclita propria sa poziţie favorabilă în faţa ruşilor. Se pare că Ghelmegeanu nu este câtuşi de puţin comunist, dar nu crede într-o opoziţie făţişă faţă de politicile comuniste.


Vlădescu îmi aranjează curând o întâlnire cu dl Christu şi o alta cu dl Rădulescu.


După-amiază, l-am văzut pe generalul Vinogradov preţ de câteva minute, dar nu a fost altceva decât o vizită amicală. Nu am discutat nici o problemă oficială.


Avem încă multe dificultăţi cu autorizările de zbor; în afară de cele două călătorii ale avionului meu personal, în cele cinci săptămâni care s-au scurs de la plecarea mea nici un avion american nu a primit autorizare de aterizare la Bucureşti. In loc să se îmbunătăţească, situaţia s-a deteriorat considerabil de la încetarea ostilităţilor în Germania. De asemenea, chestiunea autorizaţiilor pentru personal este încă foarte problematică. în afară de câţiva membri ai personalului dlui Berry, foarte puţine persoane au obţinut autorizări de intrare sau ieşire. Intenţionez să discut cu Vinogradov toate problemele, mâine sau poimâine.

Luni, 28 mai 1945

Am discutat în această seară destul de mult cu dl Stoicescu la petrecerea dată de colonelul Ross. Dl Stoicescu este viceguvernator al Băncii Naţionale a României, solicitată lună de lună să avanseze guvernului român fondurile necesare conducerii ţării, din sumele rezultate din fiscalitate sau din alte surse.

Dl Stoicescu mi-a spus că aceste cereri lunare au crescut enorm în ultimele două luni şi se apropie acum de suma de optzeci miliarde lei lunar (acest lucru este în concordanţă cu informaţiile primite ieri de la dl Vlădescu). Dându-şi seama că avansarea unor astfel de sume, lună de lună, nu poate continua fără să provoace un crah financiar, guvernatorul Băncii Naţionale Române i-a spus, în cele din urmă, ministrului de Finanţe că banca nu va mai fi în măsură să avanseze aceste fonduri (94).

Ministrul de Finanţe, dl Durma, s-a dus atunci la ruşi (generalul Vinogradov), le-a expus în întregime situaţia, a arătat că, date fiind cererile ruşilor în virtutea Articolelor 10 şi 12, naţiunea este la un pas de o catastrofă financiară şi le-a cerut sfatul. Vinogradov şi-a exprimat stupefacţia; a afirmat că această situaţie nu i-a fost adusă la cunoştinţă niciodată. Nu putea înţelege de ce nu fusese informat şi a cerut să se pregătească un scurt memorandum, în care să fie expuse punctele esenţiale ale problemei şi care să-i fie trimis oficial, de către guvern. A dat de înţeles că se va acorda o atenţie deosebită acestei probleme şi, dacă este necesar, Rusia îşi va reduce pretenţiile.


Durma a expus apoi situaţia în faţa dr-ului Groza, a lui Tătărescu şi a altor miniştri importanţi din guvern. Tătărescu şi liberalii săi disidenţi au fost de acord cu prezentarea unui memorandum; Groza a refuzat însă, spunând că nu va înainta nici un protest împotriva îndeplinirii cerinţelor ruşilor, că aceste pretenţii trebuie satisfăcute într-un fel sau altul, pentru a dovedi fără urmă de echivoc atitudinea prietenească a guvernului faţă de ruşi.


Intreaga problemă este încă în discuţie, întrucât guvernatorul Băncii Naţionale se menţine ferm în refuzul de a mai avansa fonduri.


Am discutat pe larg şi cu dl Sebastian Şerbescu, redactor şi editor al ziarului „Semnalu". Dl Şerbescu afirmă că, de ani de zile, ziarul său este recunoscut ca o sursă de ştiri independentă. Deşi ziarul este considerat oficial încă un organ independent de presă, mi-a spus că, de fapt, ştirile publicate sunt foarte strict controlate. Nu are voie să publice nici un fel de ştire politică în afara celor ce i se înmânează gata redactate, de ministrul Propagandei Nu i se permite să menţioneze nici numele lui Maniu, nici cel al lui Brătianu şi nici să comenteze ceva despre partidele Naţional Ţărănesc sau Naţional Liberal. Mi-a spus că într-o discuţie recentă cu un ofiţer superior rus, s-a exprimat următorul punct de vedere, foarte interesant: Ofiţerul rus a spus că românilor pare să le placă foarte mult să vorbească despre „libertate" şi „independenţă". După cât se pare, românii cred că libertatea şi independenţa înseamnă că pot face ce vor, că pot gândi ce vor şi pot spune ce vor. Şi ruşii se consideră o naţiune pe deplin independentă. Totuşi, ideea lor despre libertate şi independenţă este că un om e liber câtă vreme nu se află în închisoare; iar în Rusia nimeni nu trebuie să se teamă de închisoare atâta timp cât se conformează regulilor şi reglementărilor considerate ca necesare de către guvern pentru bunăstarea şi viitoarea fericire a statului.

Ca urmare a acestei diferenţe de înţelegere a unui concept de bază, dl Şerbescu spune că ziarul său nu mai îndrăzneşte să întrebuinţeze cuvintele „libertate" şi „independenţă".

Dl Şerbescu se aşteaptă ca ziarul său să fie suspendat într-un viitor apropiat.

Marţi, 29 mai 1945

Azi am aflat de la prietenii noştri de la ambasada turcă că turcii sunt foarte îngrijoraţi din cauza rapoartelor referitoare la concentrările de trape ruseşti în sudul României şi în Bulgaria, precum şi din pricina faptului că un mare număr de vagoane de marfă româneşti, de diverse tipuri, au fost rechiziţionate de către ruşi şi acum sunt revopsite în culorile Armatei Roşii şi cu însemnele sale. Aceste vagoane sunt concepute pentru ecartament normal şi de aceea nu pot fi folosite în Rusia. Turcilor le este teamă că ele vor fi folosite pentru a transporta noi trupe şi provizii spre graniţa turcă. Apropo, Societatea petrolieră Româno-Americana a fost obligată să renunţe la mai multe dintre vagoanele sale cisternă în favoarea ruşilor, ca parte a acestor rechiziţii.


Dl Rădulescu a venit să mă vadă astăzi. Preţ de o oră mi-a relatat cele petrecute în România pe timpul absenţei mele. Nu mi-a spus nimic nou, însă mi-a confimat mai multe din rapoartele primite din alte surse. Mi-a vorbit pe larg,mai ales, despre acţiunea dlui Maniu care îi cere cu insistenţă Regelui să destituie acum guvernul Groza. Bineînţeles că Maniu susţine că această acţiune este necesară, deoarece acum se poate baza pe sprijinul anglo-americanilor şi deoarece România nu trebuie să fie reprezentată la masa tratativelor de pace de către un guvern comunist. Personal, Rădulescu se opune vehement unei asemenea manevre, fiind de părere că nu va duce decât la o vărsare de sânge inutilă şi că este sortită eşecului cât timp ruşii îşi menţin controlul asupra ţării. El afirmă că Brătianu şi Partidul său Liberal se opun şi ei unei astfel de mişcări. Mai spune şi că principalul pericol ce planează asupra naţiunii acum este reprezentat de alegerile pe care comuniştii se pregătesc să le organizeze. Crede că aceste alegeri nu vor avea probabil loc mai devreme de august sau septembrie, însă comuniştii îşi întăresc treptat dominaţia în toate domeniile legate de viaţa politică din ţară. Este sigur că alegerile nu vor fi libere şi că vor fi manipulate în aşa fel încât, peste tot în ţară, comuniştii să iasă cu mare majoritate.

Miercuri, 30 mai 1945

Azi-dimineaţă am avut o întâlnire cu generalul Vinogradov la cererea mea. Am adus în discuţie subiectul autorizărilor de zbor. I-am spus că am putea foarte bine admite faptul că guvernele noastre sunt într-o oarecare măsură în dezacord cu privire la situaţia din România, dar că aceste diferenţe de opinie vor fi cu siguranţă aplanate la nivel guvernamental şi că, în momentul în care se va ajunge la un astfel de acord, ne putem aştepta să primim instrucţiuni corespunzătoare, între timp, am considerat că cea mai imperativă datorie a mea este să mă asigur că, la nivel local, nu se întâmplă nimic care să provoace fricţiuni între noi. I-am spus că, în timpul vizitei mele la Washington, oficialităţi guvernamentale foarte înalte şi-au manifestat serioasa îngrijorare faţă de faptul că reprezentanţilor Statelor Unite la Bucureşti nu li se acordă drepturile cuvenite. în acest sens, o sursă de iritare deosebită este incapacitatea reprezentanţilor americani de a asigura aprovizionarea Misiunii de la Bucureşti pe calea aerului şi incapacitatea similară a reprezentanţilor noştri de a obţine autorizaţii pentru persoanele a căror vizită la Bucureşti ei o consideră necesară pentru îndeplinirea misiunii lor. I-am spus că problema autorizaţiilor pentru personal va fi pusă dlui Pavlov, dar că sper ca generalul Vinogradov să-mi ofere întregul său sprijin în chestiunea autorizaţiilor de zbor, astfel încât această continuă sursă de iritare să fie înlăturată o dată pentru totdeauna.


Generalul Vinogradov mi-a răspuns că atât el, cât şi generalul Susaikov, înţeleg perfect măsura în care aceste autorizări ne deranjează pe noi şi pe britanici. Mi-a spus că generalul Susaikov tocmai vorbise la telefon cu Moscova şi că acum este în măsură să ne garanteze un zbor săptămânal pentru transport de marfă şi corespondenţă, cu condiţia să-i trimitem înştiinţarea necesară cu cinci zile înainte. I-am răspuns că acest aranjament ar fi absolut satisfăcător, cu condiţia să fie autorizate, din când în când, şi alte zboruri, după nevoi, în special zboruri ale avionului meu. Generalul Vinogradov a fost de acord. Apoi Vinogradov a adus vorba despre Convenţia de Armistiţiu. A afirmat că acum, când pacea a coborât asupra Europei, este destul de evident că această Convenţie de Armistiţiu ar trebui modificată în anumite amănunte. A menţionat în special modificări prin care să fie reduse efectivele stabilite pentru armata română şi să fie înlăturate restricţiile impuse cenzurii şi controlului asupra comunicaţiilor de către înaltul Comandament Aliat (sovietic). A spus că partea sovietică a Comisiei Aliate de Control studia acum problema şi că urma să înainteze Moscovei recomandările sale în viitorul apropiat. A rugat ca delegaţia Statelor Unite să studieze şi ea problema şi să-i transmitem sugestiile noastre. Voi raporta aceasta imediat la Washington, dar am impresia că este o problemă prea importantă pentru a fi tratată la nivel local; problema ar trebui mai degrabă discutată între guvernele noastre. Totuşi, faptul că ruşii se gândesc serios la o propunere de modificare a Armistiţiului este foarte semnificativ. în privinţa oricăreia din aceste modificări, sper ca guvernul nostru să aibă grijă ca drepturile şi privilegiile delegaţiei Statelor Unite să fie protejate corespunzător.


Azi am luat prânzul la Palat, cu Regele şi Regina. Cu toate că mi-au pus foarte puţine întrebări, mi-am dat seama că erau extrem de doritori să primească orice informaţie pe care le-o puteam da în legătură cu călătoria mea la Washington. Le-am spus că mulţi demnitari s-au arătat extrem de interesaţi de ceea ce le puteam spune eu despre România, că i-am văzut pe Preşedinte şi pe ambasadorul nostru la Moscova şi îl pot asigura pe Rege că înalte oficialităţi guvernamentale sunt pe deplin conştiente de situaţia existentă acum în România. Regele a menţionat faptul că „personaje politice" îl presau să demită acum guvernul Groza. Mi-a spus că era de părere că o astfel de măsură nu ar fi câtuşi de puţin înţeleaptă, atâta vreme cât ruşii îşi păstrează controlul asupra României. I-am spus că sunt de părere că acum orice acţiune politică contrară politicii ruse în România ar fi total lipsită de înţelepciune. I-am spus că eram sigur că actualele deosebiri de opinie dintre guvernele aliate legate de situaţia politică din România ar putea fi aplanate la cel mai înalt nivel, dar că, până ce se va ajunge la un acord complet, orice tulburare ce ar putea apărea la nivel local ar acţiona exclusiv în detrimentul naţiunii române. Regele a fost întrutotul de acord cu această afirmaţie. Mi-a spus că ruşii continuă să-l copleşească cu onoruri şi că, după toate aparenţele, ei sunt de părere că Regele se descurcă bine.


L-am invitat pe dl Christu după-amiază la ceai, la mine acasă. Christu a fost preşedintele Comisiei Române de Aplicare a Armistiţiului înaintea dlui Rădulescu. El a demisionat când părerile sale au intrat în conflict cu cele ale ruşilor. Christu este cel mai cunoscut economist al României şi preşedinte al Liniilor Aeriene Comerciale Române „Lares“ . Mi-a expus părerea sa despre acordurile comcrciale ruso-române, care tocmai se încheiaseră (96). După părerea lui, acordul de asistenţă imediată acordată României era excelent, se asigură materiile prime necesare producătorilor români pentru a-şi continua activitatea şi, în general, se asigură ambelor naţiuni avantaje egale. Dl Christu crede că Acordul comercial pe cinci ani este foarte periculos. Afirmă că acele părţi ale acordului care stipulează profituri clare pentru Rusia sunt formulate cu grijă, astfel încât aceste câştiguri să sporească aproape imediat. în schimb însă, acele părţi ale acordului care ar putea aduce beneficii României sunt foarte vag formulate şi, în fiecare caz în parte, există scăpări care pot duce la întârzieri sau amânări pe termen nelimitat ale încasării acestor câştiguri de către România. Mi-a promis că îmi va trimite o expunere în scris a opiniilor sale.


Note:

(92). Profesorul Gheorghe Alexianu.

(93). Asociaţia Română pentru Strângerea Legăturilor cu Uniunea Sovietică.

(94). în perioada 12 septembrie 1944-31 martie 1945, efortul financiar al României pentru onorarea clauzelor Armistiţiului s-a ridicat la 220 3 miliarde lei (echivalentul a 54,7 miliarde ruble) (vezi detalii în D.G. Danielopol, Jurnal parizian, Institutul European, Iaşi 1995).

(95). Petre Constantinescu-laşi, vechi militant comunist.

(96). La 8 mai 1945, în urma tratativelor începute la 25 aprilie 1945, o delegaţie guvernamentală română, condusă de Mircea Durma (ministrul Finanţelor), a semnat la Moscova mai multe acorduri economice, printre care şi cel de constituire a unor societăţi mixte sovieto-române (SOVROM-uri) în diverse sectoare ale economiei româneşti (vezi „Monitorul Oficial" nr. 133/1945 din 15 iunie, pp. 5 030-5 031).



va urma