sâmbătă, 23 mai 2015

Mantia Inselaciunii (14)



James Luceno






Stând în poarta de est a Templului Jedi, Qui-Gon se gândea în ce parte să o ia. Era cald şi cerul lipsit de nori, doar spre nord se vedeau furtuni microclimatice care se roteau în jurul vârfurilor unora dintre clădirile mai înalte ale Coruscantului, iar Qui-Gon nu avea nimic de făcut.
Începu să se plimbe prin soare, amintirile din tinereţe ieşind la suprafaţă, ca imaginile zărite atunci când răsfoieşti un pachet de cărţi de sabacc. Ca de fiecare dată, se văzu în Templu, meditând, studiind, antrenându-se, făcându-şi prieteni, pierzându-i pe unii dintre ei. Retrăi ziua în care se furişase într-unul dintre turnuri şi văzuse pentru prima dată peisajul fantastic al Coruscantului şi cum, din acea clipă, tânjise să exploreze planeta-oraş de jos până sus. O misiune care avea să rămână un vis până în adolescenţă şi, de fapt, încă nu era îndeplinită complet.
În rarele ocazii când elevilor li se permitea să părăsească Templul, se plimbau ca nişte turişti şi erau întotdeauna însoţiţi de diferiţi supraveghetori. Vizite la Senatul Galactic, la Clădirea Instanţelor, la Clădirea Autorităţilor Municipale... Dar în aceste prime expediţii, Qui-Gon a văzut destule pentru a înţelege că oraşul nu era tărâmul de poveste pe care şi-l imaginase. Clima Coruscantului era mai mult sau mai puţin controlată, topografia lui originară fusese demult nivelată sau îngropată şi natura care mai rămăsese era în interior, unde putea fi îngrijită şi controlată.
Deoarece se afla în toate formele de viaţă, Forţa era, într-un fel, concentrată pe Coruscant. Însă Forţa era simţită altfel în acest loc decât pe planetele care se aflau în forma lor naturală, unde interconectivitatea tuturor formelor de viaţă crea schimbări şi ritmuri subtile.
Dacă pe multe lumi Forţa era un murmur slab, pe Coruscant era un urlet – un zgomot alb de sentimente.
Qui-Gon nu se gândea decât la plimbare. Holoharta uriaşă din turnul Consiliului Suprem indica sute de puncte fierbinţi şi de urgenţe, însă Consiliul Reconcilierii nu îi trimiseseră pe el şi pe Obi-Wan nicăieri. Se întrebă dacă nu cumva Yoda şi ceilalţi erau mânioşi pentru aparenta lui obsesie cu căpitanul Cohl.
Pentru Qui-Gon, membrii consiliului erau prea dornici să îl privească pe Cohl ca fiind doar un simptom al vremurilor grele, pe când acesta era mult mai mult de atât. Şi totuşi, Coruscantul avea tendinţa să se gândească la repercursiuni, la evenimente din viitor, nu la prezent. Lui Yoda, mai ales, îi plăcea să spună că viitorul este întotdeauna în mişcare şi totuşi, el şi Mace Windu se purtau uneori ca şi cum nu ar fi fost aşa.
Ştiau despre vreun eveniment important ce se întrezărea la orizont? se întrebă Qui-Gon. Şi nu cumva el nu avea să îl vadă, chiar dacă ar fi dat cu nasul de acesta? Presupuse că ar fi trebuit ca măcar să rămână deschis la posibilitatea că maeştrii Consiliului Suprem ştiau ceva ce el nu ştia.
Singurul lucru pe care îl accepta ca fiind fără de tăgadă consta în faptul că Forţa era şi mai misterioasă decât o percepea orice Jedi.
Nu parcursese nici o jumătate de kilometru, când Adi Gallia îl prinse din urmă, luându-l prin surprindere.
— Cauţi ceva anume, Qui-Gon, sau doar speri că o să dai peste ceva care să îţi atragă atenţia?
El îi zâmbi.
— Te am... găsit pe tine.
Ea râse, apoi îi aruncă o privire dojenitoare.
Adi avea unghiile vopsite şi acelaşi albastru care îi înconjura ochii bleumarin desena şi ligamentele de pe dosul palmelor ei. Era membru al înaltului Consiliu de mai bine de zece ani şi maestru Jedi de şi mai mult timp. Părinţii ei erau diplomaţi corellieni, însă, asemeni lui Qui-Gon, fusese crescută în Templu. Adi fusese întotdeauna vrăjită de Coruscant şi cunoştea planeta aproape la fel de bine ca oricine. În decursul anilor, legase o prietenie strânsă cu Consilierul Suprem Valorum, împreună cu câţiva delegaţi ai Planetei Nucleului.
— Unde este tânărul tău ucenic? întrebă ea în timp ce se plimbau agale.
— Îşi ascute mintea.
— Deci chiar îi dai din când în când câte o pauză de la supravegherea ta atentă, îl tachină ea.
— E o chestie reciprocă, zise Qui-Gon.
Ea râse din nou, apoi deveni serioasă.
— Am veşti care o să te intereseze. Se pare că ai avut dreptate atunci când ai spus despre Cohl că a supravieţuit exploziei acelui cargobot al Federaţiei Comerciale.
Qui-Gon se opri brusc în mijlocul podului suspendat pe care îl traversau. Droizii şi pietonii trecură încetişor pe lângă el prin ambele părţi.
— Cohl a fost văzut?
Adi se sprijini pe balustrada podului şi se uită spre Templu.
— Forţele Spaţiale de la Dorvalla au urmărit o navetă care se potrivea descrierii şi semnăturii motoarelor pe care tu şi Obi-Wan le-aţi oferit. Naveta s-a prăbuşit şi a explodat pe planetă, se pare că nu departe de locul în care Cohl îşi făcuse o bază temporară.
Qui-Gon dădu din cap.
— Ştiu zona.
— La locul prăbuşirii nu a mai rămas prea mult de investigat, însă rămăşiţele a trei oameni găsite în sfărâmături au fost identificate ca aparţinând acoliţilor lui Cohl. Dar uite şi partea interesantă: naveta încerca, în mod clar, să se întâlnească cu nava personală a lui Cohl.
— Şoimul-Liliac.
— A aterizat aproape de locul prăbuşirii, apoi a început să tragă în toate direcţiile pe Dorvalla pentru a se putea ridica, nimerind pe parcurs mai multe nave de patrulare ale planetei.
— Cohl a ajuns la navă, spuse Qui-Gon.
— Chiar aşa de sigur eşti?
— Da.
Adi dădu din cap.
— Unul dintre piloţii navelor de patrulare a raportat că doi sau trei dintre cei din banda lui Cohl s-ar fi putut să ajungă la Şoimul-Liliac.
— S#a mai văzut vreo urmă a acestei nave de atunci?
— A făcut saltul în hiperspaţiu de îndată ce a lăsat Dorvalla în spate. Însă a fost dublată supravegherea la toate ascunzătorile cunoscute ale lui Cohl. Presupunând că într-adevăr a supravieţuit, va fi găsit şi, cu ceva noroc, prins.
— Adi, se poate ca eu şi Obi-Wan să...
— Cohl nu ne mai priveşte, îl întrerupse ea. Cancelarul Suprem încearcă să convingă sistemele din lungul rutei comerciale Rimma să accepte responsabilitatea de a pune capăt actelor de terorism din sectoarele lor. Intervenţia din partea noastră ar fi privită ca un sprijin indirect al Federaţiei Comerciale.
Qui#Gon se încruntă.
— E lipsit de viziune. Cele mai multe dintre planetele de pe Rimma sprijină Frontul Nebula mai mult sau mai puţin. Recruţi, fonduri, informaţii... Lumile de pe Rimma furnizează aceste lucruri şi altele.
Adi îl privi îndelung.
— Qui-Gon, să presupunem că ţi-aş putea aranja o întâlnire cu domnul Cancelar Valorum, pentru a-l putea informa personal despre aceste probleme.
Qui-Gon dădu din cap.
— În regulă.
— Atunci ne-am înţeles. Mă duc să mă întâlnesc cu el acum şi nu există un moment mai bun decât prezentul.
— Nici eu n-aş fi putut-o spune mai bine.
În apartamentele sale de sub rotonda Senatului, Valorum se lăsă pe spate în scaunul său, expirând obosit în timp ce îşi întindea braţele peste cap. După ce terminase cu treburile de dimineaţă, acum trebuia să dea ochii cu delegaţii care nu reuşiseră să îşi programeze o întâlnire şi care, neîndoielnic, aşteptau în faţa biroului său, nerăbdători să îi răpească o clipă.
— Ce e în agendă pentru după-amiaza asta? o întrebă el pe Sei Taria atunci când aceasta intră pe uşa înaltă şi ornamentată a biroului.
Tânăra femeie aruncă o privire la ecranul comunicatorului de la încheietura mâinii.
— Aveţi o întâlnire cu Adi Gallia, apoi una cu Bail Antilles şi Horox Ryyder. După aceea, vă întâlniţi cu reprezentaţii Alianţei Corporaţiilor şi cu delegaţia comercială de pe Ord Mantell. Apoi...
— Destul, zise Valorum ridicând mâinile şi închizând ochii.
Făcu semn către uşă şi coridoarele din spatele ei.
— Cât de rău e acolo?
— Mai aglomerat ca niciodată, domnule, spuse ea. Dar mă tem că asta nu e nici măcar jumătate.
Valorum se ridică în picioare şi îşi luă mantia.
— Spune-mi şi restul.
— Piaţa este plină cu demonstranţi. Unii cer spargerea Federaţiei Comerciale, alţii protestează împotriva faptului că susţineţi taxarea. Securitatea recomandă să plecăm pe la platformele de pe acoperiş.
— Nu, zise Valorum hotărât. Era de aşteptat şi acum nu este momentul să îmi evit criticii.
Sei zâmbi aprobator.
— Le#am zis celor de la securitate că asta o să spuneţi. Ei au zis că dacă insistaţi să ieşiţi prin piaţă, o să tripleze garda.
— Foarte bine. Valorum îşi îndreptă umerii. Eşti gata?
Sei merse la uşă.
— După dumneavoastră, domnule.
De îndată ce Valorum ieşi în anticameră, apărură două gărzi şi îl încadrară. Purtau robe bleumarin lungi, mănuşi de aceeaşi culoare şi glugi de protecţie în două colţuri care le lăsau la vedere doar ochii şi gura. Pe umărul drept, gărzile purtau puşti lungi şi grele care erau mai mult de ceremonie decât practice. Când Valorum trecu în birourile din faţă, mai multe gărzi apăruseră deja în faţa şi în spatele lui. În apropierea coridoarelor publice, încă o pereche se alătură grupului şi încă două atunci când Valorum ieşi pe hol.
Pe cât de larg era, drumul se dovedea a fi plin de fiinţe care fuseseră obligate să stea lipite una de alta de#a lungul pereţilor în spatele baricadelor ridicate în grabă.
Gărzile din faţa lui Valorum strânseră rândurile într#o formaţie triunghiulară, străpungând o pădure de braţe întinse. Totuşi, unele mâini trecură pe lângă ei, purtând mesaje destinate buzunarelor adânci ale robelor lui Valorum, dar care cel mai des sfârşeau călcate în picioare pe podeaua din piatră lustruită.
Coridorul răsuna de voci, cele mai multe îndemnându#l pe Valorum să îşi îndrepte atenţia asupra unei probleme urgente sau a alteia.
— Domnule Cancelar Suprem, despre termenii negocierii de pace...
— Domnule Cancelar Suprem, privind deprecierea recentă a creditului bothan...
— Domnule Cancelar Suprem, aţi promis să răspundeţi acuzaţiilor de corupţie aduse senatorului Maxim...
Valorum recunoştea unele dintre voci şi multe dintre feţe. Îl observă strivit de peretele din stânga pe delegatul de pe Noua Bornalex. În spatele lui, senatorul Grebleips şi cei trei delegaţi ai săi cu ochi mari şi tălpi bătătorite de pe Brodo Asogi. Spre dreapta.
Chinuindu#se să ajungă în faţa mulţimii la timp pentru trecerea lui Valorum, stătea Aks Moe, delegatul lui Malastare.
Când se apropiară de ieşirea în piaţă, vocile din coridor fură acoperite de scandările şi de urletele mulţimii adunate pe bulevardul Fondatorilor Nucleului, cu statuile lui înalte şi zonele de staţionare coborâte.
Gărzile Senatoriale se strânseră şi mai mult, aproape ridicându#l pe Valorum de la pământ şi purtându-l pe umeri afară din clădire.
Şeful grupului de gardă se roti spre Valorum.
— Domnule, ne îndreptăm direct spre platforma plutitoare de la nord. Naveta dumneavoastră personală vă aşteaptă. Nu ne oprim pe drum ca să răspundem reporterilor sau protestatarilor. În cazul vreunei activităţi duşmănoase, vă puneţi în grija noastră şi veţi face cum vă spunem. Întrebări, domnule?
— Nici una, zise Valorum mecanic. Dar, cel puţin, să încercăm să părem cordiali, căpitane.
— Nu mi-ai spus că mă inviţi la un protest politic, zise Qui-Gon atunci când el şi Adi Gallia ajunseră la piaţa întinsă din faţa Senatului.
— Nu am ştiut, spuse Adi, vizibil uluită de privelişte.
Mulţimea formată dintr-un amestec de specii se întindea de la clădirea aşezată pe piedestal până la capătul bulevardului Fondatorilor Nucleului. Balcoanele de acolo se ridicau deasupra unei întinderi de clădiri înalte, vârfurile lor ascuţite ridicându#se sub piaţă.
— Unde trebuie să te întâlneşti cu el? zise Qui-Gon destul de tare pentru a se face auzit peste scandările periodice şi zarva generală.
— În faţa ieşirii de la nord, îi răspunse ea la ureche.
Destul de înalt pentru a vedea pe deasupra capetelor multora dintre cei din mulţime, Qui-Gon se uită către domul senatului.
— Nu avem cum să ajungem la el... după cum cunosc eu Garda Senatorială.
— Să încercăm, totuşi, spuse Adi. Dacă nu, mergem la biroul lui privat din turnul prezidenţial.
Qui-Gon o luă pe Adi de mână şi începu să se strecoare prin mulţime. La acea distanţă de clădire, nu aveai cum să îi deosebeşti pe susţinătorii lui Valorum de oponenţii lui.
Qui-Gon îşi extinse percepţiile.
Dincolo de curentul de mânie şi de nemulţumire, mai era ceva în aer. Urletul obişnuit al Coruscantului era încărcat cu ameninţare.
Simţea pericol – nu de felul vag care ar putea fi emanat de o asemenea adunare, ci distinct şi cu ţintă. Îşi închise ochii o clipă şi lăsă Forţa să îl conducă.
Deschise ochii şi găsi un bith, stând în partea din faţă a unui grup. Forţa îi îndreptă privirea lui Qui-Gon spre stânga, la doi rodieni, pândind la baza înaltă a uneia dintre statui. Mai aproape de uşa de nord a Senatului stăteau doi twi'leki şi un bothan.
Qui#Gon îşi ridică ochii spre traficul neîncetat deasupra capătului nordic al pieţei. Un taxi aerian verde îi atrase atenţia. În formă de disc şi fără capotă, cu un semicerc de stabilizatoare dedesubt, nu se deosebea de majoritatea taxiurilor care umpleau cerurile Coruscantului. Însă faptul că mergea în afara coridorului delimitat al căii de autonavigaţie îi spuse lui Qui-Gon că pilotul – un alt rodian – cunoştea destul de bine căile aeriene pentru a primi un permis de liberă trecere.
Nu cu mult sub taxi, chiar la marginea pieţei, plutea pe elevatoare repulsoare o platformă cu opt lobi, pe care stătea naveta personală a cancelarului Valorum.
Qui-Gon se întoarse către Adi.
— Simt o tulburare în Forţă.
Ea dădu din cap.
— O simt şi eu, Qui-Gon.
El se uită la taxiul aerian, apoi îşi îndreptă ochii spre rodienii aflaţi lângă baza statuii.
— Cancelarul Suprem este în pericol. Trebuie să ne grăbim.
Desfăcându-şi săbiile de lumină de la cingători, începură să îşi croiască drum prin mulţime, cu mantiile cafenii fluturându#le pe umeri. Ajunseră la ieşirea de nord la timp pentru a vedea o falangă de gărzi revărsându-se în piaţă. În spate venea Valorum şi tânăra sa aghiotantă, în centrul a alte şase gărzi, care îndreptau cuplul spre platforma de andocare.
Qui-Gon se uită în sus. Taxiul aerian schimbă direcţia şi începu să plutească deasupra pieţei. În aceeaşi clipă, cei doi twi'leki începură să se grăbească spre Valorum, cu mâinile ascunse în mânecile robelor lor largi.
Scandările ajunseră la un crescendo.
Brusc, raze de laser ţâşniră din mulţime, nimerind două dintre gărzile din faţă şi aruncându-le pe pavaj. Ţipetele erupseră şi mulţimea intră în panică, luând-o la goană în toate direcţiile pentru a evita pericolul.
Qui-Gon îşi aprinse sabia de lumină şi se îndreptă spre twi'leki. Cu armele scoase, aceştia traseră, doar pentru a vedea razele respinse de lama verde strălucitoare a săbiei lui Qui-Gon. Alte raze de laser ţâşniră din pistoalele rodienilor, însă Qui-Gon se mişcă iute şi reuşi să le blocheze şi pe acestea. Se răsuci, ridicându-şi arma pentru a para focul, atent să îndrepte razele de laser deasupra capetelor demonstranţilor care se împrăştiau.
Forţa îi spuse că Adi, cu lama ei azurie aprinsă, se îndreptase către Valorum, care era ţintuit de gărzile lui în piaţă.
O explozie înfundată se auzi în apropiere, scoţând nori de fum alb înecăcios, îngrozind şi mai mult demonstranţii care fugeau.
Qui-Gon înţelese imediat că explozia era doar o diversiune. Adevăratul pericol venea din partea opusă a pieţei, de unde încă doi asasini veneau în goană, înarmaţi cu mici blastere cu laser. Când o altă gardă se prăbuşi, unul dintre asasini trase în spaţiul liber format în cordonul de apărare al lui Valorum. Adi respinse două raze de energie, dar o a treia trecu.
Valorum se schimonosi şi căzu într-o parte.
O Gardă Senatorială avansă, cu puşca lungă scuipând laser, doborându-i pe cei doi asasini.
Qui-Gon auzi cum taxiul aerian începu să coboare iute, de silueta lui rotundă atârnând trei cabluri de tractare. Un twi'lek şi cei doi rodieni îşi croiră drum până într-o zonă liberă a pieţei şi se prinseră de cabluri.
Qui-Gon scoase un lansator de cablu lichid dintr-o pungă de la curea şi trase din fugă. Cârligul se înfipse adânc în burta taxiului şi cablul de monofilament începu să se desfacă. Qui-Gon se agăţă de el, porni mecanismul de răsucire şi se înălţă spre cer, cu sabia de lumină aprinsă în mâna dreaptă.
Ajungând lângă cei doi rodieni, le tăie cablurile, făcându-i să cadă ca nişte bolovani în piaţă. Totuşi, twi'lekul era încă deasupra lui, iar Qui-Gon îşi dădu seama că nu avea cum să îl ajungă la timp. Taxiul aerian deja se înclina spre marginea nordică a pieţei, sperând, în mod clar, să-l scuture pe Qui-Gon într-unul dintre hăurile de dedesubt.
Fiind la acelaşi nivel cu cea mai înaltă dintre statuile Fondatorilor Nucleului, Qui-Gon se lăsă să cadă, aterizând pe umerii statuii, apoi sărind pe piedestal şi, în cele din urmă, în piaţă.
Bătând în retragere şi trăgând continuu, unul dintre rodieni intră în braţele a două Gărzi Senatoriale, care îl aruncară brutal pe pietrele pavajului. Un picior rupt îl ţintuia pe celălalt rodian în locul în care căzuse.
Qui-Gon se roti pe călcâie şi se grăbi spre Valorum. Aşezate într-o formaţie impenetrabilă, gărzile rămase stăteau cu picioarele bine înfipte în pământ şi cu armele îndreptate spre exterior. Adi îl văzu pe Qui-Gon apropiindu-se şi le spuse gărzilor să îi facă loc.
Pe partea dreaptă a robei lui Valorum era o pată mare de sânge.
— Trebuie să-l ducem la centrul medical, zise Adi iute.
Qui-Gon îşi puse braţul drept pe sub mâna stângă a lui Valorum şi îl ajută să se ridice. Adi îl sprijini din cealaltă parte. Cu săbiile Jedi încă aprinse, începură să îl mişte pe Cancelarul Suprem înapoi spre clădirea Senatului, în timp ce gărzile le acopereau retragerea.



va urma














Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu