Grupaj de poezii (33)

O mie de feţe

Sandu Alrox

De data aceasta vreau mângâierea ta

sufletul ispitită-mi este

a face cursa fără de sfârșit

ceea ce este perioada de timp, sau viaţa însăsi.

De data aceasta lacrima se frânge

împreună cu o mie de gânduri

confuze sau clare,

în funcție de lăcrimare sau mai puțin de suflet.

Acel suflet, ce toţi l-au privit

și totuși ea are mult prea multe fețe

ne-știute, ne-definite...

Mii de feţe precum gândurile inimii și a minții.

Mii de feţe precum gândurile oamenilor.

O mie de fețe cum ar fi cele de stele:

pe gustul tău,

în linie doar pentru a auzi.

Și totuși, nu toată lumea aude vocea inimii.

Nu toate. Vocea poate fi a lunii

care se unește cu cea a soarelui

un echilibru nemuritor între rațiune și instinct.

Poate. Dar este sigur că aceste mii de fețe

în grabă, fug înainte, fără a fi în măsură să prindă

vechi fotografii îngălbenite

amintindu-și fiecare pas greșit.

Un alfabet al frunzelor

Shanti Nilaya

În seara asta nu știu carte

Mă uit la foaie, parcă nu-s

Și gând cu tine-n altă parte

Peste-amintiri se lasă dus

Iar tu, te lași apropiată

de luna florilor. Ce faci?

Ce stele scrii, pe care hartă

Și care rochie o-mbraci?

De răsuflarea ta, simt bine

Mă leagă toate câte ai-

cu ce parfum din altă lume

pe brațul tău subțire dai

și cu ce limpede de ploaie

îți speli obrazul? mă mai vrei?

În seara asta văd pe foaie

Doar litere... din ghiocei;

Să merg acum printre istorii

De care încă nu s-au scris

Simțirea ta apropiată

mă face...Trenuri trec prin vis,

și mi te-aduc...Iluzii zboară

prin rânduri, rânduri.Îmi zâmbești?

Ce cântec cânți, pe ce vioară,

Cu ce surâs copilărești?

...În seara asta nu știu carte,

Știu doar ce rochie îmbraci

De-atâta Dragoste plâng stele

Cu flori micuțe pe copaci

Și strig cu vinuri roz pe buze,

Iar tu-mi șoptești, mă-nveți ușor,

Din raza lunii, Primăvară,

Un alfabet...al frunzelor...

CLIPA UITĂRII

TEODORA POPESCU

Am nevoie

de un moment

fără să te părăsesc

am nevoie de...

doar o secundă

să te iubesc

de o singură respiraţie

să pot înăbuşi ura

şi de o clipă să uit

cicatrici şi durere.

Da-mi cuvintele,

balsam pentru a repara

acest vis spulberat.

Am nevoie

de o eternitate

să mă pot restabili.

Mă dor amintirile

din clipele iubirii...

în vibraţiile fericirii.

Am să comand lacrimilor

să se retragă

şi cuvintele nerostite

ce ar putea perfora

sufletul meu

îmi voi urma destinul

fără lacrimi

de toamnă şi vise.

Între noi, peretele

pe care ne-am sprijinit

s-a şters încetul cu încetul

nu mai putem vorbi

doar o umbră rece

se joacă

cu gândurile noastre

în lupta viselor zdrobite

pentru că am vrut să ...

ceea ce ... nu se poate!

Atâta primăvară într-o floare...

Bunget Marin

Inchide ochii pe floarea de cais

Și crângu'-ntreg zâmbește-a frumusețe,

Vezi fluturi... ocolind-o cu blândețe,

Prin cânt de păsări care-și dau binețe

Parfumu-i plin de soare și noblețe

Se cuibărește-n minte-ți ca un vis.

Prin ochiu'-nchis se zbuciumă culoare,

Ca-ntr-un miracol câmpu-i plin de flori

Și mii de stele –n sute de culori,

Precum prin rouă, razele din zori

Aruncă peste suflet... cu fiori.

E-atâta primăvară... într-o floare !

Cu sufletul la gură

Dorina Neculce

în fiecare dimineaţă

încercăm să ne regăsim

în cuvinte

ne retragem cu

mişcări de felină

păşim nesimţitori

peste covoarele tocite şi

pătrundem adânc

printre goluri

tasăm în noi

stările de bine.

,,ce scrii acolo tania_,,

tresar

ascund chibriturile

arunc mâinile păpuşii diana

ochi arzători scapătă

picuri în pulberea apoasă

se umplu sufletele noastre

poate

încă

nuepreatârziu

nuetârziuîmizicdescheindu-misufletul la gură

simt trupul de gumă

cum se înalţă

ca o spirală

-arzând-

nopți de primăvară (sau cum am început să trăiesc poezie)

Romita Malina Constantin

în tinerețe balansam hore de stele pe umeri

ținând morțiș să fiu părtașă la orice limbă care se naște

de parcă năvălirea universului își găsea loc de sărbătoare

tocmai la masa mea

niciodată cupa trupului nu suspina

iar inima mea stătea picior peste picior

în propria noapte de primăvară

îl iubeam pe ilustrul necunoscut

(obicei care mi se trage de atunci)

neștiind că un rege rămâne gol de straie în iatac

și nu o dată mi-am spus că tatăl meu

e născut din spintecare

iar mama suferă de insomnie chiar de la facere

încăpățânata din mine

tot uda sâmburi

și visa lungi nunți între păsări și târâtoare

apoi (de parcă asta nu ar fi fost destul) îmi adaptam mersul prin drojdia zăpezilor

sau mărșăluiam falnic cu pretenții de purtătoare a galaxiilor

neștiind că încolonarea te asfixiază încet

în câteva mugete asfințite

...cândva sărutam vârfuri de iederă

vizitându-l pe Dumnezeu în celulă

apoi a început să miroasă a must

și să mă doară măduva nisipului

El era Înalt iar eu încă leoaică tânără

venise vremea să pictez icoana Duminicii

așa că l-am luat cu mine

și-am început să trăiesc poezie