Andrei
Muresanu
Dormiţi
în pace, umbre, martirii românimei,
Ce-aţi
îngrăşat pământul cu sânge de eroi!
Bătrâni
cărunţi cu vază, voi floarea tinerimei,
Ce-n
lupte sângeroase căzând, v-aţi rupt de noi!
Pământul
ne desparte, iar cerul ne uneşte
În
patria cea sfântă, egală pentru toţi,
Acolo
nedreptatea şi ura nu răzbeşte,
Nu
cumperi cu vieaţa pământul de trei coţi.
Voi
v-ati plinit chemarea şi sânta datorinţă,
Când
pentru-a Patrii bine cu glorii v-aţi luptat!
Păstrând
viitorimei modelul de credinţă,
Ce
Patria ni-l cere ş-augustul împărat!
A
voastre brave fapte sunt scrise-n istorie,
Iar
dulcea suvenire în inimi de roman!
Mihalţul,
Luna, Bradul, au dat dovadă vie,
Că
nu e laş românul, nu fuge de duşman!
Un
Iancu, un Buteanu, un Dobra ş-alţi o sută
Vor
sta pururea faţă cu orişice eroi,
Şi
până când naţiunea română-i prevăzută
Cu
stâlpi aşa gigantici, nu-i pasă de nevoi!
Uniţi-vă
cu Mircea, voi umbre glorioase,
Al
cărui nume-însuflă respect şi la păgân,
Precum
a lui bravure şi fapte generoase
Fac
sacră suvenirea-i la fiece român!
Uniţi-vă
cu Ştefan, principele cel mare
Ce-l
recunoaşte întreaga Europa de erou,
Supt
care românimea scăpată d-apăsare,
Putea
cu drept să zică, c-a re-nviat de nou!
Sau
cu Mihai eroul şi cu Ioan Corvinul,
Genii
românimei d-a căror rari numiri
Ce
luce-n Istorie întocma ca rubinul,
Şi
astăzi se înfioară a turcilor oştiri!
Nu
plângeţi mame, fiii, căci ei ne-au scos din moarte
Onoarea,
existinţa, tezaurul mai frumos;
Prin
sângele lor sacru s-a şters tirana soarte,
S-a
stins pentru pururea suspinul dureros,
Surori,
nu plângeţi fraţii, căci ei vă liberară
De
turmele rebele, al căror scop au fost:
Să
taie tot, să arză, cu furie tătară,
La
prunci, femei, fetiţe, să nu dea adăpost.
Copile
ruşinoase, voi plângeti cu durere
Pre-amanţii,
cari în lupte cu glorii au căzut!
Dar
nu ştiţi, că-a lor inimi juraseră-n tăcere,
A
fi eroi prin moarte, iar nu sclavi, ca-n trecut!
Dormiţi,
dormiţi în pace, voinici feciori de munte,
Subţiri
şi-nalţi ca bradul, cu braţe de eroi,
Dedaţi
din tinereţe a merge tot în frunte,
A
nu şti de pericul, de moarte şi nevoi!
Iar
voi, plăntuţe crude, ce-acum păşiţi în lume,
Păstraţi
cu reverinţă acest act omenos,
Săpând
profund în inimi al bravilor fraţi nume,
Ce
sângele-şi vărsară în câmpul glorios!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu