Băgău (11)

IOANA BRADEA

I-am surîs, uite că pot - da’ mi-am sprijinit imediat tîmpla de
colţul peretelui, se făcuse palidă biata de ea, am mai apăsat o dată
butonul de plastic negru, olala, Maaarius, oare unde ai citit tu
poezia asta?! l-am întrebat în gînd, cu voce tare n-am îndrăznit
să zic nimic, greu se mişcă lifturile astea în ziua de azi, fir-ar, nu
se mai vedeau desenele cu scrum de ţigară, hai să mergem că
întîrziem iară la munci, şi aşa am dormit puţin azi-noapte, iară
ne-a prins ora două povestind şi citind - Andros, sting lumina,
da? lasă cartea că e şi mîine o zi!

ăăă, da, în definitiv e şi mîine o zi, las cartea jos, lîngă pat şi
dau pătura la o parte, îi fac loc să intre

Andreea... da’ combina n-o stingem?

ai, nu! mai las-o un pic, o sting eu mai tîrziu - strîmbă din
nas Marius, nu-i surîde ideea, nu poate să adoarmă cu muzică
în combină, cu Rondul de Noapte în urechi nici atîta - ori asculţi
ca lumea, ori dormi, ce naiba?! se încruntă cînd mă vede aşa de
concentrată la emisiune, se strecoară în pat lîngă mine, las’ că-ţi
arăt eu ţie, o fi gîndind în sinea lui şi ostentativ începe să-şi
plimbe palmele peste stomacul meu, eu mă chircesc toată, fir-ar
a dracului de treabă, toate maţele posibile mi le răscoleşte Marius
cînd vrea el, cînd are chef de dragoste nu tre’ decît să-mi atingă
genunchiul sau fruntea sau obrazul ca să mă îndoi şi să mă scurg
pe jos da’ nu cedez, nu-i spun că poate să oprească radioul şi
atunci se înalţă el deasupra mea, îi văd ochii lucind întredeschişi
în lumina măruntă a cadranului verde, fosforescent, îi simt privirile
sfredelindu-mi pieptul, fix între sîni mă străpung privirile lui
una cîte una cîte una cîte una cîte una şi intră în mine brusc şi
nervos, se curbează spatele meu într-un icnet scurt, te doare? -
nu, nici de-al dracului nu recunosc, da’ mă simte el, nu tre’ să-i
spun nimica, se mişcă mai încet acuma, îi pare rău, îşi zice poate
c-a mers prea departe de data asta, aşa aiurea, dintr-un joc absurd,
comici ere’ că arătăm acuma amîndoi aşa încruntaţi şi
încrîncenaţi în spasmul ăsta ireal şi dulce, de vreo şase luni ne
certăm de la Rondul de Noapte şi de la 13-14 cu Andrei -
Maaarius, eu nu pot să dorm pînă nu se termină Rondul!

treaba ta, se răsteşte Marius enervat, da’ tot Andrei Gheorghe
e mai valabil, ăla bărbat adevărat, nu Esarcu

Exarhu, cu x!

cum o fi, treaba lui, exagerează de fiecare dată...

şi Andrei Gheorghe nu exagerează, ă?

mi se rupe dacă exagerează sau nu

auzi, ştii ceva? nu mă lua pe mine cu chestii din astea! sar eu
la harţă, Marius închide radioul, eu îl deschid, el îl opreşte, eu
îi dau drumul la loc şi tot aşa, fixează Marius sonorul mai tare
de la 13 la 14 şi se instalează pe balcon, în fotoliu, fumează cu
un zîmbet larg întins pe faţă şi se uită la mine cu un fel de satisfacţie, ştie că mă irită emisiunea, ştie că mă sîcîie în felul ăsta,
da’ clatin doar din cap şi înghit ora asta cu răbdare ca să nu se
facă noapte şi să ţipe apoi da’ dacă n-am ascultat 13-14 de ce
să ascultăm Rondu’ de noapte? asta-i persecuţie pe faţă! - nu mă
las nici eu mai prejos şi protestez - da’ ascultă şi tu Marius, asta-i
atitudine? ăsta-i argument?

e treişpe-paişpe cu Andrei şi cu asta basta!

facem pe nebunii de fapt, răcnim ca să acoperim spaţiul ăsta
greu dintre noi sau ca să ascundem altceva mai adînc sau mai
tandru întind mîna şi îi ating pielea de pe umeri, clavicula, pieptul,
huai! piele de om drag, înveliş răcoros şi ascunzătoare, ne mişcăm mai încet acuma, am şi uitat de începutul înveninat de furie, ne pierdem acuma în dansul ăsta ciudat se decolorează privirile se împrăştie şi minutele parcă ar atîrna de mişcările lui apăsate de zvîcnetul ăsta pătrunzător s-a agăţat ultima secundă din lume, o împinge el înăuntrul meu - aaai, Marius!?!

ce-i? mă priveşte de sus, ce-i pasă, zîmbeşte încîntat

nimic

e prea bine, dacă respir mai adînc, într-o măsură de 3/4 sau
6/8, habar n-am, o asemenea partitură nu s-a încumetat nimeni
să scrie, dacă respir aşa adînc cu Marius în mine cu tot - ohooo,
ameţesc imediat, încep să se învîrtă pereţii din cameră cu mine,
mi se împăienjenesc şi ochii şi cu un fel de spaimă mă agăţ repede
de umerii lui şi tresar, ai! îl doare, mi se pare că l-am zgîriat,
clipesc buimăcită şi de departe de undeva se aude vocea lui
Exarhu - piesa de rezistenţă în seara asta, băi domnilor, băi
doamnelor şi nu în ultimul rînd băi domnişoarelor, dacă nu v-aţi
dat seama pînă acum, aflaţi că se numeşte „Cincinalu-n patru ani
şi jumătateee!“ trăiască! unii au prins-o pe Radio România Actualităţi, alţii nici măcar n-au apucat-o, noi încremenim cu mişcările în aer şi Iară să vrem ciulim urechile şi ascultăm cu stupoare cum se scurge melodia asta din altă vreme, altă epocă, la refren izbucnim amîndoi într-un hohot de rîs imposibil de stăvilit - ne oprim un pic?

îhîm...

alunecă uşor pe lîngă mine, mă trag înspre perete şi îi fac loc,
îşi aranjează Marius perna sub cap şi îmi întinde braţul să mă sprijin
şi eu, stăm aşa cîteva clipe cu ochii-n tavan şi izbucnim apoi
iară în rîs, rîdem ca proştii minute întregi de refrenul şi versurile
astea idioate, îi întind şi lui Marius prosopul să-şi şteargă fruntea,
tu îţi mai aminteşti de vremurile alea, Marius, ce făceai în ’89?
pe unde te-a prins revoluţia? - hm, îmi aprinde Marius o ţigară
şi mi-o întinde, mulţumesc, îşi aprinde şi el una, apoi se apleacă
un pic şi culege de lîngă pat scrumiera, şi-o aranjează peste
cearşaf, pe burtă - eram cam mici pe-atunci, nu crezi? îmi amintesc
doar agitaţia aia bizară care plutea în aer, ieşisem şi eu cu
un prieten din bloc afară să vedem ce dracu’ se-ntîmplă, ne-am
rătăcit, am pierdut şirul străzilor, nu mai nimeream maşinile,
troleele, nici nu mai ţin minte cum am ajuns la Universitate, pe
o rută ocolită, oricum, că nu mai cunoşteam locurile şi în faţă la
Inter s-au repezit nişte soldaţi la noi şi au început să ne tragă de
urechi şi ne-au trimis acasă - acasă unde? i-am întrebat, că
taică-meu era plecat dracu’ ştie de cînd cu nevasta, eu bîntuiam
atunci prin Militari, şi prin Berceni, la familia aia vitregă şi nouă,
o duceam bine, aşa, financiar vorbind, de ce să mint? că ea lucra
într-o alimentară şi mereu aducea acasă tot felu’ de dulciuri, portocale şi banane şi pui de la alimentară, eram mici şi proşti, ce
ştiam noi pe atunci?...

ai, Marius! ţi-am povestit de Metalurgica din Beclean? sar eu
brusc în fund, se clatină scrumiera gata să-şi verse scrumul şi mucurile în pat, amintiri recuperate de la mama, de cînd a venit
tovarăşu’ Nicolae Ceauşescu în vizită de lucru în judeţul nostru,
în Bistriţa nu s-au înregistrat probleme prea mari - numa’ în
zona industrială urma convoiul prezidenţial să treacă pe lîngă
nişte brazi uscaţi, ce ne facem?! ce ne facem?! cum adică să vadă
primul agricultor al ţării că se usucă brazii în Bistriţa? imediat să
trimiteţi cîţiva deţinuţi de la penitenciarul din deal să vopsească
toţi brazii ăia, cumpăraţi vopsea ca lumea, un verde din ăla sănătos
că plăteşte Partidu’, ce dracu’! da’ cu şanţurile astea pline
de mocirlă ce-i aici!?! jap, ordin de la Partid să fie aduse pe marginea drumului parcele de gazon să le plantaţi acolo, luaţi din
altă parte, de pe stadion, nu mă interesează! faceţi ce ştiţi voi!...
Mai problematică a fost treaba la Metalurgica din Beclean, fiindcă
primiseră ăştia un utilaj din R.D.G, numa’ că nu ştia nimeni cum
se umblă cu el, nu ştiau muncitorii din fabrică la ce pizda mă-sii
să-l folosească, aşa că rămăsese într-o hală uriaşă, uitat de dumnezeu, aoleu! futu-vă grijania şi pastele mamii voastre, cum adică să vadă tovarăşu’ Nicolae Ceauşescu ditamai utilaju’ nefolosit şi
nedescîlcit pe deasupra, fără manual şi instrucţiuni de funcţionare
- ne cerem scuze şi ne facem autocritica to’arăşu’ prim,
vreţi să-l vopsim cumva?

Nu, bă tîmpiţilor, cum dracu’ să-l vopsiţi?! ridicaţi repede un
zid de cărămizi în faţa lui - şi îţi vine să crezi mă Marius, au zidit
utilajul de viu în perete

fraaate, cum e posibil aşa ceva, trăi-ţi-ar?! izbucneşte Marius
într-un hohot de rîs, şi după aia ce s-a întîmplat cu utilajul?

nu se mai ştie nimic despre el, bănuiesc c-o fi tot acolo, între
ziduri, că oricum nimeni n-avea habar să umble la e l... în rest,
vizita a decurs ok, fără incidente deosebite, au fost montaţi oamenii
cu lozinci în punctele esenţiale, au strigat trăiască şi-nflorească,
brazii s-au decolorat la primele ploi din toamna aia şi apoi
a venit iarna şi au început să cadă atunci primele zăpezi ale
absenţei pe urzeala aia de real şi vis, nu mi s-a mai întîmplat aşa
ceva - să vreau să dorm, să fiu înfiorător de obosită şi imediat
ce mă întind în pat să mă pocnească aşa o durere mocnită care
începe din tîmplă, îmi ia ceafa în primire prin învăluire şi se termină
fix în ureche, mă ridic din pat în capul oaselor şi încetează
imediat, îmi întind capul pe pernă şi mă pocneşte durerea la loc,
Palas Atena urmează să se nască în direct la oră de maximă audienţă din creştetul meu sau ce mama dracului de mascaradă o
mai fi şi asta?! tre’ să mă ridic, să mă dau jos din pat, cînd stau
în picioare nu mai am nici pe dracu’, nu mă mai doare nimica,
atîta doar că sîmbătă am dormit tare puţin, duminica a trecut
deja iar mîine am cursuri pînă la două şi eu mă învîrt în pat pe
toate părţile posibile de paişpe ore mă ustură ochii îngrozitor în
căutarea somnului pierdut futu-i şi negăsindu-1, leoarcă de sudoare,
încep să plîng, foarte încet, în şoaptă aproape, să nu mă
audă Alex, să nu-şi dea seama fetele, să nu se înfrupte nimeni
din durerea mea, pe dinăuntru să curgă absenţa, pe dinăuntru
devastează urletul totul în calea lui da’ asta nu înseamnă că e
nevoie de martori, dimpotrivă, înseamnă că arde creierul ca un
motor sau ca o mîţă în călduri sau înseamnă că dimineaţă o să
mă simt mai răcoroasă şi mai rece decît valurile de ceaţă care se
împiedică în trotuare, ceaţă groasă de decembrie, ceaţă cu lapte
stearpă de fulgi, toată scoarţa pămîntului e crăpată de fapt şi
uscată şi pustie de ninsoare şi goală ca o badoacă de cola stoarsă

aş fi
aruncată-n vreun tufiş
să mă piş
în-toate borcanele

pe toate vulcanele - băăăi, fraiera pămîntului! lasă-1 fată-n
pizda mă-sii, sînt bărbaţi pe toate gardurile, ieşi afară şi fute-i pe
toţi dacă vrei, ce dracu’ ţi s-a pus pata tocmai pe ăsta?! teribile
nopţile alea în care nu sună nici dracu’ nici mă-sa şi încep fetele
să-şi deşerteze pe covor aventurile sexuale la schimb, Denisa
prima - draaagă! m-a lins unu-n pizdă şi mi-a suflat înăuntru pînă
cînd am simţit că fac bulbuci în stomac, îţi vine să crezi? vorbesc
foarte serios! ştii cum sufli prin pai într-un pahar de fanta, băi,
să mor io dacă nu simţeam atunci bule de aer în stomac!

Pleacă fă d-aici, cum pula mea să simţi bulbuci în stomac?
asta-i prea de tot!

Bă! pe buuune, nu vorbesc acu’ la mişto!

Ia mai du-te fă în pizda mă-tii! cum să-ţi sufle unu’ în pizdă?
în viaţa mea n-am auzit de aşa ceva...

Pe cuvîntu’ meu de onoare, fată, c-am simţit bulbuci! sau dacă
nu Denisa, atunci intră Corina în cîte-o seară în firmă de parc-ar
fi Pamela Anderson începe să-şi pieptene părul lung, se machiază
tacticos mai bine de-o juma’ de oră şi în ochi îi sclipeşte aşa un
surîs parşiv, aproape drăcesc, ce ispravă o mai fi făcut acuma, ar
trebui să n-o întrdb nimica, s-o las o vreme să fiarbă în tăcere,
pînă cînd ar izbucni şi ne-ar trînti singură răspunsul, da’ nu
reuşesc să mă abţin - ce-i? ţi s-a întîmplat ceva frumos?

Eeeh, a vrut al meu să mă fută. Da’ n-am avut eu chef să-i dau
pizdă în seara asta...

îi surîd după cîteva minute bune şi uluite, fantastic, n-a vrut
să-i dea pizdă în seara asta - da’ mîine dacă e cuminte îi dai, nu?

pizdă şi circ, îmi bag picioarele şi-mi curăţ urgent un grapefruit, muşc din coaja galbenă cu dinţi furioşi, îi dau jos şi pieliţa albă, nu mulţumesc, n-am nevoie de nici un cuţit, parcă un animal ar fi avut lîngă ea, nu un bărbat, futu-i! cînd dracu’ o să
ajungem să ne bucurăm cu atîtea reguli şi restricţii pe cap? cu
atîta amar de joc punitiv care e orice numa’ dragoste nu, mă
strîmb şi strîng tare din pleoape, amărui gust am nimerit de data
asta! adică mă-ntreb: oare o să ne tihnească vreodată de-adevăratelea? izbucneşte Corina în rîs, n-are nici o treabă - Andreea, degeaba te uiţi ca vaca la mine, aşa se ţine un bărbat aproape!



va urma