Sonet retrogradus - Nu mă mai joc
Constantin Moldovan
Nu
mă mai joc, prin versuri, de-a iubirea,
Vă
rog, prieteni, nu mă judecați
Și
încercând păcatul să-mi iertați
Lăsați-mă
să caut nemurirea.
Pentru
că anii vieții-s numărați
Și
ne încearcă, -ades, nefericirea
Când
ne răsare, -n prag, dezamăgirea,
Suntem
la îndoială condamnați.
Dincolo
de orice ne-aduce soarta,
Hai
să lăsăm deschisă, -n suflet, poarta
Spre
tot ce-i neatins de răutate
Și-mbrățișând
dorința de-a învinge,
Să
nu ne pese când prin gânduri ninge
În
drumul nostru spre eternitate.
.............................................................
În
drumul nostru spre eternitate
Să
nu ne pese când prin gânduri ninge
Și-mbrățișând
dorința de-a învinge,
Spre
tot ce-i neatins de răutate
Hai
să lăsăm deschisă, -n suflet, poarta
Dincolo
de orice ne-aduce soarta;
Suntem
la îndoială condamnați
Când
ne răsare, -n prag, dezamăgirea
Și
ne încearcă, -ades, nefericirea.
Pentru
că anii vieții-s numărați,
Lăsați-mă
să caut nemurirea
Și
încercând păcatul să-mi iertați,
Vă
rog, prieteni, nu mă judecați...
Nu
mă mai joc, prin versuri, de-a iubirea.
Dintotdeauna
Rodica Buzdugan
e
atât de frumoasă mâna ta
când
se oprește obosită
să
mângâie
în
tăcerea...
doar
te privesc păcătoasă
în
vinerea asta lungă
cât
durerea unei vieți
fără
tine...
spun
șoptit:
te-am
iubit
dinainte
de-a mă naște.
tu,
păzeai
marea
așteptându-mă...
erai
,,câinele negru,,
credincios,
ai
vrut să schimbi
destine...
era
vinerea mare
m-ai
găsit
rătăcind
pe malul mării,
căutam
o dovadă
că
exiști...
mi-amintesc
doar sărutul
amestecat
cu bătăile inimii
din
cerul gurii...
senzația
că timpul s-a oprit
odată
cu desprinderea de pământ
către
cer...
și
vocea ta caldă
ca
pasca,
abia
scoasă din cuptor
mirosind,
a
păcat...
,,te-am
găsit,,...
cum
să nu iubești
iubirea...
Ce ești tu ?
Sandu Alrox
Ce
ești tu?
Ești
o floare deschisă
ce
așteaptă rodul muncii sale;
ești
un copil nou-născut
ce
strânge bine mama sa;
ești
bucuria
care
alimentează imaginația mea;
ești
o mână
care
mângâie ușor pielea mea;
ești
zorii
care
luminează zilele mele;
ești
marea
ce
se izbește de stânci și mereu găsește puterea să se ridice;
ești
inima
ce
bate în pieptul meu;
ești
aerul
care-mi
permite să exist;
ești
Iubirea
ce
nu aș vrea să o pierd niciodată!
Iar
Dori Lederer
Iar
mi-e frig de ochii tăi
Și
mi-e cenușiu de tine
Iar
bat clopotele, vai,
Iar
mi te strecori în vine,
Iar
mă cheamă glasul tău
Ca
un vechi blestem ciudat,
Iar
desculță plec în hău,
Iar
te scriu ca pe-un păcat
Pe
hârtii îngălbenite
Și
te duc lângă altar
Lângă
lumânări topite
Popi
să mă dezlege iar.
Iar
și iar, a câta oară
Vine
iarna să mă ningă,
Frigul
tău mă împresoară
Sufletul
mi-e împotrivă,
Iar
mi-e frig de ochii tăi,
Iar
mă-mbraci în cenușiu
Iar
bat clopotele, vai,
A
cutremur și-a pustiu.
SPUSA LEGENDEI
Cristian Ţîrlea
Legenda
spune că mint.
Este
prima oară când, o legendă, adevăr grăiește...
Eu
mă încredeam.
Susuram,
sus și tare, că zânele există.
Alt
adevăr...legendar.
Mi-am
strecurat minciuna-n suflet și, de atunci,
mi-s
Făt Frumos.
Frunzele,
necazute încă, roșeau de emoție...
Într-o
toamnă târzie.
Din
minciuni făcut-am o strachină de mucenici
pentru
cei de-atunci și pentru cei de-aici.
Dacă
minciună este, minciună să fie dar...
Să
o adevăresc și eu!
MULŢUMESC ~ Din darul tău...
Lusiana Dragusin
“Eşti
un izvor albastru de har divin,
Prin
tot ce scrii, eu ţie mă închin,
Atins
de-a ta emoţie şi firavă trăire,
Îţi
dau sărutul meu, în semn de mulţumire!“
..................................................
Tu
bine ştii, doar eşti un om ales,
Că
dăruind din dar, se face Rai,
Eu
sunt doar floarea ce-ai cules,
Născută,
undeva, într-o zi de mai.
Că
toată înflorirea mea îţi aparţine
Şi
meritul deplin, doar tu îl porţi,
Când
rătăceam pe alte căi străine,
M-ai
refăcut divin din mii de părţi.
Acum,
ca simplu semn de mulţumire,
Îţi
dăruiesc adânca mea recunoştinţă,
Iar
inima ţi-o’ncredinţez spre păstorire,
Spre
veşnicie să pornim aceeaşi fiinţă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu