Grupaj de poezii (39)

Curbura liniară

Ovidiu Vasile

Încăpătorul spaţiu se-ntinde mai departe,

Călcând peste ştiinţele pierdute-n amănunt,

Precum Mântuitorii cu moartea peste moarte,

Spre vecii veşniciei născute dintr-un punct.

Doar ochii nefiinţei orbită de imagini,

Vor cerceta continuu iluzia distanţei,

Din mărginita lume a lumii fără margini,

Forţându-şi doar norocul la limita speranţei.

În grabă, matematic nesocotind Ce Este,

Scurtându-şi viitorul pentru-a afla trecut

Sfidează nemurirea fiinţelor celeste

Şi caută sfârşitul unde nici n-a început.

ȘI M-AȘ ASCUNDE

Luiza-Adriana Grama

Nu sunt timidă, totuși m-aș ascunde

În cer înalt să n-auzi, să nu știi,

Ce inimă nebună îți răspunde

Când sus pe boltă stelele par vii.

În munți la căprioare m-aș ascunde

Tăcută să dezleg chemarea ta,

O simt vibrând în mine și oriunde

M-aș duce știu că nu mai pot scăpa.

Și m-aș ascunde într-o liturghie

Să-ți cânt de îngeri într-un mod solemn,

Iubirii să-i dau glas pentru vecie

Apoi cuminți s-o încrestăm în lemn.

În păpădii și fluturi m-aș ascunde

Și-n valul mării ce vine firesc

Să te găsească, când eu nu știu unde,

Și m-aș ascunde-n tot ce e lumesc.

Și m-aș ascunde-n fumul de țigară

Să nu-mi vezi ochii ce ciudat lucesc

De parcă te-aș privi întâia oară

Și-ntâia oară-aș ști cât te iubesc.

LĂUTARII DIAVOLULUI

RAUL CONSTANTINESCU

La răscruci la Hanul Bron

șoptește vântul o poveste

zuitată de bătrânul Hron’,

de-o nuntă cum nu este…

…În decembre nins spre seară,

în Șimand căzu-un strein ciudat…

săcui cu guldeni pe-umeri cară;

la făgădău la Velj intră deodat’.

În jur oameni de viță bună

se-ospătau și beau vin pe-alese;

lăutarii le cântau în strună,

tinere nurlii serveau la mese.

Goscul diblașilor le zise drept,

sunând galbenii în mână:

- Să cântați la nuntă vă aștept

La Hanul Bron dintre hotare!

Ospățul ține-o săptămână,

plata – săcui de guldeni floare!

Ș-un galben le dădu arvună,

brusc nevăzut fu strinu-n clipă…

zicașii, cinci, toți di-mpreună

plecară înspre Bron în pripă,

aclo unde tidva-n vânturi

în vârf de par rânjește, țipă,

semănând groaza-n pământuri.

Trâmbiți, dobe și higheghi,

se grăbeau cu ele-n cârcă,

că nu mergeau la vreun priveghi,

ci la hanul de sub hârcă…

Se mișca-n par tidva în vânt,

auind a pustiu și moarte

când muzicanții într-un gând

bat în poartă parte-n parte.

Zvon de petreceri și chef mare

ițeau ferestre luminate…

Târziu negru străjer răsare:

- Să-i sece mâna cui mai bate!

Ciuca pe rând în han îi lasă;

petrecerea vuia în toi…

urcându-i pe o-naltă masă

- Cântați până-n ziua de apoi!

Scoteau arcușele scântei

și trâmbiți suiau hanu-n slavă…

curgeau reci sudori pe ei

în damf de vin, fripturi la tavă.

Ce duduci suave, ce berbanți

zburau în valțuri, bolerouri…

trecea noaptea danț după danț,

îmbrățișări, săruturi prin rondouri…

Ca din pământ și mirii se iviră

în aur și diamante poleiți;

la făpturi și gând se nimeriră

la copite, coarne potriviți…

Se ospătau cu negre gheare

gurile de draci necurate;

zise Sotea cel mai mare:

- La diblași să dați bucate!

La gât le-atârnă săcuiul

cu galbenii grei de aur;

le fixă în frunte cuiul

chezarelor Frunze de laur…

Le-ntinse tava cu friptură

și luară toți câte-o ciozvârtă,

dar când o duseră la gură,

doar aer guri pot să învârtă…

Apoi tava cupelor cu vin

iar când le duceau la buze,

paharul gol e din senin…

sleiți cântau ca-n pantahuze…

Până-n grinzi săreau vrăj’toare,

huhurezi uhuiau arar;

aveau aripi la picioare

pe podea de sânge, oase, jar…

Însuși Asmodeu zbura în dans

cu Talpa Iadului bătrână;

se clătina lumea-n balans

și hanul se lăsa pe-o rână…

- Cântați! le zise Sarsailă,

pân’ prăbuși-s-or toate cele!

Diblașii zdrăngăneau în silă,

mult istoviți, cu mâini rebele…

Când pe cer se iviră zorii

și-n geamuri răsunau cocoșii,

în nori pieriră dansatorii –

umbre-n răsărituri roșii…

Diblașii-n somn căzură frânți

și se treziră-n grajd pe paie…

în săcui nu galbeni și arginți,

bălegar doar și gunoaie…

Vuia vânt prin geamuri sparte,

ei de spate erau țepeni;

de păcăleală-avură parte

și-au rămas pe viață dreveni.

Azi hanu-i moloz în câmpie,

guzgani, șerpi, ciuvici furnică…

istoria-i nima n-o mai știe…

drumeți când trec, privesc cu frică

părăginite ziduri, arse porți

sub tidva ce-n vânt mai joacă…

lăutari și fiii lor sunt morți…

uitării-i smulge-a muzei promoroacă…

somnul

Adi Filimon

somnul parşivul somn îmi intră pe gură

odată cu aerul din cei câţiva metri cubi de celulă

pieile de pe mine se lasă moi

şi închid legăturile din starea de veghe

mă aflu în altă închisoare cea a trupului meu

în care mă mişc greoi în reluare

ca într-un triller cu fond acustic

dacă aş face paşii mai mari

vibraţiile m-ar ajuta să adorm

m-aş surpa ca o mină de cristale înlăuntrul meu întunecat

în somn nu pot niciodată să alerg prea tare

limitele sunt clar definite

pot să cad în gol dar întotdeauna mă trezesc la timp

să nu mor

Iubirea-ţi prin chinuri...

Sandu Cătinean

Iubirea-ţi prin chinuri de neguri, de-ţi treci

Te scalzi în miresme de gânduri amare

A chinului taine îţi dau spaime reci

Şi-un cântec de jale, surâsu-mi îţi pare

Te-nvăluie umbre ce nu le-nţelegi

Iar zbateri din suflet, iubirea-ţi despică

Prin nopţi nedormite încerci să dezlegi

Secretele-ascunse, ce cugetu-ţi strică

A chinului meandre, sunt rău nepătruns

Şi pot în iubire să-ţi spulbere bine

De nu poţi să-ţi sperii acest neajuns

Se-ascunde-n durerea, ce zace prin tine

De pleci din iubire, crezând că-i târziu

Noi valuri de vise s-or sparge-n culise

Iar viforul urii va fi mai zglobiu

Zdrobindu-mi iubirea, şi de-aş fi Ulise

Mai bine te-ndeamnă a nu răscoli

Ce răul stârneşte când visele-s moarte

Când crâncen ţi-e teamă, nu-i rău a iubi

Mai bine-al tău suflet, iubirea îţi poarte

La poarta iubirii se-ascund noi trăiri

Şi-un suflet destoinic le poate deschide

Că-s veşnic, doar fiinţe ce cred în iubiri

Şi nu-şi schimbă starea, la vorbe acide

Iubirea-ţi prin chinuri, n-o trece când simţi

Că inima-ţi arde, să-nvingi neplăcerea

Nici dragul alungă de-ţi vine să minţi

Că tu eşti de piatră, şi nu simţi durerea

La pieptu-mi te-aruncă, mai bine, când zaci

Şi caută-n ochii-mi, ce simţi că nu moare

Decât o ocară, mai bine să taci

Şi-atuncia ca-n basme...iubirea nu doare...

Nici chinul din suflet nu pare-a fi rău

Când dorul te-apasă şi vrei să săruţi

De simţi că vin chinuri, aruncă-le-n hău

Şi-n braţele mele...pe tine te cruţi ...

Îmi las...

Bogdan Elena Simionescu

...dorinţa în roua copilă a gândului,

Visul porumbel să guste din ea.

...clipele pe clapele pene

Ale pianului îndrăgostit de viaţă,

Să cânte la el cocheta soartă.

...zâmbetul pe primăvara prieteniei,

Să-ţi reînflorească bucuria armoniei.

...paşii în tangoul tăcerii cu eul meu,

Este timpul să văd şi să înţeleg acest tangou.

...aşteptarea să plece cu iluzii cu tot,

În deşertul promisiunilor.

...cuvântul întrupat în versuri,

Este mai bine să rămână scris

Decât să putrezească în uitare!

...sufletul în rugăciune,

Doar aşa pot să fiu lumină, alinare, ajutor, iertare...iubire!

Te port şi pe tine suflet drag,

Ce rost ar avea să te port în minciună, răutate!?

Îmi las amintirile în jurnalele vieţii,

Să le citiţi, să mă cunoaşteţi şi să înţelegeţi mai bine,

Ce am fost şi ce am avut eu ca OM şi Suflet...